Între 22 - 31 octombrie, 2015 la București are loc Festivalul Național de Teatru. Directorul festivalului, ajuns la a 25-a ediție, este criticul de teatru Marina Constantinescu. Ediția din acest an aduce și o premieră: cu ajutorul Institutului Cultural Român, mai multe spectacole vor fi transmise în direct la Chișinău, Viena și Londra. Regizorul Lucian Giurchescu de la București și Diana Răileanu de la Chișinău cu impresii de la festival și amintiri de la alte festivaluri de gen.
Imagine din spectacolul lui Gabor Tompa
Tompa Gábor face cinste familiei Tompa. Teatrului maghiar de pe la noi. Teatrului românesc contemporan. În românește sau ungurește. În cehă sau engleză și (propabil sau posibil... cum doriți) și în alte graiuri, Tompa se simte la fel... are acelaș limbaj... și aceleaș succese.
Un spectacol semnat Gábor Tompa
Tompa continuă în felul acesta pe Harag și Taub, regizori de limbă maghiară care au dat mult, foarte mult și teatrului nostru moldo-valah... cu ușor accent ardelenesc. Să ne amintim de spectacolele lor de la Teatrul de Comedie sau de la Bulandra.
În centrul imaginii Lucian Giurchescu și Sanda Toma
În ziua când urma să văd și să admir un UBU-înlănțuit (UbuZdup!) cu actori de talia lui Râlea și a colegilor săi dela naționalul clujean, prietene mea Sanda Toma îmi făcuse cadou ultima carte a lui Lucian Boia (Cum s-a românizat România). Ce coincidență. Boia - istoricul care face din istoria nemachiată un adevărat îndreptar etic și științific contemporan. „Mulțumesc domnule Boia !” -, se ocupa, de sigur, și de relațiile noastre cu maghiarii. Fără iluzii, fără machieri și de sigur, fără nici o urmă de patriotism nătâng, terminând capitolul așa „Soluția la „problema maghiară„ numai e nicidecum revizuirea granițelor, ci dispariția lor într-o Europă Unită, (unde, poate, nu vor mai exista cândva nici România și nici Ungaria)...”
Regizorul Gabor Tompa
Spectacolul lui Tompa răspundea parcă cuvintelor lui Boia. Nu conta limba maternă a regizorului. Ci talentul lui. Dorința lui de-a se exprima plenar. Ungur-român nu mai conta. Conta o înțelegere, realmente europeană, a sensurilor, a piesei. Rareori am avut impresia că potrivirea text-spectacol era mai perfectă... și - credeți-mă - știu, din proprie experiență, cât de greu e să te „potrivești” cu obrăznicia-copilărească și, în acelaș timp, dură a textelor, a nebunelor texte ale lui Jarry.