Federația Rusă se pregătește să închidă programul de ajutorare a refugiaților care au fost nevoiți să plece din sud-estul Ucrainei. Din 1 noiembrie pentru ucraineni a fost anulat regimul preferențial de ședere pe teritoriul Rusiei, iar punctele de primire a refugiaților vor oferi găzduire doar timp de 60 de zile. Pentru cinovnicii regionali acest lucru înseamnă că vor trebui să scoată afară din hoteluri și sanatorii familiile de care s-au ocupat în ultimul un an și jumătate. Să arunci oamenii în stradă este o sarcină ingrată și autoritățile caută cu disperare alte soluții. Detalii, în reportajul corespondentei Radio Svoboda Svetlana Prokopieva, tradus în limba română de Lina Grâu.
Mergem pe o străduță absolut tăcută și neîngrijită a unui fost orășel militar. Aici, în Smuravievo, sunt 120 de apartamente libere, 50 dintre care deputații din raionul Gdovsk sunt gata să le dea chiar acum refugiaților din Ucraina. Întreb însoțitoarele mele:
„Cum vi se pare?”
Femeile strâng din umeri.
Expresia feței lor îmi spune că nu sunt chiar entuziasmate. Asta, chiar dacă generozitatea autorităților din Gdov nu poate să nu fie apreciată – poți lua oricare dintre apartamentele libere, la un preț destul de bun, pe termen nelimitat, cu perfectarea domiciliului. Doar că nu este foarte clar ce să faci aici, în mijlocul pădurii. Femeile examinează cu neîncredere clădirile abandonate unde în mod sigur vor merge să se joace copiii lor. Bărbații întreabă cum se stă aici cu serviciul.
De lucru nu prea este. Dar la vreo 20 de kilometri este o fabrică de cherestea, care este gata să angajeze 25 de persoane, povestește cu entuziasm deputatul adunării raionale, Alexei Malov. La lucru angajații sunt duși cu un autocar de serviciu, spune el.
Refugiați ucraineni în regiunea Pskov din Rusia
Autoritățile din Gdov au interesul lor: atâta timp cât oamenii nu lucrează serviciile de întreținere trebuie să fie plătite de bugetul local. Blocurile de locuit amplasate la o distanță de 12 km de Gdov au revenit raionului de la Ministerul Apărării și acum apartamentele sunt distribuite tuturor doritorilor. Pentru început au fost acoperite cererile celor din municipiu, iar acum deputații au propus aceste locuințe refugiaților din Ucraina, imediat ce s-a aflat că punctul de amplasare temporară din hotelul Sport din Pskov va trebui închis.
Fostul orășel militar din inima pădurii, Smuravievo, pare să fie o variantă excelentă – cu mult mai bună decât să scoți oamenii pur și simplu în stradă. Serghei Logaciov, adjunctul președintelui comitetului pentru ocuparea forței de muncă, duce delegația în vizită la o familie din Ucraina care locuiește în orășel deja de un an. Iulia, mama a doi copii, întâmpină oaspeții cu zâmbetul pe buze. Spune că îi place școala locală și vecinii. Soțul lucrează, la aceeași fabrică de cherestea, au primit deja cetățenia rusă și acum închiriază un apartament cu trei camere în condiții preferențiale. E adevărat că a fost nevoie să schimbe tapetele și instalațiile sanitare – toate apartamentele necesită reparații.
Femeile care au venit în vizită schimbă priviri – o reparație presupune niște cheltuieli…
Stratul de asfalt se contopește cu gazonul – o dovadă în plus că despre amenajarea teritoriului aici s-a uitat din momentul dării în exploatare a ultimului bloc cu cinci nivele. Pentru a te muta aici e nevoie de curaj. Sau de disperare.
O zi de întreținere a unei persoane într-un punct de aflare temporară costă bugetul Federației Ruse 800 de ruble. În familia Svetlanei Moroz sunt patru membri. Deci camera lor din hotelul Sport costă 9600 de ruble pe lună. Iar Svetlana câștigă 8500.
Russia -- Ukrainian refugees in the Pskov region, 12 December 2015
Potrivit datelor oficiale, în Rusia, în punctele de aflare temporară locuiesc acum 16418 cetățeni ai Ucrainei. Acest lucru înseamnă că fiecare lună statul rus cheltuie cam 400 milioane de ruble pentru întreținerea unor astfel de centre pentru refugii.
Timp de un an și jumătate pe la hotelul Sport din Pskov au trecut 326 de persoane. Acum acolo mai rămân 23, restul au plecat care și încotro – fie în Sankt-Petersburg, unde e mai simplu să găsești de lucru, fie și-au găsit apartamente de închiriat, fie s-au întors înapoi în Donbas. Jenia Bogatir, împreună cu soțul și trei copii, au fost anunțați la sfârșitul lunii noiembrie că trebuie să plece din hotel. „Bugetul federal nu a alocat bani pentru voi”. „Am început să plâng”, mărturisește Eugenia. Ca mamă cu mulți copii, i s-a făcut o favoare – cu ajutorul administrației s-a găsit un sponsor care va achita locuința până la încheierea anului școlar. După care, dacă războiul din Donbas nu se va termina, drumul va fi unul singur – la Gdov, spune femeia.
Aflarea la hotel nu a permis familiilor de aici nici măcar să-și perfecteze actele pentru a primi cetățenia Rusiei. Unul din băieții de aici a împlinit între timp 16 ani, iar acum nu are acte de niciun fel – nici rusești, nici ucrainene. Riscă chiar să nu-și poată continua studiile.
Alte familii au vrut să aplice la programul rusesc de strămutare în patrie a conaționalilor. Dar, iarăși, din cauza că nu le sunt perfectate actele, nu pot depune dosarul.
Din momentul venirii primilor refugiați din Donbas a trecut un an și jumătate. Statul a cheltuit miliarde de ruble pentru cazarea lor în hoteluri și sanatorii. Potrivit datelor oficiale, din aprilie 2014 în Rusia au intrat 1 milion 99 mii de persoane. Cereri de primire a cetățeniei au scris aproape 135 mii de persoane. Pentru ceilalți, cel mai probabil, statul rus a părut mai puțin atractiv după ce l-au cunoscut mai îndeaproape. Dar, mai degrabă, condițiile create de statul rus au fost mult prea complicate pentru oamenii simpli care au ajuns într-o situație deloc simplă.
Svetlana Moroz și mama ei au fost la referendum și au votat pentru așa-numita „republica populară Donețk”. Ele sunt sincer convinse că Donbasul nu va mai fi niciodată ucrainean.
„Am mers la referendum și am votat cu atâta speranță că Putin ne va lua, la fel cum a luat și Crimeea – am votat aproape toți pentru Putin”, spune Svetlana.
Le întreb dacă nu cumva au sentimentul acum că Putin le-a abandonat.
Ele încearcă să mă convingă cu ardoare că nu este așa.