Alexandru Călinescu
Se împlinește un an de la categorica, dar nu mai puțin surprinzătoarea victorie în alegerile prezidențiale a lui Klaus Iohannis. S-au emis tot felul de ipoteze privind semnificațiile acelor alegeri: ba că a fost un vot anti-Ponta, ba că revolta diasporei a produs o reacție în lanț, ba că Ponta, prin aroganță și suficiență obraznică, s-a bătut singur. Fapt este că, pentru multă lume, victoria lui Iohannis a fost dătătoare de mari speranțe, întrucât unul din sloganurile noului președinte era acela că dorește o altfel de politică.
Așa cum se întâmplă, din păcate, în chip obișnuit în România, după momentele faste intră în acțiune pescuitorii în ape tulburi. Nici nu se instalase bine Iohannis la Cotroceni că au și apărut primii dezamăgiți și primele reproșuri. I-au fost contestați, mai întâi, bună parte dintre consilieri. A fost acuzat că face prea multe călătorii în străinătate, iar soției i-au fost puse sub lupă culoarea rochiei și lungimea fustei. I s-a reproșat că tace și că apare prea rar la televizor, adică exact contrariul a ceea ce făcea mult hulitul său predecesor. I s-a cerut să ia decizii în situații în care intervenția sa ar fi depășit atribuțiile funcției prezidențiale. Cu ocazia recentelor proteste în stradă, a fost blamat că nu s-a dus imediat în Piața Universitații, iar când s-a dus acolo gestul său a fost taxat drept demagogic și inutil. Aș putea lungi mult această listă, care arată în definitiv cât de supusă capriciilor, umorilor și manipulărilor este viața noastră publică.
Un lucru e cert: Klaus Iohannia nu putea să facă minuni. A avut în această perioadă un guvern ostil iar premierul Ponta l-a atacat virulent ori de câte ori i s-a ivit prilejul. A fost tocat mărunt de mașina de propagandă a PSD-ului care a avut grijă să răspândească tot timpul minciuni și calomnii. A plecat apoi, s-o recunoaștem, cu un important handicap: lipsa sa de experiență în politica așa-zis „mare”, cu deosebire în politica internațională; a făcut indubitabil progrese și a ajuns să facă o figură onorabilă.
Iată însă că, acum, președintele poate profita de un context care îi este favorabil și care ar permite, ca să reluăm una din expresiile sale preferate, un nou început. În urma marilor manifestații de săptămâna trecută Iohannis a devenit singurul interlocutor legitim. Căderea cabinetului Ponta lasă câmp liber unui guvern care să fie cât mai aproape de principiile și prioritățile sale. Poate recâștiga susținerea societății civile și adeziunea străzii dacă se va implica în asanarea vieții politice și în lupta anticorupție. Al doilea an al mandatului lui Iohannis are toate șansele să fie un an de răscruce.