Din luna iulie a.c., 60 000 de companii elene au depus declarații pentru înregistrare fiscală în Bulgaria în care taxele sunt printre cele mai mici în cadrul UE. Informația a fost anunțată de Asociația elena a companiilor mici și mijlocii.
Președintele asociației, Vasilis Korkidis, avertizează într-un interviu apărut în căteva ziare sofiote, că un sfert din cele 60 000 de companii nu numai s-au înregistrat fiscal, dar și-au și transferat parțial activitatea în Bulgaria. Alte 10 000 s-au stabilit în Cipru.
Companiile elene sunt atrase în Bulgaria de taxa corporativă și asupra veniturilor persoanelor fizice de numai 10%, de salariile mai mici, de înlesnirile fiscale, sistemul bancar stabil în care sunt prezente trei mari bănci elene și de apropierea geografică. Procesul a început în 2010, dar a prins viteză după agravarea crizei.
Greutățile în funcționarea băncilor din țara vecină și controlul asupra circulației capitalurilor au creat dificultăți companiilor elene mici și mijlocii. În primul semestru al anului 13% dintre ele s-au stabilit în țările vecine – în primul rând Bulgaria. 23% iau acum în considerare aceasta posibilitate.
În pofida promisiunilor guvernului, dominat de SIRIZA, controlul asupra circulației capitalurilor va putea fi anulat cel mai devreme în cea de a doua jumătate a anului viitor.
Interesul pentru un eventual transfer în Bulgaria este mai mare printre companiile importatoare și cele din Nordul Greciei. Bulgaria a atras și câteva dintre marile companii elene - Coca-Cola Hellenic Bottling Co., Hellenic Petroleum, Fourlis Holdings – partenerul regional al IKEA, companiile de construcții Ellaktor și Terna.
Industria elenă este dependentă de importul de materii prime și înasprirea controlului asupră circulației capitalurilor este privită cu teamă și neîncredere de mulți întreprinzători. Au apărut probleme cu plățile spre partenerii externi. Companiile elene întâmpină dificultăți generate de abuzurile birocrației. Legile fiscale sunt supuse unor modificări permanente ceace, de asemeni, crează probleme.