Operatorii de turism cer mutarea Zilei Vinului într-o altă locație la Chișinău

Organizarea Zilei Vinului în centrul Chișinăului, când aici au loc proteste non-stop, ar putea aduce prejudicii de imagine fabricilor.

Din cauza protestelor, autoritățile par să fi renunțat la manifestări de Ziua Vinului în centrul Chișinăului, spunând că vor fi înlocuite, pe 3-4 octombrie cu vizite turistice organizate la diferite fabrici. Mai multe agenții turistice s-au plâns imediat că vor rata venituri de până la zece milioane de euro. O discuție cu câțiva producători de vin.

Şapte organizaţii din domeniul turismului ce reunesc operatori de turism, hoteluri şi ghizi au adresat o scrisoare conducerii ţării prin care propun ca evenimentul să fie mutat într-o altă locație din capitală. Ei au argumentat că au la bază exclusiv argumente economice, iar pierderile au fost calculate în baza numărului turiștilor străini care au vizitat ţara în aceeași perioadă a anului trecut – şi anume 15.000.

Președinte Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, Gabriel Mărgineanu, unul dintre semnatarii demersului, este de părere că până la urmă va avea de suferit imaginea ţării, pentru că turiști şi operatori străini care deja şi-au cumpărat pachetele ar putea să renunțe la sejururi sau să nu vor mai revine în alţi ani în Republica Moldova.

„Cea mai mare presiune este totuși pe agențiile de turism, dar este vorba de rezultatul sau efectul imediat, dar la o etapă ulterioară mai mari pierderile le vor avea vinăriile şi hotelurile”.

Care ar fi pierderile vinăriilor urmare a renunțării la cele două zile de sărbătoare din centrul Chişinăului? I-am adresat această întrebare președintei Ghildei vinificatorilor din Moldova şi vicepreședinta companiei vinicole Lion-Gri, Nelly Sonic.

Nelly Sonic

„Ei, pentru vinificatori să știți că niciodată nu a fost câștig, totul s-a dat mai mult gratis, şi noi niciodată n-am făcut bani, cum alții spun: „Vai, am făcut atâția bani, am vândut atâta vin”. Așa mai mult a fost pentru degustație, simbolic, poate, ai pus 1 lei, 2 lei, până la 5 lei ai pus de sticlă ca să aibă omul o amintire frumoasă. Ei au fost pur şi simplu solidari că poate va fi mai bine, poate că într-adevăr trebuie făcut o sărbătoare, poate ne-a vedea, poate cineva ne va auzi, dar situația este foarte grea economic şi cred că fiecare a răsuflat ușor şi a spus: „Slava Domnului!”, fiindcă de a ieși în piață asta-i tot o cheltuială”.

Nelly Sonic spune că mulți vinificatori nu au vrut să facă „beţie mare” în piață, acolo unde oamenii protestează.

Un alt şef de vinărie, Vladimir Davidescu, de la Vinăria din Vale din zona Cantemir, afirmă că eventualele venituri ratate vor fi compensate de fidelizarea clienților.

„Avem de gând să facem o contract cu o formație de muzică, care să facă un concert, să-i servim cu vin, să le arătăm producerea, să le demonstrăm că avem utilaj modern, struguri de calitate; poate să guste pe loc mustul nostru pe care-l producem. Nu e aşa rău chiar. Dacă o să vină la aşa distanță înseamnă că sunt doritori fideli de vin. Dacă au îndrăzneală să vină la aşa distanță, asta o să se confirme că avem viitor”.

Președintele Uniunii Oenologilor, Gheorghe Arpentin, crede că pierderile vinificatorilor vor fi nesemnificative şi asta deoarece în Piaţa Marii Adunări Naționale se vindea, de regulă, vin în vrac care este mai ieftin.

„Festivalul acesta nu e aşa o mare afacere de bani, mai mult e o afacere de imagine, de promovare. Nu te duci la festival să vinzi, nu acesta e scopul principal, ci ca să te mai prezinți, să te vadă, să mai vorbești cu clienții. Că a vândut el o mașină sau de 200.000 vă închipuiți pentru o fabrică care are cifră de afacere de zeci de milioane ce prezintă asta? O nimică toată. La fabrică e mai bine pentru un consumator. Eu cu mare plăcere m-aş duce cu familia”.

După părerea lui Gheorghe Arpentin, organizarea Zilei Vinului în centrul Chișinăului, când aici au loc proteste non-stop, era riscantă şi puteau aduce prejudicii de imagine fabricilor. Majoritatea cramelor, spune el, au toată infrastructura necesară pentru a primi turiștii, iar aceste vizite pot fi în avantajul vinificatorilor.