La discuțiile pe care le-a avut astăzi cu partidele parlamentare, premierul desemnat, Dacian Cioloș nu a venit cu o listă de nume și nici de priorități, ci doar a tatonat terenul. Au fost puse pe masă principii și promisiunea unui guvern format doar din tehnocrați. Termenul are însă conotații destul de largi și sub această denumire pot fi păstrați oameni apropiați de partide, în așa fel încât noul prim-ministru să-și poată negocia mai bine susținerea parlamentară. Astfel, potrivit unor surse citate de Agenția de presă Mediafax, din noul cabinet ar putea face parte actualul ministru de Externe, Bogdan Aurescu, diplomat de carieră, apropiat de Partidul Social Democrat, pe listele căruia a și candidat în 2004, dar și actualul ministru al Educației care ocupă fotoliul de premier interimar, Sorin Câmpeanu. Acesta este rector la Universitatea de Agronomie din capitală, a fost implicat în comisia care i-a albit plagiatul lui Victor Ponta, pe care de altfel l-a și susținut în campania pentru prezidențiale de anul trecut.
Nu este încă nimic clar, totuși nu sunt excluse astfel de aranjamente, cu toate că Strada așteaptă un guvern cu adevărat de tehnocrați, care să nu fi fost implicați în jocurile politice. Între timp premierul desemnat este nevoit să facă față cheltuielilor surpriză făcute de fostul guvern Victor Ponta care a alocat pe ultima sută de metri bani pentru administrațiile publice locale unde au interese social-democrații, dar și votului din Parlament prin care salariile bugetarilor cresc cu 10 procente.
Ordonanța de Urgență (35/2015), care ducea la majorarea salariilor medicilor cu 25 la sută, a fost astăzi amendată de un deputat PSD în acest fel încât toți bugetarii care nu au primit măriri de lefuri să profite de această dată. Calculele făcute de economiști arată că ideea generoasă votată aproape în unanimitate duce la un deficit bugetar de peste 1 miliard de euro. Președinta liberalilor, Alina Gorghiu a explicat că votul PNL era „esențial”, dar că așteaptă un studiu de impact „ulterior” care „să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare”. Argumentația ei nu este corectă, fiindcă odată votată, legea se aplică, iar studiul de impact este inutil.
Acest vot îi dă de înțeles lui Dacian Cioloș că liberalii care i-au promis susținerea mizează la fel de mult pe populism ca și social-democrații, chiar dacă bugetul de stat este deja dezechilibrat de faptul că Victor Ponta a redus taxele simultan cu creșterea salariilor.
Premierul desemnat este așteptat să-și prezinte cabinetul și programul până la sfârșitul acestei săptămâni, urmând ca luni să înceapă în comisiile de specialitate ale Parlamentului audierile miniștrilor propuși, iar marți să poată avea loc votul pentru învestirea lui Dacian Cioloș. Fostul comisar european pentru agricultură din perioada 2009-2014 este cunoscut mai ales fiindcă a reușit pentru prima dată să reformeze Politica Agricolă Comună a UE.