Mihai Ghimpu: „Să revină PLDM la masă și să începem a face reformele”

Your browser doesn’t support HTML5

Mihai Ghimpu: „Unii colegi au frânat din cauza fricii că va muri alianța”

În dialog cu liderul Partidului Liberal despre criza politică din Moldova.

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, depășește Moldova această criză profundă în care s-a pomenit? Când, în ce condiții și cu cine?

Mihai Ghimpu: „Trebuie să depășească. Exemple avem în trecut. Tot au fost crize, de câte ori. A fost și președintele Parlamentului demis și prim-vicepreședintele Parlamentului și guvernul în frunte cu prim-ministrul. Și s-a depășit. Sper că și de data aceasta se va depăși.”

Europa Liberă: Ca să se depășească criza vă trebuie, cel puțin, 51 de mandate, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Aceasta am vrut să zic. Anume acei care au adus republica în situația aceasta aceștia și trebuie să scoată republica din situația asta. Altcineva nu are cum.”

Europa Liberă: Se pare că interesele celor trei partide pro-europene nu se suprapun, plus neafiliații.

Mihai Ghimpu: „Dacă s-ar lăsa puțin supărarea într-o parte, atunci s-ar suprapune. Doar am mers înainte împreună. Cu furtul miliardului, cu corupția, cu contrabanda, dar oricum acord de asociere, avem libera circulație, avem drumuri pe banii partenerilor externi.”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar când îi spui omului simplu că politicianul nu lasă supărarea, știți cum e? Omul acesta zice: „Ne-am săturat de toți, nu mai vrem cu nimeni”.

Mihai Ghimpu: „Și au dreptate oamenii. De aceea și am spus că unii încă nu conștientizează ce înseamnă a fi om de stat, ce înseamnă răspundere față de o societate.”

Europa Liberă: Cum reîntoarceți încrederea pe care au pierdut-o oamenii în guvernanți?

Mihai Ghimpu: „Să revină PLDM la masă și să începem a face reformele. Dureroase, pe alocuri, dar care peste doi ani vor da rezultate.”

Europa Liberă: Și care sunt aceste reforme, pentru care vă asumați responsabilitatea să le promovați? Și în cât timp?

Mihai Ghimpu: „Toate sunt prevăzute în Acordul de Asociere. În doi ani de zile, fiindcă în ultimul an nu se lucrează, deja se pregătesc de alegeri.”

Europa Liberă: Prevederile Acordului de Asociere sunt foarte clare pentru guvernanți, dar o parte dintre ele deja sunt în întârziere de a fi onorate.

Mihai Ghimpu: „Sunt, da, de acord. Înseamnă că trebuie să mărim viteza.”

Europa Liberă: Procuratura de ce greu se reformează?

Mihai Ghimpu: „Procuratura – acolo au rămas niște nuanțe.”

Europa Liberă: Dar e o restanță.

Mihai Ghimpu: „E o restanță. De exemplu, trebuia să discutăm acum în lectura a doua joi, în ședința precedentă. Și au rugat: „Nu, fiindcă la Comisia juridică s-a votat fără a ține cont de amendamentele noastre, dar amendamentele noastre sunt foarte importante”. Adică Procuratura vrea să rămână cu supravegherea generală care era pe timpul Uniunii Sovietice.

Noi, liberalii, nu acceptăm așa ceva. Eu ci atât mai puțin, că pricep în materia aceasta. Ne vom așeza și vom ajunge și la aceasta. Și eu cred că dacă se formează guvernul și majoritatea parlamentară, într-o lună vom adopta într-o lună.”

Europa Liberă: Sistemul bancar-financiar rămâne vulnerabil. Ce puteți face?

Mihai Ghimpu: „Să adoptăm legile care mai trebuie pentru a proteja acest sistem bancar.”

Europa Liberă: Cu corupția nu s-a luptat până la capăt. Și se pare că această voință politică mai întârzie ca acest flagel să fie dezrădăcinat.

Mihai Ghimpu: „Corupția cum putea să se diminueze, dacă era la nivel înalt și toată lumea din jur vedea că se fură?”

Europa Liberă: Dar ea și este, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Și este. Eu am vorbit la subiectul acesta și public, și la ședințele Consiliului Alianței, că nu poate fi așa, că noi avem de lucru la acest capitol. Și aceasta trebuie să înțeleagă toți cei care vin la guvernare sau care au fost la guvernare. Funcția nu e dată ca să te îmbogățești. Funcția e dată pentru ca oamenii să trăiască cât de cât normal.”

Europa Liberă: Ne puteți convinge că astăzi nu e racul, broasca și o știucă în interiorul unei eventuale coaliții pe care vreți să o formați?

Mihai Ghimpu: „Nu va fi simplu. Sunt de acord aici. Va fi greu, complicat, dar noi nu putem fi racul, știuca și broasca. Noi trebuie să fim…”

Europa Liberă: …Moș Ion Roată și Unirea.

Mihai Ghimpu: „Da. Și viteza avionului.”

Europa Liberă: Interesele sunt totuși diferite, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Situația nu mai este acea care a fost până acum. Și europenii nu mai sunt cei care să ne dea bani: faceți și atunci aveți susținerea noastră. Lupta cu corupția – vor veni specialiști care se vor afla în cadrul Procuraturii, CNA, Ministerului de Interne, în toate organele de drept și ne vor ajuta, fiindcă e nevoie de schimbarea sistemului, nu a unui om, că dacă schimbi un om mult nu ajută. Dar sistemul…”

Europa Liberă: Ce e mai greu astăzi: să creezi această coaliție de guvernare care să aibă o majoritate confortabilă în Parlament sau să desemnezi un nou guvern?

Mihai Ghimpu: „Doar noi am avut întâlniri. Ne-a invitat domnul președinte care e obligat după Constituție să desemneze prim-ministrul și noi am spus: „Noi nu suntem împotrivă, poftim, acesta e dreptul dumneavoastră constituțional. Dar, dacă nu este majoritate parlamentară, la ce folos?”. Cine să îl voteze? Sau, chiar dacă îl votează toți, mai departe, cine sprijină acest guvern? Fără majoritate parlamentară nu există democrație.”

Europa Liberă: Următorul premier va fi un kamikadze?

Mihai Ghimpu: „Toți vom fi kamikadze. Nu doar premierul, și guvernul, și majoritatea parlamentară, deputații care vor forma majoritatea parlamentară.”

Europa Liberă: Ce e mai bine: să fie învestit un nou guvern sau interimatul acestui guvern să continue până la alegerea șefului statului?

Mihai Ghimpu: „Guvernul actual e fără atribuții și astfel nu poți avea acordul cu FMI.”

Europa Liberă: L-am auzit pe domnul Brega cerând atribuții.

Mihai Ghimpu: „Ei, dumnealui a zis să mai vadă, poate ceva în afară, dar, mă rog, vrea, cunoaște situația și de aceea. Dar avem o decizie a Curții Constituționale, avem Constituția și nu, e nevoie urgent de guvern. Guvern înseamnă majoritate parlamentară. Aceasta înseamnă PLDM să vină la masă. Au avut în toți cinci ani probleme. Și noi am suferit din cauza aceasta, liberalii cu PD. Eu nu exclud că vor mai fi. Dar ne-am asumat, gata, trebuie să ducem mandatul acesta până la capăt, până în 2018.”

Europa Liberă: Sincer, credeţi în speranţa aceasta pe care încercaţi să o alimentaţi acum cetăţenilor?

Mihai Ghimpu: „Dacă nu aş crede, înseamnă că trebuie să mă duc acasă, să-mi dau demisia sau să ne retragem, liberalii, şi să spunem: „În voi nu credem”. Nu e întotdeauna viaţa dulce, ca pentru orice om, cu atât mai mult în politică. Dar timpul ne arată că noi cu toată diferenţa dintre noi şi relaţiile care au fost totuşi am făcut nişte lucruri, am adoptat nişte legi bune. Altfel nu am avut libera circulaţie şi Acordul de Asociere. Înseamnă că putem face. Acum să dăm ce e rău într-o parte şi să luăm ceea ce e bun fiecare în noi şi să mergem înainte. Şi cu sprijinul europenilor, şi cu presiunea lor şi a cetăţenilor să rezolvăm problemele. Altă cale nu există.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se găsesc cei care poartă vină pentru furtul miliardului?

Mihai Ghimpu: „Nu a fost voinţă. Eu consider că unii au frânat din cauza fricii că va muri alianţa.”

Europa Liberă: E o scuză?

Mihai Ghimpu: „Nu e o scuză. Dar e o realitate. Unii au mizat că pot fura, fiindcă fără ei va muri alianţa: nu e alianţă – nu-i curs european şi toţi vor înghiţi această pastilă.”

Europa Liberă: În ce condiţii PL vrea să formeze această alianţă? Și în ce condiţii ar putea să zică „Nu” formării noii coaliţii?

Mihai Ghimpu: „În condiţii când noi ne apucăm serios de reforme, combatem corupţia şi să avem o relaţie cinstită faţă de cetăţeni, faţă de partenerii externi şi faţă de cei care ne asumăm aceasta. Fiindcă dacă noi ne asumăm, dar alţii numai prin vorbe... Nu merge. Şi eu vreau ca legile să corespundă standardelor europene, nu doar adoptate, cum a fost în cazul Procuraturii.”

Europa Liberă: Știu că foarte multă lume vă pune întrebarea sau indirect se interesează dacă este Ghimpu „în buzunarul domnului Plahotniuc”?

Mihai Ghimpu: „Cine gândeşte aşa înseamnă că este un om care nu înţelege nimic în viaţa aceasta, e condus de altcineva. Cum pot fi eu în buzunarul cuiva, dacă eu sunt în lupta aceasta din 1988?”

Europa Liberă: Domnul Plahotniuc are un rol acum în formarea noii coaliţii majoritare?

Mihai Ghimpu: „Nu mai are. La început, când era membru, prim-vicepreşedinte PD, venea la şedinţele de constituire a alianţei, acum nu vine.”

Europa Liberă: Şi credeţi că e exclus ca el să se mai dea cu părerea referitor la formarea unei majorităţi parlamentare?

Mihai Ghimpu: „Aceasta în cadrul PD. PL nu a fost condus niciodată nici de Filat, nici de Plahotniuc şi nici de Moscova, și nici de Bucureşti. Cine mă cunoaşte pe mine şi are încredere în mine, trebuie să mă creadă. Şi la noi în partid totul e transparent. Eu nu iau decizii, cum zic unii, de unul singur. Întrebaţi fiecare membru al biroului și pe ceialalți. Atunci când eşti în buzunarul cuiva, înseamnă că tu promovezi politica lui. Daţi-mi un exemplu ce politică a promovat PL, care nu corespunde programului şi celor care ne-au votat pe noi.”

Europa Liberă: Dar PL a ajuns să acumuleze doar 5%, dacă duminică ar fi alegeri parlamentare anticipate.

Mihai Ghimpu: „Este o zicală: „Spune-mi cine este prietenul tău şi îţi spun cine eşti tu”. Aşa am păţit şi noi acum.”

Europa Liberă: E de râs sau de plâns, domnule Ghimpu?

Mihai Ghimpu: „E de plâns. Eu îmi amintesc câtă lume era împotrivă că noi am făcut această alianţă în iulie, când am semnat acordul. Eu ştiam că aşa va fi, chiar am spus, că pun la bătaie Partidul Liberal, numele meu şi al celorlalţi colegi, al lui Dorin Chirtoacă într-o oarecare măsură. Şi iată încă o dovadă în plus de ce îl susţin pe Dorin Chirtoacă mai departe, fiindcă eu văd peste deal şi cunosc cu cine m-am pornit la drum. Dar ce să-i faci? Decât să stăm de o parte, să-i criticăm şi să mă trezesc mâine în panerul roşu şi cu steluţă deasupra, mai bine moare partidul, dar salvez cursul european.”

Europa Liberă: Contează cine va fi în fruntea guvernului?

Mihai Ghimpu: „Contează. Prim-ministrul este totuşi un om politic, ţinând cont că trebuie să-şi asume actul guvernării, programul şi să nu uite că în spate este o majoritate parlamentară şi să nu o facă pe şeful, pe nacialnicul, cum se zice la moldoveni. Şi să nu se gândească că acum are funcţie şi el poate face orice. Au făcut unii ce au vrut şi iată unde se află... Trebuie să fii om pentru oameni.”

Europa Liberă: E o diferenţă între felul cum se înţelege a guverna statul în România şi în Republica Moldova? Pentru că acolo domnul Iohannis l-a nominalizat pe domnul Cioloş şi i-a încredinţat să-şi creeze echipa şi să vină cu programul de guvernare.

Mihai Ghimpu: „Oricum echipa va fi formată cu concursul partidelor politice. E clar că majoritatea în Parlament sunt veniţi pe listele partidelor, fie pe circumscripţii sau pe listă. Şi la noi, dacă am fi avut un comisar european, nu eram nici eu împotrivă.”

Europa Liberă: Cine ar merita să fie în fruntea executivului?

Mihai Ghimpu: „Nu pot spune acum. Sunt oameni, nu zic că nu sunt oameni. Sunt. Nu depinde doar de un om – prim-ministru. PD acum recunoaște că nu au avut poziţia necesară la timpul potrivit sau, cum au spus, recunosc că au greşit. Nu numai că PLDM nu mă auzea pe mine sau domnul Filat, dar nici PD nu mă auzea pe mine când eu spuneam.”

Europa Liberă: Şi, a propos, încrederea PL în PD a crescut acum?

Mihai Ghimpu: „Nu ştiu. Eu ştiu că e luptă politică. Niciodată nu trebuie să mizez că cineva mă stimează mai mult din alt partid. Nu. Aceasta unii cred, dar eu ştiu foarte bine ce înseamnă luptă politică. Dar dacă mă auzeau şi unii, şi alţii, azi nu am fi avut criză, nu era miliardul furat. Dar aşa, unii nu m-au auzit, alţii s-au făcut că nu aud şi au lăsat să se continue furtul, ca să le fie mai convenabil.”

Europa Liberă: Dar nu admiteţi că şi de acum încolo ar putea cineva să nu vă audă?

Mihai Ghimpu: „Nu mă vor auzi, atunci ne retragem. Eu nu mai vreau să calc a doua oară pe greblă. Gata, am călcat, îmi ajunge. Dacă nu ne aud, noi plecăm. Nu mă mai uit: curs european, euroasiatic. Fiindcă totuna acolo ne ducem şi împreună. Dar eu nu vreau mă duc acolo. Şi atunci mă retrag. Acum unde suntem? Suntem în zona acesta. Fiindcă peste 50% sunt pentru cursul euroasiatic.”

Europa Liberă: 50% din respondenţii sondajului de opinie.

Mihai Ghimpu: „Da. Peste 60% regretă că a dispărut Uniunea Sovietică. Partidul a ajuns să fie susţinut de 5%. Dar ce vină avem noi cu toate acestea? Totuna acolo am ajuns. Dar în cazul dat, dacă nu începem să schimbăm această situaţie, înseamnă că ne retragem.

Dacă formăm guvernul şi iar începe cineva să joace cum s-a jucat până acum, vorbind de dragostea faţă de cetăţeni, de cursul european frumos la televizor şi în realitate nimic, atunci ne retragem...

Fiindcă eu am să văd. Acum nu avem altă cale decât să schimbăm această situaţie. Şi pentru aceasta e nevoie de stabilitate politică, dar aceasta începe de la majoritate parlamentară, guvern şi trei ani de muncă. Şi dacă formăm guvernul şi iar începe cineva să joace cum s-a jucat până acum, vorbind de dragostea faţă de cetăţeni, de cursul european frumos la televizor şi în realitate nimic, atunci ne retragem. Fiindcă este clar că oricum ajungem acolo unde nu dorim noi, liberalii, dar nici nu merităm.”

Europa Liberă: Curtea Constituţională a dat undă verde organizării unui referendum. Ştiu că dumneavoastră până nu demult aţi avut o altă părere.

Mihai Ghimpu: „Eu şi acum o am. Curtea Constituţională nu putea să dea alt verdict, fiindcă e normal, puterea suverană aparţine poporului.

Nu depinde de cum e ales preşedintele, depinde cine e acest om....

Vom vedea ce va fi şi cum, dar e clar – cetăţenii vor preşedinte. Dar am spus, nu depinde de cum e ales preşedintele, depinde cine e acest om.

Fiindcă să vorbim că avem un electorat informat, nu poţi spune, cultură politică, fiindcă avem votul pentru partide. De ce avem situaţia care o avem? Fiindcă nu este alternativă. Dacă noi, liberalii, am fi avut alternativă în Parlament, atunci noi demult plecam. Dar acelea sunt două partide cu care nu mergi spre Europa, spre ceea ce vrem noi – integrarea europeană şi naţională. Şi suntem nevoiţi să stăm împreună. Şi aici cine decide? Electoratul. Şi iată aşa va fi şi cu alegerea preşedintelui.

Eu am dat exemplu Germania, dar şi alte state. Nu, alegerea preşedintelui, din contra, dacă votezi bine pentru partide, partidele care votează preşedintele în Parlament au posibilitatea să cunoască omul acesta, să-l studieze. Dar aşa, în timpul campaniei electorale oamenii nu prea cred: „Ei, lasă...”. Aşa şi zic unii: „Lasă că vă ştim noi. Iată la ce ne-aţi adus pe noi”. Şi atunci pot veni aşa cum au venit unii şi au cumpărat pentru ochi frumoşi, cu vorbe frumoase, electoratul şi au venit şi au furat miliardul. Aşa poate veni şi un preşedinte. Nu e aşa de simplu cum vor: noi să alegem. Am ales partide politice... 20 de ani fac alegere cetăţenii. Şi avem o alegere bună?”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, sunt unele voci care spun că v-aţi fi schimbat atitudinea faţă de PCRM, condus de Vladimir Voronin. Ar putea opoziţia să obţină câteva instituţii ale statului?

Mihai Ghimpu: „Nu mi-am schimbat-o, situaţia mă impune. Fiindcă eu sunt împotriva alegerilor anticipate, şi noi, liberalii, ca atare. Acum suntem într-o situaţie foarte proastă, dar la primăvară... Acum încă putem să ne adunăm, dar la primăvară fără ei cât nu ne-am aduna 61 nu facem.”

Europa Liberă: La primăvară, atunci când urmează să aibă loc alegerea şefului statului?

Mihai Ghimpu: „Da. Şi dacă Partidul Comuniştilor este „pentru”, dar ei nu vin la guvernare... E cam o situaţie care a fost...”

Europa Liberă: Le oferiţi nişte funcţii?

Mihai Ghimpu: „Mai bine să dăm funcţii decât să dăm republica.”

Europa Liberă: Cum se alege şeful statului? Şi cum se iau în calcul rezultatele referendumului? Pentru ce perioadă de timp va fi ales şeful statului pentru următorul mandat?

Mihai Ghimpu: „Eu nu ştiu, nu am văzut toată sesizarea, încă nu a venit hotărârea Curţii Constituţionale definitivă ca să văd. Acolo trebuie nu doar să alegi preşedintele direct, dar trebuie modificate o sumedenie de articole din Constituţie – atribuţii, multe lucruri sunt. Fiindcă materia aceasta constituţională a fost distrusă în 2000, când au făcut modificări şi au trecut la alegerea preşedintelui în Parlament.”

Europa Liberă: Deci, tot parlamentarii ar trebui să voteze ceea ce vor decide alegătorii la referendum?

Mihai Ghimpu: „Ei vor decide ca să fie ales, dar nu au decis că trebuie modificat articolul „cutare”. Şi atunci deputaţii sunt în drept să voteze sau să nu voteze. Aici, iarăşi, unii se joacă de-a politica, de-a soarta oamenilor, folosesc această situaţie.”

Europa Liberă: Dar „unii” sunt tot clasa politică, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „Nu. Clasa politică este diferită, care e la guvernare şi care în opoziţie. Acum mulţi folosesc situaţia care s-a creat cu miliardul, cred că sunt mai buni şi vin şi cu alegerea preşedintelui, şi cu alegeri anticipate şi cred că se vor urca pe cal bălan.”

Europa Liberă: Dar lămuriţi-ne, se va alege şeful statului până la organizarea referendumului?

Mihai Ghimpu: „În primul rând, dacă se alege şeful statului la primăvară, acest referendum, dacă vor vota cetăţenii, va fi peste patru ani. Nu poţi veni şi spune: „Domnule preşedinte, eliberează scaunul că deja trebuie să fie alegeri directe”. Eu spun cum trebuie să fie corect juridic, formulat totul absolut. Dar noi nu putem să aşteptăm semnăturile, referendumul. Dacă până în primăvară nu se reuşeşte, ce facem? Nu vor fi gata, înseamnă că vom merge la alegere în Parlament.”

Europa Liberă: Încurcate sunt iţele politice, domnule Ghimpu.

Mihai Ghimpu: „La noi sunt interese. Credeţi că cei care au venit cu iniţiativa vor să fie alegeri directe? Eu cred că ei conştientizează cine poate fi preşedinte. Ei pur şi simplu folosesc aceasta ca să-şi facă popularitate, dar în sfârşi se poate întâmpla ca să nimerească în groapa pe care o sapă.”

Europa Liberă: Dar 89% din cetăţeni spun că vor să-şi aleagă ei şeful statului.

Mihai Ghimpu: „Eu nu sunt împotrivă.”

Europa Liberă: Veţi candida pentru această funcţie fie în Parlament, dacă se alege preşedintele, fie de către cetăţeni?

Mihai Ghimpu: „Nu cred. Nu mai vreau. Eu cam am obosit de toate lucrurile acestea.”

Europa Liberă: Şi-i lăsaţi pe cei care nu sunt obosiţi?

Mihai Ghimpu: „Pe cei pe care îi iubeşte poporul acum. Poporul îl iubeşte pe aceia, să se ducă cu aceia. Eu nu merg cu aceia. Poporul merge acum cu aceşti doi-trei care sunt în frunte. Când vii şi munceşti peste 20 de ani pentru oameni şi eşti aruncat la gunoi... Şi vine unul şi aruncă o prostie, care de fapt în 20 de ani a fost tot aşa, unii au cumpărat cu vorbe, cu mere şi lumea merge fără să se clarifice, să vadă cine e omului acesta... Ce-ţi mai rămâne să faci?”

Europa Liberă: Rămâne în ceaţă viitorul politic al Moldovei?

Mihai Ghimpu: „Da, rămâne în ceaţă. Şi iată aceasta e marea durere pe care o port eu. Şi aceasta datorită unor colegi din alianţă, ei au adus şi acum încă mai plâng unii şi stau supăraţi, ei au adus la această situaţie Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar cu ei vreţi să guvernaţi Moldova.

Mihai Ghimpu: „Dar cu cine? Să încerc şi mai departe, măcar câte un păsuleţ. Am făcut un pas mic, să încercăm, să ne apucăm de ultimul fir de iarbă, să salvăm. Dacă dăm şi noi mâinile în jos, atunci înseamnă opt luni de haos, lipsă de guvern, de majoritate parlamentară, alegeri anticipate şi: „La revedere UE”. Cum a zis azi Fule: „Ce înseamnă pro-Europa? Peste tot drapele, dar în realitate, voi ce faceţi aici? Apucaţi-vă de reforme”. Moldova europeană, Moldova reformatoare – aici e Europa.”

Europa Liberă: Standarde, domnule Ghimpu. Vorbe frumoase şi fapte urâte...

Mihai Ghimpu: „Oamenii totuşi...”

Europa Liberă: Dau pretext oamenilor să se supere şi mai mult pe cei care guvernează.

Mihai Ghimpu: „Corect. Dar nu trebuie să se supere pe toţi. Eu vreau încă o dată să întreb – de ce te pun în acelaşi sac?”

Europa Liberă: V-aţi pus în aceeaşi oală. Fierbeţi acum în ceaunul politic.

Mihai Ghimpu: „Nu m-am pus. Cetăţenii ne-au pus, fiindcă aşa au votat. De ce nu a fost votul altfel? Nouă ne era foarte bine acum. Am salvat capitala?”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar dormiţi liniştit acum? Dormiți liniștit, ţinând cont de mizeria care există în societate?

Mihai Ghimpu: „Nu pot dormi. Dar pe cine îl doare lucrul acesta, că dorm eu sau nu dorm? Cine înţelege că nu dorm din cauză că, în loc să facem ceva, stăm şi ne uităm la cer, şi ne rugăm: „Vino, dragă, lăsaţi supărările” sau: „Nu furaţi. Nu vă ocupaţi cu contrabanda”. Toţi aceşti ani am vorbit şi ce folos? Cine a auzit?”

Europa Liberă: Dar vă duceţi tot cu cei care nu v-au auzit.

Mihai Ghimpu: „Dar cu cine să mă duc? Dacă ar fi să spun că nu ne ducem, va trece un timp şi vor spune: „Din cauza ta, Ghimpu. A fost şansa, posibilitatea să salvaţi. V-a fost frică să vă asumaţi răspunderea’.”

Europa Liberă: Ar putea fi şi invers: din cauza domnului Ghimpu, că v-aţi dus, nu am putut să mai facem încă paşi înainte.

Mihai Ghimpu: „Cu cine paşi înainte?”

Europa Liberă: Cu cei cu care mergeţi dumneavoastră astăzi mână în mână.

Mihai Ghimpu: „Dar aceştia doi fără noi ce ar face? Problema e, repet, dacă era un Parlament, încă aceste două fracţiuni pentru cursul european, pentru tot ce vrem noi, cei care gândim, judecăm ca lumea, sănătos, nu era o problemă. Ori cu noi, ori fără noi, ori noi cu ei. Dar așa aceasta este – nu e alternativă. Şi noi ca atare, încă o dată zic, noi am pus partidul la bătaie. Am crezut că vom mişca lucrurile, nu am prevăzut atunci, când am semnat acordul AIE-3 la 30 iulie că vom avea din nou o criză politică, că va zbura guvernul.”

Europa Liberă: Dar, a propos, pentru ce a zburat guvernul Streleț?

Mihai Ghimpu: „Pentru că nu au avut cap unii.”

Europa Liberă: Concret pentru ce?

Mihai Ghimpu: „Nu au înțeles ce înseamnă politica…”

Europa Liberă: Concret, deschideți paranteze.

Mihai Ghimpu: „Nu știu. Nu vreau. Că noi trebuie să așezăm la masă acum, nu? Dacă încep să deschid paranteze, înseamnă că nu ne mai așezăm la masă. Iată asta e. Dacă încep acum și eu să spun cum spune Streleț că Drăguțanu e vinovat, dar nu uitați: Drăguțanu e al lui Ghimpu, apoi gata, nu ne mai așezăm la masă. Până acum nu ne place PD, dar când să spunem că mai tare o să spună că nici cu PL nu ne așezăm la masă. E greu. E greu și e trist fiindcă știți care e problema? O clasă politică nu se formează în patru ani.”

Europa Liberă: Dar în 24 de ani?

Mihai Ghimpu: „În 24 de an ani fost o clasă politică mai mult din oameni cu politică sovietică și care au venit acum au preluat de la ei practicile. Vorbesc de Europa, dar lucrează cu metodele și mecanismele celor pe care i-au văzut ei din ʾ90 încoace. Iată unde. Noi, dacă am fi avut partide politice cum le are Letonia, Estonia, Lituania, alte state, care au avut guverne în afară în timpul ocupației erau una, sau Partidul Național Liberal care…”

Europa Liberă: Domnule Ghimpu, dar nici aceasta nu e o scuză.

Mihai Ghimpu: „Nu poate cere societatea de la clasa politică ceea ce nu i-a dat. Clasa politică e acea pe care în ziua alegerilor o formează

Clasa politică e acea pe care în ziua alegerilor o formează alegătorul....

alegătorul. Și dacă tu ai format-o strâmb, nu ai ce cere de la dânsa. Iată unde e problema. Dar și ei, cetățenii, nu poartă vină, fiindcă și ei sunt consecințele trecutului, venim din 200 de ani de ocupație.”

Europa Liberă: Și totuși eu bănuiesc că în mintea dumneavoastră mai sunt și alte scenarii…

Mihai Ghimpu: „Da, am eu un scenariu foarte serios și care rezolvă toate problemele. Dar, iarăși, ne întâlnim cu mentalitatea.”

Europa Liberă: Care e scenariul?

Mihai Ghimpu: „Unirea. Dar cu cine? Cetățenii nu vor să înțeleagă: vor bine să trăiască, dar văd că de 26 de ani ne chinuim și nu compară pensia lor de câte 50 de dolari și pensia de 300 de euro; salariul medicului de aici și salariul medicului de acolo; salariul pedagogului de aici și salariul pedagogului de acolo. Și acolo e corupție, dar totuși anul acesta acest stat a dat supravenit de un miliard de euro.”

Europa Liberă: Acest stat care?

Mihai Ghimpu: „România, sigur că. Da, a dat iată un miliard. S-au pornit lucrurile. Și eu sunt pentru unire, dar cu cine să o faci? Eu numai am spus atunci când m-au întrebat prima dată, când am devenit președinte: „Mai sunteți unionist și român?”. Și eu am spus. Și deodată, de ce noi avem 5%? Iată eu nu înțeleg: cum adică, domnule, noi mergem pe același drum, gândim la fel, luptăm la fel și iată poftim, ai 5%, apoi cum să mergi înainte? Nici aici nu poți face nimic și nici în altă parte nu te poți duce să faci. Dar, cum se spune, tot ce se face, se face spre bine. Poate, cine știe, situația aceasta se va rezolva mai repede, ceea ce ne dorim noi.”