Ţara closetelor dezgustătoare

Probabil, nu toată lumea ştie că pe 19 noiembrie a fost Ziua Mondială a Veceului.

Probabil, nu toată lumea ştie că pe 19 noiembrie a fost Ziua Mondială a Veceului. Ei bine, ziarul The Guardian a făcut un top al ţărilor cu cele mai proaste closete. Campioane sînt acolo mai multe state africane. Pe noi, cetăţenii statului european Moldova, ar trebui să ne intereseze un alt top din publicaţia britanică. E un clasament al ţărilor dezvoltate în care Rusia, Moldova şi România sînt lideri incontestabili. Rusia, Moldova şi România au cele mai proaste veceuri printre statele dezvoltate. Potrivit publicaţiei, 23% din moldoveni nu au un veceu normal în preajmă.

Iată că şi noi putem să fim campioni. Acolo unde nu e cazul. E anul 2015, iar Moldova rămîne ţara closetelor dezgustătoare din fundul grădinilor. Şi nu doar de acestea e vorba. Mai sînt closete publice înfiorătoare în gări, pieţe, instituţii de tot soiul. Cine a trăit ani de zile în Moldova ştie că sîntem campioni în această competiţie nu din întîmplare. Closetul murdar, cu miros pestilenţial, e un modus vivendi.

Apari în fruntea unui asemenea top în The Guardian şi află toată lumea despre mirificul tău stat care din 1991 se integrează vijelios în Europa. Îmi amintesc cum un fost mare guvernant spunea răspicat: „Europa, noi venim!” Acum acest guvernant e într-un penitenicar. Iar eu mă întreb cum o fi veceurile în acel penitenciar?