Între 22 - 31 octombrie, 2015 la București are loc Festivalul Național de Teatru. Directorul festivalului, ajuns la a 25-a ediție, este criticul de teatru Marina Constantinescu. Ediția din acest an aduce și o premieră: cu ajutorul Institutului Cultural Român, mai multe spectacole vor fi transmise în direct la Chișinău, Viena și Londra. Regizorul Lucian Giurchescu de la București și Diana Răileanu de la Chișinău cu impresii de la festival și amintiri de la alte festivaluri de gen. Vă propunem azi un prin articol semnat de Lucian Giurchescu.
25 de ani. E mult ? E puțin ? Greu de spus. Acum 25 de ani, Costache Olăreanu primul democrat pus să păstorească cultura Capitalei, după aproape o jumătete de secol de cenzură, directive, demascări, într-un cuvânt:de comunism, mi-a spus - și mie - că vrea să organizeze un festival, un mare festival teatral în București. De ce n-aș recunoaște, am fost unul din cei pe care ideea festivalului nu-i încânta.
Lucian Giurchescu
Deși eu, mai norocos ca alții, făcusem o pauză zece ani la festivalurile comuniste, ale căror premii artistice, în majoritatea cazurilor, nu încurajau creația ci mai de grabă obediența, pupincurismul, oportunismul, minciuna ideologică.
Simplul cuvânt „festival” reușea să-mi lase un gust amar în cerul gurii, să am impresia că ne întoarcem, după numai câteva luni de libertate, la vremurile în care-l cântasem ba pe Stalin, ba pe Ana, ba pe Ghiță, ba pe recenții împușcați la Târgoviște.
Pentru mine teatrul era un fenoment cotidian, în sens calendaristic, care bucura sau supăra seri la rând și care-și dovedea valoarea în timp.
Din fericire, Costache Olăreanu nu m-a ascultat. El voia să arate lumii că festival nu e un cuvânt inventat de marxist-leniniști, ci o întâlnire (de data asta anuală) a unor artiști independenți, care n-au venit după vreun premiu, ci la o „șezătoare” în care fiecare vrea să arate și să afle, să discute și să-și ia drept martori, nu numai pe cei din breslă, ci pe cât mai mulți iubitori ai teatrului.
Și a biruit. Costache nu mai e. Dar cei care păstoresc azi, -și zău! păstoresc bine- dovedesc, an de an, că Olăreanu n-a greșit, și că festivalul lui și a lor e cu totul altceva decât noi, cei câțiva ”sceptici”, ne temeam că ar putea fi.
Scenă din piesa „Mein Kampf”, de George Tabori, pusă în scenă de Alexandru Dabija la Teatrul Național din Cluj