Deunăzi, am văzut pe sticlă un conducător impozant-ritos care critica formalismul unor colegi: „Noi nu avem nevoie de crearea unor grupuri de lucru, noi trebuie să soluţionăm problemele oamenilor simpli!!!”
Frumoasă declaraţie! Admit că vreun cetăţean mai sensibil a lăcrimat de emoţie. Cîtă grijă degajă în aparenţă sintagma conducătorului impozant. Eu însă am simţit un soi de dezgust profund învăluindu-mă. Chestia e că declaraţiile astea se potrivesc cu starea de fapt ca nuca-n perete, stimaţi ascultători.
Vînătoarea din Pădurea Domnească, ciordirea unor sume uriaşe din bănci, cazul Shor-Filat sînt doar cîteva exemple pentru felul în care guvernanţii autohtoni soluţionează problemele simplilor muritori. Grija mare a conducătorilor de tot soiul a fost, din zorii tranziţiei, propria lor bunăstare. N-au treabă ei cu problemele oamenilor simpli. Cine dintre aceşti mari guvernanţi a mişcat un deget ca măcar acum să fie anulate privilegiile funcţionarilor legate de vîrsta de pensionare sau de calcularea pensiilor? Nu vor să facă asta nici acum cînd atîta lume protestează. Şi nici n-o să facă de bunăvoie.
Se întîmplă să fiu uneori la recepţiile unor instituţii străine din Moldova la care ţin discursuri şi conducătorii moldoveni. Ei bine, am mai mereu senzaţia că aceşti reprezentanţi ai statului moldovenesc nu mă reprezintă, că ei nu au nici o legătură cu viaţa mea, că sînt solii unei dimensiuni paralele. Sînt convins că nu numai eu am senzaţia asta.
Iar şi mai rău e că această clasă politică dubioasă nu va pleca niciodată de bunăvoie. Ea niciodată nu se va simţi vinovată de dezastrul din ţară, oricîtă lume ar protesta paşnic. Ea are în realitate o singură grijă: cum să-şi păstreze pîrghiile puterii.