Președinții Rusiei și Statelor Unite au căzut de acord să dezvolte mai departe subiectele discutate la întâlnirea lor de la New York

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a spus că președinții Rusiei și Statelor Unite au căzut de acord să dezvolte mai departe subiectele discutate la întâlnirea lor din marginea Adunării Generale ONU și să caute modalități de luptă împotriva grupării Statul Islamic. Lavrov a făcut declarația într-o emisiune difuzată de canalul de televiziune rusesc de stat Rusia Azi marți, 29 septembrie, adică la o zi după ce Barack Obama și Vladimir Putin au avut prima lor întâlnire în doi ani. Lavrov a descris discuția drept „foarte constructivă”, spunând că a atins „posibilitățile ca Statele Unite și Rusia să coopereze îndeaproape” în Siria. Ministrul rus a mai spus că Obama și Putin „au fost de acord că obiectivul nostru comun este să învingem” militanții Statului Islamic. „Atât Rusia cât și Statele Unite sunt hotărâte să nu le permită să iasă învingători”, a spus Lavrov.