25 de ani de la unificarea celor două Germanii

Preşedintele german Joachim Gauck a comparat procesul de unificare a celor două state cu integrarea refugiaţilor.

Într-o cuvîntare ţinută la Frankfurt pe Main, unde anul acesta s-a desfăşurat festivitatea centrală dedicată unificării, Gauck a subliniat că integrarea refugiaţilor constituie o problemă mai mare decît realizarea unificării în urmă cu un sfert de veac.

Acum trebuie depăşite distanţe mai mari decît cele care au existat între est- şi vestgermani, legaţi printr-o cultură, istorie şi limba comună.

Şeful statului german, care este născut în răsărit, a apelat şi la refugiaţi amintind că aceştia trebuie să accepte valorile societăţii germane. Pe de altă parte, Gauck a respins toate formele de intoleranţă, discriminare, xenofobie, homofobie şi antisemitism, afirmînd că ele se află în contradicţie cu „valorile” unei societăţii democratice, deschise şi seculare.

Referitor la integrarea refugiaţilor, Gauck a spus textual: „Inima noastră este largă. Posibilităţile noastre sunt limitate.” Totodată, el a arătat că problema refugiaţilor poate fi rezolvată doar în plan european. În acelaşi timp, Gauck s-a pronunţat pentru combaterea crizelor în ţările din care provin refugiaţii, cît şi pentru o securizarea mai bună a frontierelor Uniunii Europene.

În cuvîntarea sa, preşedintele a elogiat contribuţia decisivă a opoziţiei civice est-germane la victoria asupra sistemului comunist.

Între invitaţii de onoare la festivitatea unificării s-au aflat şi 30 de foşti disidenţi, ca regizoarea Freya Klier, fosta directoare a Oficiului Federal pentru administrarea arhivelor securităţii est-germane, Stasi, Marianne Birthler, cît şi actualul director al Oficiului, Roland Jahn, care, înaintea prăbuşirii Zidului din Berlin fusese obligat să părăsească RDG-ul.

Vest-germanii, a spus Gauck, au făcut est-germanilor un mare cadou, şi anumme Constituţia federală, sistemul social şi justiţia independentă. Est-germanii, în schimb, au demonstrat naţiunii întregi cît de mult valorează libertatea.

Şeful statului nu a uitat să arate că şi în prezent mai există decalaje între est şi vest.

Primul ministru al landului federal Hessen, care deţine în prezent preşedinţia în camera superioară a parlamentului, Bundesrat-ul, Volker Bouffier, a amintit de faptul că oraşul Frankfurt pe Main este leagănul democraţiei germane (bazată pe documentele programatice ale revoluţionarilor paşoptişti). Tot el şi-a exprimat regretul că din motive de sănătate, Helmut Kohl, „cancelarul unificării”, nu a putut fi prezent la festivitatea dedicată aniversării a 25 de ani de la unificare.