Cu şi despre cîțiva moldoveni din Chicago

Există moldoveni care au fost în America şi s-au întors acasă, moldoveni care au ajuns în America şi au rămas peste ocean, hotărâţi să-şi deseneze altfel viitorul şi moldoveni care visează să calce măcar o dată în viaţă pe pământ american sau să se stabilească acolo definitiv. Cu şi despre moldoveni din Chicago vorbim la acest sfârşit de săptămână.

Îi place să urmărească ceea ce se întâmplă în lume, dar mai ales în Republica Moldova, căci e locul de unde a plecat, însă totodată este şi locul unde ar dori să se reîntoarcă. Spune că e aproape imposibil să nu-ţi piese de ţara în care te-ai născut. Eduard Cernăuțan se află de un an împreună cu tânăra sa familie pe „pământul făgăduinţei”. L-am întrebat de ce a ales drept ţară de destinaţie Statele Unite ale Americii.

Valentina Ursu și Eduard Cernăuțan

​Eduard Cernăuțan: „De ce Statele Unite ale Americii? Cred că unul din motive ar fi ceea ce am studiat eu în Republica Moldova, mai mult partea spirituală, adică teologia, lucrarea de a vesti cuvântul lui Dumnezeu. Nu aş spune că ea m-a adus aici. Mai mult aş spune că unele nevoi pe care nu am putut să le împlinesc în Republica Moldova, pe de o parte. Şi ne-am prins în Statele Unite ale Americii venind în vizită, ne-au plăcut foarte multe.”

Europa Liberă: Moldovenii fug pentru că e marea sărăcia?

Eduard Cernăuțan: „Să spun că fug, nu prea ar fi cuvântul cel mai bun. Aş fi avut de la Moldova mai multe aşteptări, nu mi le-a satisfăcut, chiar şi acela de a avea un lucru stabil. Am crescut la ţară, în raionul Sângerei, satul Grigoreşti, unde erau ferme vechi, „Biruinţa”, era un orăşel, avea zavodul ei de zahăr. Acolo au lucrat oameni, a lucrat bunica mea, a lucrat bunelul meu şi întotdeauna am vrut să văd ceva din trecut, care ar lucra şi acum. Aceasta nu am văzut şi m-a deranjat.”

Europa Liberă: Distrugerea au făcut-o tot oamenii cu mâinile lor.

Eduard Cernăuțan: „Da, au făcut-o. Dar atunci când distrugi, nu mai poţi să repari, mai ales dacă aceasta ţine de infrastructură, oamenii nu mai pot repara ceea ce oamenii de sus au stricat. Acesta cred că ar fi fost unul din scopurile că am venit în America. Şi când am venit în America şi am văzut unele fabrici care lucrau de pe timpul nu ştiu care... Chiar zilele acestea am găsit un ziar din anul 1956, 12 ani după război, şi am văzut nişte ziare care aduceau informaţie multă. În Moldova aceasta nu am văzut. Automobilele vechi pe care aici le preţuiesc, dar în Moldova nu. Oameni care îţi zâmbesc, chiar dacă unii ar spune că e zâmbet fals, fie el şi fals, dar îţi zâmbeşte, în Moldova nu. În Moldova sunt atât de trişti oamenii, au trecut prin atâtea. Un cunoscut îmi zicea cu mulţi ani în urmă: „17 ani am, dar cunosc atâtea lucruri cât cunoaşte un om de 80 de ani’.”

Europa Liberă: Aceasta înseamnă că lumea îmbătrâneşte prea repede?

Eduard Cernăuțan: „Prea rapid intri în stress, prea rapid intri în probleme, în

lucruri în care trebuie să fii descurcăreţ. Şi unii oameni din Moldova nu fac faţă. Poate eu nu am făcut faţă lucrurilor şi am vrut să vin aici. Mi-e dor de Moldova, nu socot Moldova o ţară rea. Întotdeauna când am discutat cu oamenii români sau americani am spus: „Sunt din Republica Moldova, o ţară mică, cu puţini oameni, dar cu inimă mare”. Oamenii din Moldova sunt oameni bravo, sunt oameni cu inimă mare.”

Europa Liberă: Cum îţi explici tu faptul că de 24 de ani de când s-a proclamat, Republica Moldova ca stat independent bate pasul pe loc şi e mai puţin progres? E de vină cetăţeanul simplu? E de vină guvernarea? Cum îţi explici tu starea de lucruri care face ca Moldova să nu aibă o evoluţie?

Eduard Cernăuțan: „Practic cuvântul „independent” ar fi sinonim cuvântului „suveran”, Moldova suverană. Să stai conectată de Uniunea Sovietică atâta timp şi peste noapte să fii independentă nu se poate. Oamenii devin independenţi cu zeci de ani. Nici Statele Unite ale Americii, fie ele că sunt Statele Unite, dar sunt şi printre statele acestea state care nu vor să fie unite. Şi iau exemplul Texas, Alabama, Carolina de Nord şi alte state care nu vor să fie cu Statele Unite. Ele nu vor să fie unite. Moldova nu e independentă. 24 de ani au trecut, ea depinde de toate ţările din jurul ei, ea depinde de Europa. Noi nu am avut independenţă, chiar dacă în august sărbătorim această zi.”

Europa Liberă: Laşi să se înţeleagă că totuşi se mai zbate Republica Moldova între Est şi Vest?

Eduard Cernăuțan: „Da. Este indecisă, sunt jumătate pentru români şi jumătate pentru ruşi. Bălţi, Transnistria, Găgăuzia sunt pentru ruşi, restul poate

pentru Europa. Noi avem diferiţi oameni, care nu vor nici cu Europa, nici cu România. Şi pace nu va fi. Moldova nu e independentă. Nu pot spune că sunt vinovaţi oamenii, e o dezinformare, e o ideologie, e o filozofie care a scos, aşa cum ştim toţi, minţile mai luminate din ţară şi au rămas bătrânii, oamenii nu care nu gândesc, dar care ai spus să facă aceasta şi el face acesta, nu are ideea lui, nu are coloană vertebrală.”

Europa Liberă: Bine, dar şi mintea ta a plecat din Republica Moldova. Şi dacă până nu demult se vorbea despre exodul braţelor de muncă, acum se vorbeşte şi despre exodul de creier. Şi întrebarea e cine schimbă lucrurile în bine în Republica Moldova?

Eduard Cernăuțan: „Normal, ar trebui să schimbăm lumea. Ce se face acum în Moldova, unii ziceau: „Noi v-am pus la conducere, noi avem puterea să vă scoatem”. Da, e adevărat, dar nu mai puteţi. Ca pilda aceea arabă, care zice: omul stătea în cortul lui şi a venit cămila, şi a băgat un picior. Omul nu a spus nimic. Cămila, văzând că omul nu spune nimic, bagă şi capul. Cămila, văzând că nu spune nimic, a intrat cu jumătate de corp. Omul nu spune nimic. La un moment dat cămila intră toată şi omul zice: „Cămilă, cortul e prea mic. Nu avem loc pentru amândoi”. La care cămila spune: „Păi, ieşi afară”. Tot cam aşa s-a întâmplat şi în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Te referi la acţiunile de protest care durează de la începutul lui septembrie? Şi cu ce ar trebui să se termine aceste proteste?

Eduard Cernăuțan: „După cum am auzit, deja se creează un oarecare partid. Dar când am văzut startul a ceea ce se întâmplă în Piaţa Marii Adunări Naţionale, parcă am văzut imaginea Ucrainei. Să dea Domnul să nu fie aşa, dar am văzut imaginea aceea, aceleaşi corturi care erau şi pe Maidan, în Kiev, oameni care tot strigau: „Daţi oligarhii jos! Daţi pe Timofti! Daţi pe Plahotniuc şi pe toţi ceilalţi!”. Am văzut o mică imagine din ceea ce am văzut în februarie că se întâmpla în Ucraina. Dar oamenii nu mai pot lua înapoi nimic.”

Europa Liberă: Sloganul de bază e „Să luăm ţara înapoi”. Cum se ia Moldova înapoi de către cetăţeanul protestatar?

​Eduard Cernăuțan: „Cetăţeanul protestatar va protesta. Cei care au format Platforma aceasta nu s-au trezit într-o bună dimineaţă şi au spus: „Trebuie să schimbăm ţara aceasta”. Cineva i-a motivat. Ca să fie o schimbare în Republica Moldova, spre bine sau spre rău nu ştie nimeni, dar cineva plăteşte, cineva te susţine. Acei cineva, care este în spatele unor oameni, vor ca după ce se duc oligarhii de acum să apuce cât de cât ei din ţară. Oamenii care protestează acum nu sunt primii şi nu sunt ultimii. Lumea cere, oamenii din Moldova vor continua să ceară. Anumite regiuni din Republica Moldova vor continua să ceară. Schimbarea aceasta, a unor legi e prea grea, dar ce ar trebui să facă un simplu cetăţean? Pur şi simplu, să lupte. Ar trebui să lupte nu prin neascultare, ci dimpotrivă, aşa cum spune Isus Hristos, prin subordonare, să ne subordonăm. Dar, pe de o parte, mă gândesc să te subordonezi legilor care sunt împotriva ta tot nu e bine.”

Europa Liberă: Tu eşti tânăr, de ce nu te-ai gândit să te implici în politică? Sau cum vezi rolul tinerilor în schimbarea lucrurilor în bine în Republica Moldova?

Eduard Cernăuțan: „La politică nu m-am gândit niciodată. Chemarea mea e pentru altceva. Şi schimbarea se poate face, dacă ar fi mai mulţi ca mine, care să ştie cât de cât politică şi să dorească o Moldovă într-adevăr schimbată, cred că s-ar schimba. Şi dacă ar veni mulţi moldoveni de peste hotare în Moldova, cred că s-ar face o schimbare nu prin război, nu prin răsturnarea anumitor guvernări, ci pur şi simplu prin formarea poate a unui partid, ceea ce încearcă să facă şi Platforma aceasta. Să dea Domnul, formând un nou partid, să dea jos sistemul vechi, putred, care nu mai lucrează. E de la independenţă încoace, la guvernare au fost şi comunişti, nu a lucrat. Să fie ceva revoluţionar, ceva care lumea nu a mai văzut, poate ar schimba. Dar nu-mi imaginez, la mintea mea încă nu a ajuns ce ar trebui în Moldova să fie ca să fie o schimbare, să fie o slobozenie cât de cât.”

Europa Liberă: Tu ai venit cu familia aici, în Statele Unite ale Americii. În ce condiţii te-ai întoarce în Republica Moldova? Şi dacă te gândeşti să revii totuşi acasă?

Eduard Cernăuțan: „Moldova nu a ieşit din inima mea, dacă nu am uitat limba română, că limba moldovenească nici nu a existat. Dacă m-aş întoarce, m-aş întoarce într-un loc de ţară. Republica Moldova e o ţară agrară, pământul e foarte bogat. Sunt în America de un an, am reuşit să fiu de la Florida până la graniţă cu Canada, am reuşit cât de cât să văd America şi concluzia mea e că Republica Moldova e bună. Eu, dacă m-aş întoarce, aş petrece cât mai mult timp cu cei dragi, să fac ceva cu pământul din Republica Moldova, să încerc să fac o schimbare. E greu, dar cred că e posibil.”

*

Steven V. Bonica, este un român sosit în Statele Unite acum mai bine de trei decenii. S-a adaptat perfect la rigorile americane, iar acum patronează un ziar de limba română, „Tribuna Românească”. El povesteşte de ce a insistat să apară această publicaţie la Chicago.

Steven V. Bonica: „Am insistat pentru că în urmă cu 14 ani, când l-am pornit, aproape 15 ani, nu exista un ziar românesc în toată zona aceasta de mijloc vestic a Statelor Unite ale Americii. Am căutat să acoperim atât zona metropolei Chicago şi statul Illinois, cât şi statele învecinate Indiana, Michigan, Ohio şi ulterior intrând peste tot în Statele Unite ale Americii, în 28 de state unde se găsesc români în comunităţi mari. Am insistat pentru că, văzând că nu există ziar şi văzând că există o multitudine de alte ziare etnice, parcă, noi nu aveam nu doar o voce, dar nu aveam nicio identitate, lipseam cu desăvârşire. Mergeai la un magazin unde era presa etnică expusă şi liberă de ridicat, simţeai acel gol, o dorinţă, mi-ar place să văd şi eu un ziar românesc aici. Şi după câţiva ani de publicistică, noi am început cu alte lucrări, am început cu acel ghid al comunităţii româno-americane intitulat „Paginile galbene” sau „Romanian American Yellow Pages”. Aveam deja o expunere în comunitate, aveam deja relaţii foarte bune stabilite cu liderii spirituali, cu lideri din comunitatea oamenilor de afaceri. Am considerat că ziarul este un proiect realizabil şi un proiect fezabil care să se autoîntreţină.”

Europa Liberă: O presă liberă în adevăratul sens al cuvântului găseşti aici, în SUA?

Steven V. Bonica: „Da. Şi aceasta pentru că nu depindem de bani de la niciun guvern, nu depindem de bani de la niciun partid. Nu doar că nu depindem, dar nu luăm, nu acceptăm. Da, au fost perioade de campanie electorală, când partidele au apelat la serviciile noastre şi le-am prezentat tariful de reclamă exact ca oricărui business, iar reclama a fost identificată în ziar ca publicitate plătită.”

Europa Liberă: Pe cât de mult vă preocupă şi integrarea cetăţenilor veniţi din Republica Moldova aici, în acest stat, şi poate chiar în întreaga ţară SUA?

​Steven V. Bonica: „Foarte mult. Pentru unii chiar neînţeles de mult. Pentru mine este o dragoste care a început să crească din anul 1990. Primul meu prieten, care mi-a atras atenţia asupra situaţiei din Republica Moldova şi a nevoii de a iubi pragmatic, nu doar printr-un mit şi o poveste sau o poezie scrisă, ci de a iubi practic şi pragmatic pe cetăţenii Republicii Moldova, și el m-a făcut atent să nu fac diferenţă că e basarabean sau că e de altă etnie. Mi-a zis: „Toţi sunt moldoveni şi toţi trebuie ajutaţi”. Din 1990. Cine este această persoană? Nimeni altul decât micul samaritean, persoana Florin Pindic Blaj, consul onorific al Republicii Moldova în Carolina de Nord, un om de suflet, care priveşte la fel lucrurile dintr-o altă perspectivă, parcă nu se oboseşte să dea, parcă nu se oboseşte să întindă o mână de ajutor, nu se oboseşte să meargă în Moldova şi parcă nu merge îndeajuns în Republica Moldova, un om care de-a lungul anilor mie mi-a inspirat mai mult decât încredere, mai mult decât pasiune, mai mult decât dorinţă de a-i fi alături. El a fost primul care mi-a atras ochii asupra Republicii Moldova şi a cetăţenilor ei. Și în mod insistent, persistent, continuu de-a lungul anilor a cultivat în mine această pasiune şi dragoste, care anul trecut a culminat prin vizita mea de două săptămâni la Chişinău, alături de fetiţa mea, care este născută aici, în Statele Unite ale Americii. Fetiţa mea atunci, la 16 ani, nu fusese încă niciodată în România, dar a fost în Republica Moldova. Şi în ultima zi, cu lacrimi în ochi, mi-a zis: „Tati, îmi pare rău că mergem acasă. Hai să mergem la plăcinte’.”

Europa Liberă: Şi cum s-au integrat cei din diaspora moldovenească aici, în mediul american? Cunoaşteţi cazuri deosebite, care şi-au făcut şi o carieră de invidiat, alţii care şi astăzi poate rămân să întindă mâna să cerşească?

Steven V. Bonica: „A propos de cerşit, nu am văzut încă moldoveni la cerşit. Acesta e un lucru pe care pot să-l spun cu bucurie şi în acelaşi timp ca și compliment. Pe de altă parte, pot spune că am întâlnit moldoveni veniţi din diferite zone ale ţării, cu diferite şcoli sau diferite situaţii familiare. Concluzia, dacă ar fi să trag una singură pentru toţi, în primul şi în primul rând, este că sunt foarte determinaţi, sunt foarte hotărâţi, ştiu ce vor de la viaţă şi sunt foarte

sârguincioşi. Nu am întâlnit încă moldoveni leneşi. Până şi pe unii şmecheri pe care i-am întâlnit sunt şi ei foarte sârguincioşi în şmecheriile lor, sunt foarte sârguincioşi în micile lor înşelătorii. Şi cred totuşi că America, prin sistemul pe care îl are, fie că îi spală, fie că îi va trimite în altă parte. Dar, sincer, trebuie să recunosc, în cea mai mare parte moldovenii pe care i-am cunoscut, în proporţie de cel puţin 90%, sunt oameni tineri, frumoşi, respectabili, oameni care merită toată cinstea şi admiraţia, oameni care nu-şi uită părinţii, oameni care nu-şi uită familiile. Când stai de vorbă cu ei, sunt rupţi nu de realitate, pentru că o cunosc foarte bine de acasă, dar sunt rupţi în inima lor, dragostea lor suferă. Şi stai de vorbă cu ei, şi realizezi că au făcut ceva, cât de cât, depinde de cât timp sunt în Statele Unite ale Americii, unii mai mult sau mai puţin, dar şi-au închegat o afacere, şi-au închegat un business sau au pus mâna pe un loc de muncă foarte bun şi respectabil, însă toţi parcă visează la o întoarcere acasă...”

Europa Liberă: Ce ar însemna această întoarcere acasă? Şi dacă americanii şi-au creat o impresie despre statul Republica Moldova prin aceşti oameni care au trecut oceanul şi au venit aici, în SUA?

Steven V. Bonica: „La nivel general desigur că este o picătură în ocean. Prezenţa moldovenească fie la Chicago, fie în alte părţi, este o picătură în ocean. Şi, totuşi, în acel ocean, în apropiere de picătură, apa s-a schimbat, culoarea e alta, peştii vin curioşi să vadă ce-i cu picătura aceea. Dacă e să folosesc această comparaţie, desigur, colegii moldovenilor, fie de muncă, fie vecinii sau cei cu care ei sunt în contact, au ajuns să cunoască lucruri frumoase

despre Moldova prin aceşti tineri moldoveni, au ajuns să fie interesaţi în succesul acestei ţări, au ajuns să-i dorească binele, au ajuns să dorească binele acestor oameni. De ce? Pentru că sunt corecţi şi sunt cinstiţi. Toţi cei plecaţi de acasă, fie că sunt moldoveni sau români, într-un fel, suntem ambasadori ai ţării de unde venim. Şi atunci prin atitudinea noastră, comportamentul nostru, sârguinţa noastră sau puturoşenia şi păcatele noastre, noi fie că pictăm o imagine bună, fie că pictăm o imagine rea. Românii au o vechime, sunt în Chicago de mult mai mult de 100 de ani. Comunitatea moldovenească pentru mine este un suflu nou, un suflu proaspăt şi m-am ambiţionat chiar şi eu personal şi activitatea din redacţie mi-am reimpulsionat-o tocmai prin acest flux proaspăt de imigranţi care ştiu ce vor de la viaţă şi o fac: trăiesc bine, lucrează bine şi tot ceea ce fac, fac în perspectiva dorinţei lor de succes. În redacţie, cu mare bucurie pot spune că la ora actuală planurile noastre imediate sunt ca să avem încă două persoane angajate în redacţie. Cu bucurie spun, ambele persoane vin din Chişinău.”

Europa Liberă: Producătorii de vinuri din Republica Moldova au visat şi chiar au realizat acest vis al lor ca să exporte vinurile moldoveneşti în Statele Unite ale Americii. Această licoare se găseşte pe tejghelele magazinelor de aici?

Steven V. Bonica: „Fiind unul care mă aprovizionez de la magazine etnice, e imposibil să nu observ lucrul acesta. Pentru că atunci când te duci să găseşti raftul cu zacuscă sau raftul cu alimente mai europene, treci şi pe lângă raftul cu vinuri aduse din import şi vezi acolo Murfatlarul românesc şi lângă Murfatlar vezi mai multe soiuri de vinuri din Republica Moldova, ale căror nume nici nu reuşesc să le reţin, pentru că sunt încă branduri noi, dar există. Şi prima dată când am remarcat o etichetă pusă de patronul magazinului cu Moldova şi steagul tricolor românesc, am fost intrigat, m-am dus la patronul magazinului şi i-am făcut observaţie, i-am zis: „Uite, stema e puţin diferită pentru că are emblema aceasta”. După care mi-a zis că el va corecta. Şi m-am dus la două zile şi am văzut că avea steagul schimbat. Dar, din păcate, stema de pe galben nu era cea a Republicii Moldova, ci era cea a Republicii Socialiste România. Din nou l-am corectat. Şi aşa am devenit prieteni, chiar am primit şi un kilogram de roşii pe gratis pentru faptul că i-am dat acea sugestie şi în felul acesta el a evitat ruşinea şi indignarea din partea cumpărătorilor moldoveni. Da, am văzut clar că vinurile au intrat pe piaţa americană.”

Europa Liberă: Cât de mult este favorizată populaţia locală de faptul că îl au pe Barack Obama, care în apropiere, la câţiva kilometri, are casă? Am înţeles că nu a încetat să revină în casa lui. Cât de mult vă face să fiţi mândri că îl aveţi ca preşedinte la Washington, la Casa Albă?

​Steven V. Bonica: „Este un sentiment pe care îl ai, indiferent că ai votat cu el sau nu. Este un sentiment de mândrie că un om din Chicago, care a pornit de unde a pornit Barack Obama, a ajuns omul întâi din lume, dacă putem spune şi recunoaşte lucrul acesta. Pe de altă parte, este chiar vizibil faptul că Chicago nu neapărat ar fi fost favorizat. Mie îmi place să cred că în democraţie nu există oraşe favorizate, dar cred că există oraşe mai competitive. Şi atunci folosesc alt termen şi vreau să zic, da, Chicago este mult mai competitiv. Care sunt factorii reali? Sunt prea mic ca să analizez eu. Cert este că în Chicago este mult mai multă viaţă de afaceri, mult mai multă activitate, drumurile sunt mult mai bune şi mult mai bine întreţinute decât în alte state, complexele comerciale nu suferă de aceeaşi goliciune ca în alte părţi. În alte oraşe sau în alte state poţi vedea complexe comerciale aproape abandonate, datorită economiei şi recesiunii care încă se simte în Statele Unite ale Americii. În Chicago şi zonele apropiate nu vezi chiar atâtea magazine goale şi spaţii abandonate. Cred că toate acestea au de a face cu ceva în spate, fie că este carisma noastră de chicagoani, fie că este faptul că preşedintele pleacă de aici. Timpul va lămuri.”

Europa Liberă: E o competiţie strânsă pentru viitoarele alegeri prezidenţiale din Statele Unite ale Americii. Ce înseamnă, de fapt, aceste alegeri? Acum te întreb ca american sadea, pentru că ai cetăţenia doar americană, nu mai ai alte cetăţenii, care e miza acestui scrutin prezidenţial?

Steven V. Bonica: „Miza este foarte puternică şi este una ideologică. Este o luptă foarte strânsă, tocmai pentru că dreapta a luat-o într-o anume direcţie, stânga a luat-o într-o altă direcţie, fiecare caută să-şi pună punctele de vedere. Fără să fac părtinire politică vreunui candidat sau partid politic, sau curent ideologic, trebuie să recunosc faptul că avem atâţia înscrişi în cursa electorală deja tocmai datorită faptului că miza este una extrem de importantă. Pe de altă parte, uitaţi-vă la relaţiile internaţionale, până şi politica în domeniul relaţiilor internaţionale s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Unora le convine chestia aceasta, altora nu le convine şi atunci, desigur, la fel, cum şi în alte părţi ale lumii, şi în Republica Moldova, şi în România, există lupta de curente, fiecare caută să-şi impună curentul într-un fel sau altul. Merită urmărit ceea ce se întâmplă în următoarea perioadă, merită să ţinem ochii pe toţi candidaţii, întrucât cred şi sper să avem nişte surprize chiar foarte plăcute.”

*

Dorel Nasui este de un an consul onorific al Republicii Moldova în Illinois, statul american unde se află cea mai mare concentrare de moldoveni din America de Nord. Este originar din România, de unde a emigrat în 1986 în Statele Unite ale Americii. Are o firmă în domeniul IT şi spune că practică afaceri în peste 50 de ţări ale lumii. La Chicago l-am întâlnit la deschiderea unei biblioteci româneşti.

​Dorel Nasui: „Republica Moldova este un stat de mare importanţă geostrategică pentru Statele Unite ale Americii. Şi mă bucur foarte tare că factorii de decizie din Moldova au decis să deschidă un consulat onorific în statul Illinois. Probabil din mai multe motive, unul fiind faptul că statul Illinois găzduieşte cea mai mare comunitate moldovenească din Nord America şi în al doilea rând, statul Illinois este al cincilea stat ca produs intern brut din Statele Unite ale Americii, deci, este un stat bogat. În statul Illinois se găsesc giganţi precum Boeing, McDonalds, United Airlines, Motorola. Sunt o grămadă de giganţi industriali şi giganţi în agricultură, în construcţie, cu care poţi stabili relaţii de foarte bună cooperare pe linie economică cu Moldova. Din acest punct de vedere, eu zic că este un lucru foarte bine făcut de către factorii de decizie moldoveni.”

Europa Liberă: De ce credeţi că un stat atât de puternic, de mare, cum este SUA, ar avea grijă şi de Republica Moldova? Pentru că s-au făcut investiţii enorme cu banii contribuabilului american.

Dorel Nasui: „De obicei, politica este legată de geografie. Şi cam aşa se întâmplă şi în Republica Moldova. Situaţia recentă din Ucraina, evoluţiile destul de agresive ale Federaţiei Ruse, îngheţarea conflictului în Ucraina, îngheţarea conflictului în Georgia, îngheţarea conflictului în Moldova cu Transnistria – sunt toate parte de un efort concertat al Federaţiei de a recăpăta vechile teritorii. Şi atunci pentru America acest lucru nu este acceptabil, şi atunci Moldova devine o parte de pământ, o ţară foarte importantă geostrategic.”

Europa Liberă: Ar putea să se implice Statele Unite ale Americii mai mult în soluţionarea conflictului transnistrean, pentru că are şi statut de observator în formatul de negocieri „5+2”?

Dorel Nasui: „Da. Dar cred că mai mult revine factorilor de decizie din Moldova să hotărască. Nu cred că există o linie politică clară în privinţa Transnistriei. Dacă vorbeşti cu unii dintr-un partid, spun într-un fel, alţii în alt partid spun altfel, încă nu este lămurit ce şi cum. Şi bineînţeles că Transnistria oricum nu ascultă de regulile şi de legea din Moldova.”

Europa Liberă: Pe dimensiunea economică Republica Moldova are ambiţia să exporte vinuri, să exporte alte mărfuri şi peste ocean. E posibil să ajungă aici?

Dorel Nasui: „Absolut. Republica Moldova are, în primul rând, un bagaj extraordinar uman. Calitatea oamenilor, educaţia lor este superioară multor ţări. Sigur că şi resurse în agricultură, mai ales vinul, este una din principalele surse, fructele, toate produsele agricole pot fi exportate. Dar mintea umană poate fi exportată, pentru că sunt foarte mulţi ingineri IT acolo, foarte mulţi specialişti în diferite domenii, care pot face o diferenţă.”

Europa Liberă: Despre comunitatea moldovenilor de aici ce ne puteţi spune? Cum s-au integrat ei? Cât de mult pot face şi ei imagine Republicii Moldova?

Dorel Nasui: „Sunt nişte oameni foarte drăguţi, nişte oameni foarte tineri, s-au integrat foarte repede. În general, aici fiecare se trage într-un business. Dacă s-a intrat într-un business îl trage şi pe celălalt. Majoritatea moldovenilor sunt cu camioanele, cu trackurile, lucrează zi şi noapte, lucrează câte 16-20 de ore pe zi, îşi fac familie. E o comunitate mai mică decât cea românească, dar e mult mai vioaie.”

Europa Liberă: Dar există o solidaritate între comunitatea moldovenilor şi comunitatea celor din România?

Dorel Nasui: „Absolut. Se caută unii pe alţii.”

Europa Liberă: Şi botează împreună copii, se joacă nunţi?

Dorel Nasui: „Absolut. Există o solidaritate între români şi moldoveni, dar mai ales între toţi europenii, practic aici îţi dai seama că suntem est-europeni, cu polonezii, cu lituanienii, cu ruşii chiar, cu ucrainenii.”

Europa Liberă: De aici, de departe, cum se vede parcursul european pe care trebuie să-l facă Republica Moldova? Şi e bine să se vorbească doar despre integrarea europeană sau totuşi despre o integrare euroatlantică?

Dorel Nasui: „Cred că nu putem vorbi doar de integrarea europeană, ci numai din contextul euroatlantic. Din momentul în care, sigur, baza economică este

Europa, dar baza militară este NATO şi atunci trebuie să folosim euroatlantic în tot ceea ce discutăm. Şi cred că drumul Moldovei către euroatlantism este deja sigur. Nu va fi uşor, va fi foarte greu, vedeţi ce se întâmplă, sunt o grămadă de frământări, sunt o grămadă de probleme, dar, până la urmă, cred că raţiunea va prima şi, până la urmă, cred că oamenii vor lua deciziile care sunt cele mai bune pentru a asigura un viitor Moldovei, un viitor moldovenilor, prosperitate, securitate aşa cum există în ţările din vestul Europei.”

Europa Liberă: NATO nu e văzută cu ochi buni de întreaga societate. Pentru că mulţi ani se zicea că NATO este o sperietoare.

Dorel Nasui: „În toate ţările din Est NATO era sperietoare. Aici în America Pactul de la Varşovia era o sperietoare. Până la urmă, acestea sunt toate fantomele trecutului, nu mai trebuie să ne legăm de ele, trebuie să ne legăm la ce ne asigură prezentul şi viitorul, ce ne asigură stabilitate şi prosperitate. Dar aceasta înseamnă suportul european ca stabilitate economică şi suportul NATO ca stabilitate politică militară.”