„Calea spre unitatea Germaniei”
Unificarea Germaniei divizate, pe data de 3 octombrie 1990, constituie un moment cheie nu numai pentru istoria contemporană a Republicii Federale, ci şi pentru istoria Europei.
Anul acesta festivitatea centrală se desfăşuară în metropola landului Hessen, în oraşul Frankfurt pe Main. Participă reprezentanţii guvernului federal şi cei ai landurilor, preşedintele ţării şi numeroşi invitaţi din străinătate. Ziua de 3 octombrie, care este şi ziua naţională a Germaniei, se sărbătoreşte şi la Berlin, unde sînt aşteptaţi peste 1 milion de vizitatori.
În preajma aniversării, au fost publicate numeroase cărţi, dedicate unificării, s-au organizat reuniuni ştiinţifice, expoziţii şi spectacole.
Ultimele zile ale Republicii Democrate Germane (RDG/DDR), precum s-a numit partea răsăriteană a ţării, sunt documentate într-o expoziţie intitulată: „Calea spre unitatea Germaniei”. În expoziţia pregătită de Fundaţia pentru reconsiderarea comunismului (Bundesstiftung Aufarbeitung) şi Ministerul Federal de Externe (care în lunile următoare va putea fi văzută şi în alte oraşe) se aminteşte de discuţiile care au divizat opoziţia est-germană după primele alegeri libere din primăvara lui 1990, cînd perspectiva re-unificării a început să preocupe opinia publică.
O aripă a opoziţiei s-a pronunţat atunci pentru menţinerea suveranităţii RDG-ului, o altă aripă era pentru crearea unei confederaţii şi o a treia aripă pentru unificare. La început, Franţa şi Anglia urmăreau cu scpeticism forţele pro-unificare (în frunte cu fostul cancelar vest-german Helmut Kohl, care deja în decembrie 1989 redactase un plan în 10 puncte care prevedea o reapropiere rapidă), Uniunea Sovietică şi Statele Unite, în schimb, au semnalat că sunt pentru reintregire. În URSS forţele reticente, declara Dieter Kastrop în „Der Spiegel”, unul din diplomaţii care a participat la negocierile cu puterile aliate, au acceptat, în ultimă instanţă, punctul de vedere al lui Gorbaciov care era în favoarea unificării.
La expoziția de la Berlin
Democratizarea internă a RDG-ului, instalarea unui guvern ales, refacerea pluralismului politic şi renunţarea la cenzură au facilitat reabilitarea libertăţii de exprimare şi au contribuit la neutralizarea poliţiei politice, Stasi. Susţinătorii unificării considerau rezultatele alegerilor parlamentare din 18 martie drept un soi de plebiscit în favoarea unificării. Asta şi datorită faptului că premierul ajuns în fruntea unui guvern de coaliţie (constituit pe 12 aprilie 1990), Lothar de Maizière, era un creştin-democrat care era de acord cu linia pro-unificare accelerată a omologului său vest-german, creştin-democratul Helmut Kohl.
Primul pas concret care a premers unificarea politică propriu zisă a fost unificarea monetară din data de 1 iulie 1990. Uniunea monetară a însemnat nu numai introducerea monedei vest-germane în est, ci şi începerea tranziţiei de la o economie planificată la economia socială de piaţă şi introducerea sistemului social occidental.
În urma celor 13 consultări între reprezenanţii puterilor aliate cu cu cei din cele două Germanii s-a ajuns la celebrul acord 2+4, semnat pe data de 12 septembrie la Moscova care, practic, a consfinţit unificarea. Parlamentul est-german s-a pronunţat deja pe data de 23 august pentru integrarea RDG-ului într-un singur stat german, suveran, independent şi liber.
Pe data de 3 octombrie 1990, RDG-ul a încetat să mai existe.
Bilanţ – după 25 de ani
Fostul cancelar Helmut Kohl a promis, înaintea unificării celor două Germanii, că regiunile estice se vor transforma în „ṭinuturi înfloritoare”. De atunci au trecut 25 de ani. Condiṭiile generale din partea răsăriteană s-au apropiat în multe domenii de cele occidentale. Şi totuşi, şi după un sfert de secol continuă să existe un decalaj est-vest, precum rezultă dintr-un studiu dat publicităṭii de „Berlin Institut”, specializat pe cercetări demografice şi dezvoltare. Studiul, intitulat, „So geht die Einheit” (într-o traducere aproximativă: „Aşa se desfăşoară unitatea”) prezice că o depăşire totală a decalajelor actuale va fi imposibilă în următorii ani.
Dintr-un sondaj citat în studiu se desprinde că aproape 50% dintre germanii chestionaṭi sînt de părere că în momentul de faṭă, între Est şi Vest ar exista mai multe deosebiri decît asemănări.
Sectoarele unde nu se mai pot constata diferenṭe se află în domeniul învăṭămîntului şi în mediul ecologic. Divizarea a fost depăşită şi în ceea ce priveşte numărul de nou născuṭi. Divizarea continuă, însă, să fie resimṭită în ceea ce priveşte dezvoltarea demografică generală, puterea economică, bunuri acumulate, moşteniri şi agricultură.
Răsăritul este confruntat în prezent cu o scădere drastică a populaṭiei. Numărul locuitorilor din est a scăzut în anul 2013, faṭă de 1991, cu peste două milioane de persoane, arată autorii studiului. Această situaṭie are repercusiuni asupra economiei şi, mai ales, asupra agriculturii. Numeroase localităṭi rurale se află în pragul colapsului demografic. Tinerii au plecat în vest, pe loc au rămas aproape numai oameni în vîrstă şi pensionari.
Partea de est, însă, se află comparativ cu vestul într-o situaṭie mai bună în ceea ce priveşte integrarea femeilor în cîmpul muncii şi îngrijirea copiilor mici în creşe. Studiul relevă că în Germania de Vest, 30% dintre femei sînt de părere că un copil preşcolar va avea de suportat consecinṭe negative dacă mamele lucrează şi nu se îngrijesc personal de copii lor. În est, doar 15% dintre femei împărtăşesc această concepṭie.
Divizarea se poate observa şi în ceea ce priveşte anumite păreri politice. Astfel, faṭă de anii precedenṭi s-a accentuat atitudinea de respingere a esticilor faṭă de aşezarea unor străini în regiuni „depopulate”. Est-germanii nu cred că străinii stabiliṭi în Germania doresc să se integreze în societate. Astfel se explică, potrivit studiului, şi faptul că idei şi concepṭii extremiste de dreapta sînt mai răspîndite în est decît în vest. În momentul de faṭă doar fiecare al doilea est-german este de acord cu primirea imigranṭilor. În vest locuitorii dau dovadă de o mai mare toleranṭă în acest domeniu sensibil, pronunṭîndu-se într-o proporṭie de două treimi pentru primirea şi stabilirea unor imigranṭi în Germania.
Cancelarul Helmut Schmidt la semnarea Acordurilor de la Helsinki
Studiul se încheie cu un interviu cu fostul cancelar social-democrat, Helmut Schmidt. Acesta consideră că uniunea monetară ar fi fost o „greşeală catastrofală”. Referindu-se indirect la promisiunea populistă a succesorului său, Helmut Kohl, Schmidt este de părere că uneori „răspîndirea de optimism” din partea politicii este binevenită pentru a aplana astfel anumite probleme previzibile.