Mai vechea ambiție a României de a juca un rol important în regiune nu este însoțită de o strategie coerentă. Exită diferite planuri vechi, cele mai multe nerevizuite după anexarea Crimeei, prin care Bucureștiul ar vrea să aibă influență în zonă, dar, deocamdată, Republica Moldova rămâne singurul loc în care contează.
Cele 150 de milioane de euro aprobate (vezi Acordul) în unanimitate de parlamentarii Români pentru Republica Moldova sunt destinate aproape exclusiv pensiilor și salariilor celor de peste Prut. După modelul stângii românești care crede că electoratul trebuie cumpărat, nu convins, guvernul condus de Victor Ponta își imaginează că acești bani vor ajuta așa zisa coaliție pro-europeană de la Chișinău să rămână la putere.
În același timp, Ponta se așteaptă, ca în schimbul acestui ajutor, cei care au pașapoarte românești să voteze la alegerile parlamentare de anul viitor cu PSD, Partidul Social Democrat. Altfel spus a împușcat doi iepuri cu un singur glonț. Există, pe de altă parte, și o dimensiune regională a acestui gest, fiindcă Bucureștiul crede că poate contribui la stabilitatea Republicii Moldova în acest fel, mai cu seamă în această perioadă în care complicațiile de la frontiera estică a Ucrainei continuă.
Republica Moldova este deci principala ancoră a României în planurile ei de a deveni actor zonal. Victor Ponta are pe de altă parte uși deschise spre est, chiar dacă prieteniile sale cu autocrații regionali, Ilham Aliev, președintele azer și cu cel turc, Recep Tayyp Erdogan nu au adus niciun câștig României. De exemplu, proiectul AGRI (Azerbaihjan-Georgia-România Interconector) propus de România în urmă cu 5 ani pentru aducerea gazului din Azerbaidjan până în Georgia și de acolo sub formă lichefiată pe Marea Neagră până la Constanța nu a făcut niciun pas înainte sub guvernarea PSD, iar studiul de fezabilitate făcut înainte trebuie deja refăcut. Totuși promisiunea ar fi că în următorii trei ani va fi construit la Constanța un terminal de 1 miliard de euro pentru trecerea gazului din stare lichidă înapoi în stare gazoasă. Nici ideea cablului submarin prin care România ar fi urmat să exporte energie electrică în Turcia nu a prins contur, iar acum se așteaptă un nou studiu de fezabilitate, fiindcă cel vechi e depășit.
Din punct de vedere diplomatic, România pare totuși să prindă curaj, fiindcă ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, este un avocat constant al Ucrainei, iar zilele acestea a avansat o nouă direcție de acțiune: Siria.
Aurescu a precizat că Bucureștiul „este gata să se implice activ” în criza siriană prin „facilitarea dialogului”, inclusiv prin folosirea ambasadei române din Damasc, care „este funcțională” și care este singura reprezentanță diplomatică vestică rămasă deschisă în capitala Siriei. Președintele Klaus Iohannis a adăugat chiar că România poate fi „facilitator” în discuțiile din această zonă. Nu sunt detalii despre felul în care s-ar putea implica diplomații români, dar există încă multe legături cu această țară, mai ales prin cei care au studiat în perioada regimului Ceaușescu în România și care ulterior au ajuns în poziții importante atât în zona puterii, cât și în cea a opoziției. E posibil ca aceste legături să poată fi puse la lucru, dacă marile puteri vor fi de acord cu oferta României.