Anchetatorii au identificat deja, grație amprentelor, unul din cei opt teroriști. E vorba de o persoană născută în Franța, însă poliția nu a furnizat încă mai multe detalii. Se știe doar că omul, în vârstă de 30 de ani, fusese deja fișat ca prezentând un risc de radicalizare.
Pe lângă doliul național de trei zile, președintele François Hollande a anuntat decretarea starii de urgenta pe intreg teritoriul Frantei. Mai multe zone vor fi inchise, vor fi permise perchezitiile corporale in orice circumstante si granitele vor fi inchise. „Vrem sa ne asiguram ca cei responsabili nu vor părăsi tara”, a spus Hollande.
Țările vecine, Olanda și Belgia, au luat de asemenea măsuri. Olanda va intensifica masurile de securitate de la granite si din aeroporturi dupa atacurile din Paris, a declarat sambata premierul Mark Rutte, adaugand ca olandezii sunt „în război” cu Statul Islamic, care a revendicat masacrul. Rutte a spus ca toata circulatia catre si dinspre Franta va fi monitorizata atent, inclusiv in gari si aeroporturi.
„Valorile noastre si domnia legii sunt mai puternice decat fanatismul lor. ISIS este dusmanul nostru. Noi suntem in razboi cu ISIS. Noi nu suntem în război cu o tara, o credinta sau cu Islamul”, a spus premierul olandez.
La Paris, toate punctele turistice sunt închise, inclusiv turnul Eiffel și muzeele, mai puțin muzeul Luvru, care a rămas deschis.
Donatorii de sânge s-au reunit în tot Parisul, într-un uriaș elan de solidaritate, chiar dacă în unele centre medicale așteptarea poate fi chiar și de cinci ore înainte de a ajunge la dispozitivul de donare.
François Hollande a convocat o ședință urgentă a Parlamentului. La întâlnirea la vârf G20, a celor 20 de țări cele mai industrializate de pe planetă, care se va ține la Antalya, în Turcia, Franța va fi reprezentată de ministrul de finanțe Michel Sapin.
In Franța, atentatele sunt deja exploatate politic, printr-un discurs foarte dur al președintei Frontul Național, Marine Le Pen, care a declarat că «francezii nu se mai simt în siguranță în propria lor țară.» «Franța trebuie să interzică organizațiile islamiste, să închidă moscheile radicale și să expulzeze străinii care predică ura, precum și clandestinii care nu au ce căuta aici.»
Atentatul a fost revendicat de Statul Islamic din Siria și Irak - Daesh -, iar Franța a anunţat că va trimite portavionul Charles de Gaulle în Golful Persic pentru intensificarea operaţiunilor antiteroriste.