Ambasadorul SUA la Bucuresti, Hans Klemm, a evocat deportarea forțată a evreilor din Transnistria de către regimul antonescian cu ocazia Zilei Holocaustului

Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Hans Klemm, a denunțat joi Holocaustul din România si a numit deportarea forțată a evreilor în Transnistria „una dintre cele mai îngrozitoare etape din istoria României”, informează Hotnews.ro. Ambasadorul american a mai spus că aplaudă asumarea de către România a rolul său în tragedia Holocaustului. Hans Klemm a făcut aceste remarci cu ocazia comemorării în România a Zilei Holocaustului. Cu același prilej – relatează Associated Press - președintele României, Klaus Iohannis, a avertizat că actualul val de refugiați din Europa poate provoca o recrudescență a rasismului, pe care țările europene au datoria să-l respingă. AP notează că între 1940 și 1944, în timpul regimului pro-fascist al mareșalului Ion Antonescu, au fost uciși aproximativ 280.000 de evrei și 11.000 de romi.