Bună ziua, dragi ascultători. La microfon, Radu Benea, prezentatorul emisiunii Dialoguri transnistrene. Din sumarul ediţiei:
Evgheni Șevciuk a demis executivul de la Tiraspol și a convocat în ședință noua componență a Sovietului suprem, în ciuda protestelor susținătorilor săi care au contestat rezultatele alegerilor din 29 noiembrie. Cum va evolua lupta politică din regiunea transnistreană? discutăm cu experți de pe ambele maluri ale Nistrului.
Începem, ca de obicei, cu buletinul de știri şi principalele evenimente ale săptămânii trecute:
***
Şefa diplomației moldovene Natalia Gherman a cerut din nou ca Rusia să-şi retragă forţele de pe teritoriul Moldovei din regiunea transnistreană. Vorbind la reuniunea OSCE de la Belgrad, vineri, Natalia Gherman a cerut ca operațiunile de menținere a păcii din Moldova să fie transformate într-o misiune civila internaționala şi a spus că trebuie continuate negocierile pentru găsirea unei soluții pentru conflictul transnistrean. Rusia a promis in 1999 că îi va retrage până in 2002 pe cei 1500 de militari ruși pe care îi are în regiunea transnistreana din perioada sovietica , in baza înțelegerii mediate de OSCE. La 13 ani de la expirarea termenului de retragere, Moldova continua sa ceara Moscovei sa îşi respecte înţelegerile asumate internaţional.
Uniunea Europeană e îngrijorată de lipsa progreselor în soluționarea conflictelor înghețate din Transnistria, Nagorno-Karabah și Georgia, a afirmat șefa diplomației europene, Federica Mogherini, joi, în cadrul reuniunii ministeriale a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Belgrad. Mogherini a subliniat că „nimeni nu are de câștigat din tergiversarea soluționării acestor conflicte” și că Uniunea Europeană este dispusă să se angajeze deplin în negocieri, relatează RIA Novosti.
Câteva zeci de susținători ai liderului transnistrean Evgheni Șevciuk au protestat miercuri la Tiraspol împotriva rezultatelor scrutinului de duminică în Sovietul Suprem al regiunii despre care spun că ar fi fost falsificate. Candidații principalului partid de opoziție „Obnovlenie”, sprijinit de compania Sheriff, au câștigat, potrivit mai multor surse, cca 31 din cele 43 de locuri și și-au păstrat poziția dominantă în Sovietul Suprem. Dar legislativul de la Tiraspol are puteri mici în comparație cu ale liderului transnistrean. Procurorul regiunii şi KGB-ul au avertizat însă împotriva oricăror proteste, dacă acestea nu sunt anunţate din timp conform legii. Într-un apel, „Obnovlenie” s-a arătat îngrijorat că administrația lui Șevciuk nu s-a grăbit să accepte rezultatele alegerilor. Ulterior, Evgheni Şevciuk a stabilit data primei şedinţe a noii componenţe a legislativului, dar abia pe 23 decembrie. Tot joi, Şevciuk a demis executivul. În urma alegerilor din 29 noiembrie pentru Sovietul Suprem din regiunea transnistreană doi membri ai executivului care au câștigat mandate în legislativ și-au pierdut funcțiile: Tatiana Turanskaia, care conducea executivul local, și Vasili Vlasov, responsabil de dezvoltare regională, transport şi comunicaţii. Premier interimar a fost desemnată Maia Parnas.
În următorii doi ani, guvernul de la Chişinău trebuie să returneze Băncii Naționale peste 14 miliarde de lei, plus dobânda aferentă, a declarat ministrul finanțelor Anatol Arapu în cursul audierilor de miercuri din Parlament. Este vorba de creditul de urgență acordat de Banca Națională celor trei bănci devalizate (Banca de Economii, Banca Socială și Unibank), credit garantat de guvern. Anatol Arapu spune că pentru acoperirea acestei datorii, în 2016, din bugetul de stat vor fi scoși 650-680 de milioane de lei, adică echivalentul pensiilor și indemnizațiilor sociale pe o lună, relatează Unimedia. Cele peste 14 miliarde de lei trebuie transformate în datorie internă de stat și trecute în proiectul de buget pe 2016, ceea ce nu s-a întâmplat încă, arată un raport al Ministerului Finanțelor.
Șeful misiunii Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola a reamintit că problemele cu care se confruntă Republica Moldova „reforma justiției, combaterea spălării banilor și lupta cu corupția” nu vor fi rezolvate de experții europeni aflați acum la Chișinău. Cei 15 experți europeni, între care se numără și Laura Codruța Kövesi, șefa DNA din România, vor examina starea justiției și vor formula o serie de recomandări. Un prim grup de experți se află din 30 noiembrie la Chișinău. Tapiola a reamintit că reforma justiției și mai ales lupta cu corupția sunt importante și pentru economia Republicii Moldova, pentru a atrage investitori străini. Misiunea europeană de evaluare se va încheia în martie anul viitor și a fost cerută de guvernul și Parlamentul Republicii Moldova.
Mihail Saakașvili, fostul președinte al Georgiei, acum guvernator al Odesei, a declarat serviciului ucrainean al Europei Libere că ridicarea cetățeniei sale georgiene de către președintele de la Tbilisi este motivată politic şi ca actualilor conducători ai Georgiei le este frică de el. Susținătorii partidului său din Georgia, Miscarea Nationala pentru Unitate, au declarat anterior că măsura este menita să îl împiedice pe fostul președinte să candideze în alegerile parlamentare de anul viitor. Saakașvili a spus vineri pentru Europa Liberă că nu a spus niciodată că ar intenţiona să candideze. Liderii Mişcării Naţionale pentru Unitate au afirmat ca in ciuda faptului ca nu mai are cetățenia georgian Mihail Saakașvili continua sa fie liderul acestui partid. Tbilisi a cerut anterior Kievului să il extrădeze pe Saakașvili care are deschise dosare penale in Georgia pentru abuz de putere.
***
Europa Liberă: Aşadar, după încercarea eșuată a susținătorilor lui Evgheni Șevciuk de a contesta rezultatele alegerilor în Sovietul suprem, liderul administrației transnistrene a stabilit data primei ședințe a noului legislativ local – 23 decembrie.
Dar unii deputați au criticat prompt decizia lui Șevciuk, spunând că trei săptămâni e un termen nepermis de mare, în condițiile crizei bugetare și economice profunde prin care trece regiunea. O asemenea opinie a exprimat, bunăoară, cunoscutul politolog din Tiraspol Andrei Safonov, unul din criticii administrației lui Șevciuk și care în ultima perioadă se refugiase la Chișinău din cauza dosarelor deschise împotriva sa la Tiraspol. Într-o postare pe Facebook, Andrei Safonov a scris că va cere convocarea de urgență a Sovietului, în condițiile în care forțele ce au pierdut alegerile ar „destabiliza” situația din regiune.
Tot joia trecută, concomitent cu stabilirea datei primei ședințe a Sovietului suprem, Evegheni Șevciuk a demis guvernul de la Tiraspol aflat în subordinea sa. Motivul oficial este că șefa executivului Tatiana Turanskaia a fost aleasă ca deputat în Sovietul suprem, iar legislația regiunii spune că odată cu premierul pleacă și tot cabinetul. Potrivit decretului semnat de Șevciuk, vechea echipă va continua să asigure interimatul până la confirmarea în funcție a noului executiv.
Aceasta demitere este prezentată ca fiind una tehnică la Tiraspol, însă experții întrevăd aici o posibilitate pentru ca Evgheni Șevciuk să încerce să continue lupta pentru a-și menține supremația în regiune, în pofida faptului că echipa sa este în minoritate în Sovietul suprem. Obnovlenie, partidul care i se opune lui Șevciuk, a obținut 30-31 de mandate din cele 43 în legislativul regiunii.
Analistul politic din Tiraspol, stabilit la Chișinău, Ernest Vardanean spune că dacă deputații resping de trei ori candidatura propusă de Evgheni Șevciuk pentru șefia echipei executive, acesta ar avea dreptul să dizolve Sovietul suprem:
Ernest Vardanean: „Mai departe, Evgheni Șevciuk trebuie să înainteze candidatura primului ministru. Dar întrebarea este dacă Sovietul suprem va confirma această candidatură. Dacă Sovietul suprem respinge de trei ori candidatura șefului de executiv, atunci Șevciuk îi numește singur și dizolvă legislativul. Dizolvarea se poate face cu câteva excepții – dacă împotriva lui Șevciuk sunt formulate acuzații oficiale de către Sovietul suprem, dacă a fost introdusă legea marțială sau starea de urgență și cu șase luni înainte de expirarea mandatului așa-numitului președinte al regiunii. Adică, teoretic, până în luna iunie 2016 Șevciuk are timp să dizolve Sovietul Suprem.”
Va folosi sau nu Evgheni Șevciuk această prevedere pentru a continua lupta politică? Un astfel de scenariu nu poate fi exclus, spune Ernest Vardanean:
Ernest Vardanean: „Dacă Șevciuk a acceptat deja înfrângerea sa și a adepților săi și nu a continuat presiunile asupra Comisiei electorale și a renunțat la organizarea mai departe a acțiunilor de protest care erau anunțate inițial ca fiind pe termen nelimitat, înseamnă că nu vrea să recurgă la un scenariu de forță. Dar să nu excludem această probabilitate până la capăt totuși. În Transnistria nu a existat niciodată o situație atât de tensionată, nici nu-și imagina nimeni așa ceva”.
Europa Liberă: Politologul Ernest Vardanean. Am încercat să aflăm și ce cred locuitorii de rând ai regiunii transnistrene despre demiterea guvernului de la Tiraspol:
– Вы знаете, я в этих делах темный человек, правительство – и все… Мне сказали, я проголосовала за того, за кого хотела. Конечно, надо обновить, обновить надо, потому что тяжело в последнее время. Ладно нам – мы доживаем, а молодежи надо жить, детям, внукам, правнукам надо жить. Так что надо обновлять все. Верховный совет обновили, надо и правительство обновить. В экономику должны залезть, никак не разобраться с экономикой? Все говорят - деньги в ПМР есть, а чего-то вот так все… Где-то они идут не туда, куда надо. Я бы сказала о центре. Вот центр сделали красиво, но вы посмотрите – все высохло. Разве в июне месяце можно было сажать елки и те кусты? А там же миллионы ушли. Каждый кустик стоит сто рублей. И все высохло. Это что? Это бесхозяйственность. Надо хозяина в ПМР. И хорошего. Думаю, что только с России должны прислать кого-то, у нас нет. У нас вообще что-то не то…
– Конечно, надо, чтоб власть сменилась, надо, чтоб был порядок в стране, чтоб был порядок в ПМР. Чтоб пенсионерам добавили опять пенсию, чтоб зарплату обратно сделали полноценной…
– Ну, кто должен прийти, мы уже знаем. Верховный совет выбран, но вот они придут и… Очень сложный вопрос, не думаю, что в моей компетенции отвечать на него, но мое личное мнение, сугубо личное: насколько я знаю, бюджет на 2016 год у нас еще не принят. Вот, по идее, они должны вот этим вот в первую очередь и заняться.
– С чего вы взяли, что оно должно уйти в отставку? Шевчук, что ли? Я знаю, что просто мало народу от них прошло в Верховный совет, но чтоб отставка я первый раз слышу… Чтоб лучше люди жили, пенсионерам пенсию давали. Они не имели право снять у пенсионеров пенсии, это нарушение конституции, за это надо наказывать. Чтоб людей пенсии лишать… это нарушение конституции. Они нарушили конституцию – все, пускай отвечают за это.
– Должны прийти специалисты, профессионалы. Во-первых, их должны знать и в коллективах. Чтоб коллективы, партии, общественные организации, движения – чтоб обсудили кандидатуру этого представителя и подали списки президенту. Чем? Хозяйством, естественно, производством. Это единственный вариант. Ра-бо-тать. Производство и, как обычно, сельское хозяйство – надо с этого начинать. Потому что работает завод, не работает, а коллектив должен кушать три раза в день. И кушать должны хорошо. Поэтому работать сельскому хозяйству, все силы направить на поднятие экономики этих хозяйств и дать возможность работать.
Europa Liberă: Opinii culese la întâmplare pe străzi din Tiraspol și Bender.
***
Europa Liberă: Despre rezultatele alegerilor din 29 noiembrie în Sovietul suprem în consiliile locale din regiunea transnistreană, colega mea Lina Grâu a stat de vorbă cu expertul Vladimir Iastrebceak, fost reprezentant politic al Tiraspolului la negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană.
Vladimir Iastrebceak: „În primul rând, aceste alegeri au fost într-adevăr imprevizibile și rezultatele acestora au fost de asemenea imprevizibile și neașteptate pentru majoritatea observatorilor și locali, și internaționali. Un astfel de rezultat e puțin probabil să fi putut cineva să-l prognozeze.
Se poate spune că votul de protest a devenit determinant și oamenii au votat nu atât pentru reprezentanții cunoscutului holding și ai partidului Obnovlenie, cât împotriva acelei politici care era servită oamenilor, împotriva acelor idei care erau aruncate în societate și s-a încercat să fie impuse pe parcursul campaniei electorale. Iar oamenii au votat în primul rând împotrivă.
Și într-un mod neașteptat, pe acest val de protest, s-a reușit consolidarea oamenilor, consolidarea populației pentru ca în final votul să arate așa cum l-am văzut.”
Europa Liberă: Dar aceste stări de spirit de protest, despre care vorbiți, ar fi împotriva a ce?
Vladimir Iastrebceak: „Împotriva, în primul rând, a acelei politici interne care se duce în ultimii câțiva ani, inclusiv și reducerea achitărilor către bugetari și pensionari. Acesta este un factor foarte important în Transnistria – o reducere cu 30 la sută a acestor plăți a fost dureros resimțită de populație. Și nici măcar anunțata majorare a achitărilor până la 90 la sută pentru bugetari și achitarea completă pentru pensionari, care trebuia să înceapă chiar în ajun de alegeri, nu a fost de natură să convingă oamenii să situația nu se va repeta. Oamenii au ținut minte altceva și au votat corespunzător. Acești factori au influențat foarte mult lucrurile și au făcut ca votul să fie unul de protest.”
Europa Liberă: Ce urmează acum? Ce înseamnă aceste alegeri pentru Transnistria? Din punct de vedere economic înseamnă asta că lucrurile se vor îndrepta imediat și va începe achitarea integrală a pensiilor și salariilor?
Vladimir Iastrebceak: „Desigur că nu. Asta nu înseamnă că mâine totul se va schimba, că oameni noi vor veni și vor schimba totul. N-ar fi bine să fie așteptări la fel de exagerate ca și în anul 2011 când a venit noul președinte. Situația, apropo, este foarte asemănătoare cu ce era atunci și analogiile aici sunt acceptabile. Sunt și acum așteptări foarte mari față de parlament.
Dar nici în 2011 noul președinte nu a fost un magician și nici în 2015 noul parlament nu este compus din magicieni și ei sunt nevoiți să se conformeze și să lucreze în acele condiții care există și care le impun niște limitări.
Iar condițiile reale în care aceștia trebuie să lucreze înseamnă o criză social-economică dură, înseamnă condițiile unei republici prezidențiale - și sper ca toți actorii vor avea suficientă minte să mențină principiile de bază de funcționare a structurilor actuale în republica moldovenească nistreană, să mențină republica prezidențială și să nu încerce să re-croiască atribuțiile. Sper să se înțeleagă că parlamentul are destule atribuții pentru a se putea manifesta. Sper ca Sovietul suprem să devină în sfârșit mai cu inițiativă, să vină cu mai multe inițiative și să exercite mai eficient reglementarea legislativă. Adică, există teren pentru perfecționare, dar nu e cazul să se aștepte minuni.”
Europa Liberă: În plan politic, rezultatele scrutinului presupun careva schimbări, mai ales în perspectiva faptului că în 2016 vor fi alegeri ale liderului regiunii transnistrene. Înseamnă acest lucru că, cel mai probabil, schimbări vor fi și pe această direcție?
Vladimir Iastrebceak: „Din punctul meu de vedere, nu este cazul deocamdată să așteptăm careva schimbări principiale politice, deși pentru puterea executivă și pentru liderul Transnistriei semnalul nu este unul bun, așa cred. Adică populați a votat la modul conștient împotriva candidaților propuși de puterea executivă. Și, da, repet, este un semn rău pentru Evgheni Șevciuk. Dar totuși nu cred că trebuie să fie un prilej de a cădea în apatie, de a cădea în depresie. Viața continuă, trebuie de lucrat mai departe și cred că în puterea executivă se înțelege acest lucru.
În ceea ce privește perspectivele politice de mai departe și felul în care rezultatele se vor reflecta asupra vieții de la noi, cred că, dacă va exista dorința de a obține rezultate bune prin lucru și cooperarea dintre ramurile diferite ale puterii, atunci dialogul e posibil și e chiar necesar. Și cred că dialogul va avea totuși loc. Pentru asta există toate premisele.”
Europa Liberă: În relațiile cu Chișinăul ce evoluții de mai departe vedeți? Poate vor fi ceva schimbări de accente?
Vladimir Iastrebceak: „Nu cred că vor fi schimbări esențiale de accente. Vectorul extern nu a fost un subiect principial de campanie electorală, nu a fost un detaliu important în procesul electoral din Transnistria, dar și reieșind din faptul că problematica relațiilor externe, inclusiv procesul de negocieri, țin de competența președintelui și puterii executive. Eu cred că și noua componență a Sovietului suprem va oferi suport și susținere celor care sunt responsabili de negocierile cu Chișinăul. Poate că acesta va fi mai activ, poate mai insistent în a cere careva lucruri comune. Dar nu văd schimbări principiale.”
Europa Liberă: În perspectiva datei de 1 ianuarie 2016, când intră în vigoare noile reguli de comerț cu UE, se poate crede că poziția Tiraspolului în raport cu implementarea Acordului de liber schimb cu UE se va schimba și va deveni mai flexibilă, având în vedere că au câștigat practic reprezentanții oamenilor de afaceri?
Vladimir Iastrebceak: „Nu cred, pentru că, așa cum înțeleg eu, reieșind din acele relatări foarte sărace în informație care au apărut în mass media legate de faptul că o anumită înțelegere există deja cu privire la prelungirea preferințelor, se pare că o soluție a fost identificată. Și, din nou, ramura reprezentativă a puterii în acest caz nu va interveni în acele înțelegeri care se ating pe linia puterii reprezentative și a președintelui, adică a celor care sunt la modul direct responsabili de procesul de negocieri. Mai ales că a rămas foarte puțin timp, nu se știe încă exact când se va convoca parlamentul pentru prima ședință. Și eu nu cred că trebuie să ne așteptăm la o presiune mare a puterii legislative asupra executivului pe această problemă.”
Europa Liberă: Având în vedere faptul că pe data de 2 decembrie la Tiraspol au fost organizate proteste, a existat o declarație a KGB-ului transnistrean care avertiza oamenii să nu se lase provocați, vedeți riscul unor complicații ale situației în sensul unor provocări sau a nerecunoașterii rezultatelor alegerilor de o anumită parte a societății?
Vladimir Iastrebceak: „Sper că nu. Mai ales că alegerile deja au fost recunoscute și de observatorii internaționali, legitimațiile au fost înmânate candidaților în deputați, care au devenit astfel deputați ai Sovietului suprem. Așa că eu cred că toate aceste excese s-au încheiat. Va mai dura ceva vreme până vor fi definitivate rezultatele finale, da, în proces probabil vor mai apărea careva întrebări, probabil vor mai fi careva verificări suplimentare. Dar este vorba deja de o secțiune mai mult științifică și de expertiză, nu mai ține de segmentul unor discuții legislative.”
Europa Liberă: Cum credeți, Moscova este mulțumită de rezultatele acestor alegeri?
Vladimir Iastrebceak: „Cred că Moscova, ca de obicei, este mulțumită de orice rezultat al alegerilor, atunci când acestea corespund în principiu standardelor democratice de exprimare liberă a voinței. Din câte știu concluziile observatorilor internaționali care au venit din Rusia exact despre asta vorbesc, iată de ce cred că Moscova nu are motiv să nu aibă încredere în rezultatele care s-au înregistrat la Tiraspol. Așa că sunt sigură că Moscova va lucra cu noua componență a Sovietului suprem la fel cum a lucrat și cu precedenta.”
Europa Liberă: Opinia expertului de la Tiraspol, Vladimir Iastrebceak.
***
Europa Liberă: Lina Grâu a încercat să afle și cum se văd de la Chișinău evoluțiile din stânga Nistrului, discutând cu directorul de programe de la Institutul pentru Politici Publice, Oazu Nantoi, pe care l-a întrebat mai întâi despre miza alegerilor din 29 noiembrie și dacă acestea sunt sau nu o înfrângere a lui Evghenii Șevciuk?
Oazu Nantoi: „O scurtă introducere în istoria acestui conflict: în anul 2000 compania „Sheriff” a creat un instrument politic pentru a-și proteja și promova interesele în această regiune. Se numea mișcarea „Obnovlenie” („Înnoire”). În fruntea acelei mișcări a fost postat Evgheni Șevciuk care este o creatură a companiei „Sheriff”. Și totul a fost ok până în anul 2009. Evgheni Șevciuk a fost ales spicher al așa-zisului soviet suprem după alegerile din decembrie 2005. Când Șevciuk a încercat să modifice constituția locală, mințind „Sheriff”-ul că s-a înțeles cu Smirnov, a apărut un conflict, în urma căruia Șevciuk a fost bătut fizic, în public, la întrevederea între Smirnov și compania „Sheriff”, a plecat din funcție și în 2010 a plecat din funcția de președinte al partidului „Obnovlenie”, deoarece la 1 iunie 2006, dacă nu greșesc, acea mișcare s-a transformat în partid politic. Și în decembrie 2011, în situația când Rusia l-a atacat pe Smirnov, dorind ca el să plece, iar „Sheriff” nu a reușit să propună un contracandidat convingător, a fost un oarecare Anatoli Kaminski, care nici nu era carismatic, nici tare tânăr. Și pe acest fundal populația din stânga Nistrului l-a votat pe Șevciuk care în turul doi cu 73,8% de voturi, dacă nu greșesc, l-a învins categoric pe Kaminski. Și acesta a fost un șoc, inclusiv pentru Rusia care a comis mai multe gafe, în încercările sale de a menține controlul asupra regiunilor separatiste, Osetia de Sud, Abhazia și raioanele de est ale Republicii Moldova. După ce Șevciuk s-a instaurat în funcția de așa-zis președinte, el foarte rapid și-a pierdut ratingul. Mai multă lume consideră că situația dezastruoasă social-economică din stânga Nistrului se datorează inclusiv politicilor voluntariste ale lui Șevciuk. La 1 martie 2012 Șevciuk a încercat să lanseze un proiect politic, partidul „Vozrojdenie”, în frunte cu Andrei Sipcenko, prietenul lui, însă acest proiect politic a eșuat și a dispărut fără urme. Și atunci când s-au apropiat aceste alegeri ilegale, eu cunosc: compania „Sheriff” încă de la începutul anului a început să se pregătească pentru aceste alegeri, iar Șevciuk s-a dovedit a fi absolut neputincios în ceea ce privește crearea unei echipe de oameni care ar putea să concureze cu candidații „Sheriff”-ului. El s-a implicat personal într-o campanie agresivă, antioligarhică, acuzându-i de toate păcatele posibile și imposibile, inclusiv de dezastrul social-economic care este în stânga Nistrului. Dar la 29 noiembrie s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat.”
Europa Liberă: Domnule Nantoi, cum credeți că va evolua mai departe situația în regiunea transnistreană?
Oazu Nantoi: „Este prematur să vorbim despre raportul de forțe, dar mai mulți observatori cred și din declarația partidului „Obnovlenie” rezultă că Șevciuk a pierdut lamentabil și acum rămâne deschisă întrebarea ce va fi mai departe. Sigur că unii comentatori consideră că „Sheriff” ar putea să meargă la procedura de impeachment, să-l înlăture pe Șevciuk sau să modifice pretinsa constituție din stânga Nistrului, să reducă competențele așa-zisului președinte. Dar, în opinia mea, este mai realist următorul scenariu: „Sheriff” va trimite solii la Kremlin și va încerca să negocieze cu Kremlinul candidatura succesorului lui Șevciuk în această funcție. În ce măsură îi va reuși „Sheriff”-ului acest scenariu este prematur de vorbit.”
Europa Liberă: Ce înseamnă rezultatele acestui scrutin pentru relația Tiraspolului cu Chișinăul?
Oazu Nantoi: „Moldova și Ucraina la 4 noiembrie au semnat un acord în urma căruia de la 1 ianuarie 2016 va fi posibil controlul comun de pe teritoriul Ucrainei asupra fluxului de mărfuri și persoane fizice prin porțiunea de frontieră cu așa-zisa Transnistrie. Și ținând cont de faptul că Ucraina nu este bucuroasă să aibă în spate această enclavă pe al cărei teritoriu sunt prezente trupele rusești și serviciile speciale rusești, rămâne deschisă întrebarea cum va proceda Chișinăul care este în criză permanentă, nemaivorbind de factorul corupției care uneşte malurile mult mai puternic decât măsurile de building confidence finanţate de Uniunea Europeană. Eu mă refer, în primul rând, la sectorul energetic. Aşa că situaţia în stânga Nistrului este complicată, depinde de factorul extern, dar problema principală pentru Republica Moldova este coruperea clasei politice de la Chişinău şi lipsa oricărei voinţe politice şi a competenţelor în ceea ce priveşte soluţionarea acestui conflict. În cazul conflictului transnistrean deja este evident că nu Rusia este puternică, ci noi suntem slabi, corupţi şi lipsiţi de voinţă politică.”
Europa Liberă: Domnule Nantoi, pe cine vedeţi dumneavoastră în calitate de succesor al lui Şevciuk? Cu cine ar putea să meargă la negocieri compania „Sheriff, „Obnovlenie” inclusiv? Spuneaţi că ar putea să meargă şi la Moscova ca să-şi coordoneze cu patronii de acolo candidatura.
Oazu Nantoi: „Nu dispun de surse atât de credibile ca să operez cu nume concrete, dar cert este că aceasta trebuie să fie persoană de încredere a companiei „Sheriff” şi, totodată, acceptabilă pentru Moscova, nu cu cetăţenie română ş.a.m.d. Eu nu sunt gata să răspund la această întrebare, în special ţinând cont de faptul că am spus că sunt posibile mai multe scenarii. Da, a figurat un nume, al lui Vadim Krasnoselski, care a fost declarat şi el deputat în noua componenţă a sovietului suprem – a acestei structuri ilegale – care este născut în Dauriya din raionul Transbaikal. Dar au fost nişte zvonuri. Vă daţi seama, în cazul regimului din stânga Nistrului, este greu de operat cu informaţie credibilă.”
Europa Liberă: Din perspectiva datei de 1 ianuarie 2016, când ar trebui să fie schimbate regulile de comerţ cu Uniunea Europeană, credeţi că venirea partidei oamenilor de afaceri în sovietul suprem majoritar ar însemna cumva şi o schimbare de politici în această problemă a preferinţelor comerciale şi a aplicării DCFTA, a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, în regiunea transnistreană?
Oazu Nantoi: „Dacă nu greşesc, la 24 ianuarie 2013, la Hotelul „Leogrand” a avut loc o întrevedere nepublică între reprezentanţii businessului din stânga Nistrului, vreo 30-35 de persoane, cu negociatorii din partea Uniunii Europene în ceea ce priveşte DCFTA. Şi atunci opinia exprimată de businessul din stânga Nistrului a fost unanimă: ei doresc să-şi păstreze regimul fără taxe vamale cu Uniunea Europeană, doresc să-şi păstreze posibilitatea de a-şi exporta mărfurile pe piaţa Uniunii Europene. Dar ei sunt dependenţi de pretinsul factor politic, deoarece Rusia îşi dă seama că, dacă asupra teritoriului din stânga Nistrului vor fi extinse prevederile DCFTA, aceasta va însemna un pas important în direcţia integrării economice a acestei regiuni în componenţa Republicii Moldova. Şi aici cu adevărat businessul ar putea să-şi spună cuvântul sau, cel puţin, să ajungă la nişte înţelegeri tacite cu Chişinăul şi cu Uniunea Europeană. Dar rămâne de văzut cum va arăta componenţa aşa-zisei conduceri a sovietului suprem. Şi problema problemelor: dacă Chişinăul va avea guvern. Deoarece, repet, problema conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova este o dovadă a coruperii şi impotenţei clasei politice de la Chişinău, mai mult nimic. Aceasta e opinia mea personală. Acest conflict poate şi trebuie să fie soluţionat pe cale paşnică, în parteneriat cu Ucraina şi Uniunea Europeană, însă pentru aceasta trebuie să ai actori responsabili la Chişinău.”
Europa Liberă: La Tiraspol pe 2 decembrie au avut loc, eu am impresia că pentru prima dată, cel puţin, în istoria recentă, nişte proteste împotriva rezultatului alegerilor. Am văzut şi un apel al KGB-ului local, care a chemat cetăţenii să nu se lase provocaţi pentru a nu destabiliza situaţia. Ce a fost aceasta? KGB ştiam că este totuşi al lui Şevciuk, este destul de controlat de puterea executivă. De unde vine această luare de atitudine?
Oazu Nantoi: „Iarăşi noi suntem nevoiţi să recurgem la conspirologie pentru a presupune ce se întâmplă în stânga Nistrului. Persoanele cu care eu am comunicat consideră că prin această declaraţie a KGB Moscova a trimis un semnal clar lui Şevciuk să accepte rezultatele, să nu destabilizeze situaţia. Deoarece în prezent Moscova are posibilităţi reduse de a interveni în caz de ceva, ţinând cont de poziţia Ucrainei şi ţinând cont de faptul că Şevciuk are un rating individual în stânga Nistrului cam ca ai noştri pro-europeni.”
Europa Liberă: Riscuri de destabilizare în stânga Nistrului vedeţi de vreun fel? Există anumite premise şi date ale problemei din care putem estima anumite evoluţii în viitorul apropiat? Va ceda Şevciuk sau vedeţi unele riscuri de tensionare a situaţiei nu numai economice, că şi aşa e destul de complicată, dar şi din punct de vedere a ordinii publice, militare etc.?
Oazu Nantoi: „Cel mai mult mi-a plăcut opinia exprimată de un neprieten al lui Şevciuk, cum că Şevciuk trebuie să plece împreună cu Nina Ştanski în concediu de maternitate şi mai mult să nu se întoarcă la Tiraspol. În opinia mea, Şevciuk va fi nevoit să se conformeze acestor noi realităţi şi, cum am spus deja, rămâne deschisă întrebarea cum va proceda compania „Sheriff” şi care scenariu va fi ales, şi care va fi reacţia Moscovei. Dar eu nu cred că se va merge pe calea destabilizării, deoarece este prea riscant pentru Şevciuk, el poate să piardă totul. Şi în această situaţie nici Moscova nu este încântată de asemenea scenarii, deoarece, repet, ea are posibilităţi limitate de a interveni în caz de destabilizare a situaţiei.”
Europa Liberă: Dar nu credeţi că ar fi un factor de a menţine în şah Ucraina, de a menţine în şah Chişinăul? Sau nu vedeţi riscul?
Oazu Nantoi: „Eu cred că menţinerea Ucrainei în şah este niţel exagerată. Ucraina poate, pur şi simplu, să închidă această porţiune de frontieră şi să o plombeze, dar şi să se autosecurizeze. Iar în ceea ce priveşte Republica Moldova, eu consider că problema este aici, la Chişinău. Când avem partide politice care se declară deschis de partea Rusiei putiniste şi lansează nişte idei antistatale, problema este în noi.”
Europa Liberă: Expertul de la Chișinău, Oazu Nantoi, a răspuns întrebărilor Linei Grâu.
***
Europa Liberă: Doamnelor şi domnilor, aici se încheie emisiunea noastră. Prezentatorul ei, Radu Benea vă mulțumește pentru atenție şi vă dorește toate cele bune. Aici e Radio Europa Liberă.