Nu, nu se poate nega. E greu și nesigur să trăiești în lumea de azi, lumea de după căderea comunismului. Avem migrație necontrolată și nu avem soluții, avem spaima de șomaj și nu avem locuri de muncă, avem prețuri uriașe și nu avem cu ce cumpăra, avem scandal și sex la tv fără să avem școlile și educația cu care să le facem față. Avem bogați nesimțiți și pensionari uitați. Avem parte de atîtea lucruri insuportabile și de prea puține îndreptări. Dar, dacă tragem aer în piept și mai tragem și-o linie sub ultimii 25 de ani, putem spune că e mai bine.
Ori de cîte ori facem asemenea bilanțuri ar trebui să ne dăm pe noi la o parte. Și ar trebui să chemăm amintirea celor ce au trăit și au murit sub regimul comunist, fără să apuce vremurile noi și fără să creadă că vreodată vor veni vremuri noi. Poate o să înțelegem că milioanele și milioanele de oameni care au închis ochii sub regimurile comuniste n-au avut parte de o viață întreagă. Că au trăit o viață în care n-au avut voie să știe, să vadă, să încerce și să afle ce pot cu mintea și cu mîinile lor.
Azi, avem riscuri și suferințe de care părinții noștri au fost feriți. Dar, pînă la urmă, diferența e adîncă și ne dă nouă mai mult decît au primit cei dinaintea noastră. Noi putem trăi și greși, putem suferi nedreptăți și putem fi înșelați într-o lume în care, întotdeauna, mai e o șansă. O lume care nu se închide deasupra noastră așa cum s-a închis capacul timpurilor trecute peste părinții noștri.