În luna septembrie a anului 2015, la București a avut loc a cincea ediție a fesitvalului Balkanik!, care a adunat pe scena din grădina Uranus și pe aceea de la The Ark, trupe și artiști de renume din România și din străinătate, între care și faimoasa Fanfară Ciocârlia al cărui manager, Henry Ernst, a avut a amabalitate să acorde un interviu postului de radio Europa Liberă.
Europa Liberă: Henry Ernst, ne-am văzut la Praga cândva, acum vreo mai mult de zece ani, îmi spuneai atunci că Fanfara Ciocârlia cântă foarte rar în România din cauză că această fanfară nu este chemată deloc în România. Dar uite că ne întâlnim în București, în 2015. Cum de ne întălnim noi în București acum?
Your browser doesn’t support HTML5
Lucian Ștefănescu în dialog cu Henry Ernst
Henry Ernst: „Într-adevăr, Fanfara Ciocârlia cântă foarte, foarte rar în România din mai multe motive, dar în primul rînd vreau să spun că sîntem fericiți și ne bucurăm foarte mult că Balkanik! Festival ne-a invitat pentru a doua oară în acest loc minunat din București, aș putea spune unic, la acest festival bine organizat, cu o atmosferă incendiară, cu multă lume care vine din diferite pături sociale, oameni obișnuiți, oameni cu studii, dar și oameni punk și oameni hippy, e o atmosferă foarte frumoasă, și ne bucurăm că am putut să avem încă o dată un concert aici. Cum am spus la început, cântăm rar în România fiindcă programul nostru pe plan internațional este foarte încărcat. Un al doilea motiv a fost foarte mult timp o ignoranță din mai multe direcții: oameni care au spus că niște țigani cu succes în străinătate e ceva greșit, nu se poate așa ceva, și ne-au ignorat pur și simplu, chiar dacă ecoul faimei [noastre] a ajuns și în România. În al treilea rînd, e ceva ce ține de structura concertelor comerciale - oamenii nu prea înțeleg că trebuie să dai un ban pentru cultură și pentru artă, nu numai bacșiș la nuntă, ca să arăți că ești șmecher, sau nu mai știu cum.
Europa Liberă: Mentalitatea publicului s-a schimbat...
Henry Ernst: „Încă nu este educat, oamenii încă nu au înțeles că trebuie să plătească bilet la intrare ca să poată savura această muzică, deci o infrastructură a culturii încă nu există, așa cum există de mult în Occident.”
Europa Liberă: Dar în România sînt sumedenie de festivaluri, nu numai de muzică balcanică, dar și de muzică undergound, de muzică techno, este festivalul George Enescu, industria festivalieră s-a dezvoltat între timp în România...”
Henry Ernst: „E adevărat, există o industrie de festivaluri și evenimente în România, dar majoritatea festivalurilor sînt împărțite între două-trei firme de impresariat, și ca să spun drept este o mafie, și ori faci parte din această mafie și îți iei o felie din „prăjitură”, ori ești lăsat pe dinafară, asta e clar, și oricine va spune că nu ăsta e adevărul e invitat să discute cu mine. Există și festivaluri independente de electro, techno, hip-hop, unde pur și simplu nu e locul nostru.”
Europa Liberă: Dar locul vostru este peste tot, văd, în București, America Latină etc...
Henry Ernst: „În străinătate, bineînțeles. Noi cântăm de la filarmonică, operă, pînă la festivaluri de rock, jazz, world music, sau la festivaluri nemțești de bere. Ne potrivim cu orice gen de muzică, e vorba de mentalitate, de filosofie, de concepție ca să înțelegi că acești muzicieni au loc peste tot.”
Europa Liberă: Ce muzică fac oamenii pe care îi manageriezi? Știu că la început era o muzică strict locală, strict tradițională. Cum ai reușit să faci pasul ăsta de la local la universal? Pentru că ați devenit o trupă unversală, mă refer la stil, la ce cântați.
Henry Ernst: „Cred că aici sînt mai multe explicații. E adevărat, noi am pornit cu muzică locală din regiunea Moldovei, un pic și din alte regiuni ale României, a fost tradițional strict românesc, în primele turnee am mers așa, și am ajuns la un nivel enorm de succes, iar în momentul când îți dai seama ca artist că oamenii te apreciază, că au devenit admiratori ai muzicii tale, ai o anumită obligație să te dezvolți, să oferi ceva nou, să încerci să adopți o gamă mult mai largă, sau altfel, și asta muzicienii [din Fanfara Cicârlia] au înțeles foarte repede, că nu pot să repete doar bătuta, hora rusească, sau doina. Întotdeauna
Henry Ernst
trebuie să lucrezi, trebuie să avansezi, dar bineînțeles cu mare grijă la a fi în stare să arăți care e originea ta, iar ei au un talent unic de a se adapta la alte stiluri, sau de a include alte stiluri și de a prelucra piese din regiunea lor, din țările vecine, din Balcani, iar mai apoi să adapteze piese standard de jazz, sau de rock. Au fost apoi multe solicitări să compună aranjamente [muzicale] pentru filme de ecran mare, și nu în ultimul rînd au fost influențați de cele peste 2000 de concerte date în ultimii 20 de ani pe tot globul, unde au întîlnit fel de fel muzicieni pop, rock, jazz, muzicieni din alte tradiții, din alte culturi, și au luat cîte un pic din ce le-a plăcut, s-au dus acasă, și la repetiții și-au amintit cum cântă unul sau altul, Khaled, sau cum cântă Johnny Depp la ghitară, Depp e actor dar cântă la ghitară, și s-au întîlnit des cu el. Au avut plăcerea să adapteze stiluri, să le amestece. Un alt fenomen interesant este legat de faptul că la început a fost multă lume interesată de muzica world, de folclorul autentic, dar în toți anii aceștia în care ne-am plimbat publicul nostru a devenit global, adică nu numai Fanfara a devenit o „bestie” cu 24 de picioare globală, ci și publicul nostru s-a schimbat.”
Europa Liberă: Cît de mult afectează autenticitatea localului, sursa, lucrul original, lucrul acela care este pur și nealterat de influențe externe, ceea ce îmi povestești tu acum?
Henry Ernst: „Contează încă foarte mult, și nu numai în sensul de a reprezenta ceva autentic pe scenă, asta de fapt nu ne mai intersează. Dar locul unde revenim ca să trăim, unde să trăiască muzicienii, unde ei se inspiră, unde fac repetiții, este foarte important să fie locul autentic. Misiunea lor este de a aduce veselie, să se dezvolte mai departe tehnic vorbind, să se deschidă la minte, și pur și simplu să aibă chef să cânte pe scenă. Nu sîntem un muzeu care reprezintă ceva strict autentic, pentru că autentic are și un pic de miros de naționalism și asta nu ni se potrivește deloc. Ne place ce facem și vrem să le dăm oamenilor ce ne place, și ne bucurăm foarte mult dacă oamenii apreciază și publicul nostru se „infectează” cu muzică.
Europa Liberă: Am să pun întrebarea altfel: cît de mult afectează cosmopolitismul specificitatea locului? Ce mi-ai explicat tu pînă acum este o deschidere spre cosmopolitism, un lucru foarte bun, dar cît de mult afectază acest cosmopolitism specificul locului de unde vin ei?
Henry Ernst: „Cu siguranță afectează...”
Europa Liberă: Negativ sau pozitiv?
Henry Ernst: „Aici putem intra în polemică sau în filoosofie, sau să definim ce anume înseamnă autenticitate. O horă, o bătută au sunat acum 200 de ani altfel decît acum 150 de ani, și iarăși altfel decît acum 100 de ani - muzica se dezvoltă. E încă autentică pentru că este făcută de oameni care trăiesc într-un anumit loc și păstrează încă o tradiție. Dar asta nu înseamnă nici pentru mine nici pentru ei că tradiția trebuie interpretată exact așa cum a fost acum 200 de ani. Muzica se dezvoltă, se schimbă zi de zi, și totuși este autentică. Dacă Madonna s-ar apuca să cânte o bătută aș putea să spun că asta nu e autentic, pentru că Madonna nu provine dintr-o anumită regiune [unde se cântă bătuta], ea nu a crescut acolo, ea nu a trăit [acolo]. Dar oamenii aceștia provin de acolo, încă trăiesc acolo, și nu au nici un gănd să se stabilească la Berlin, sau la Tokio, sua la New York, pentru că pentru ei este normal și foarte important să se întoarcă la locul lor, unde le sînt rădăcinile, casele lor, familiile lor, și tradiția autentică.”
-----------------
Muzica ce poate fi auzită în timpul interviului cu Henry Ernst apare pe albumul „Devil's Tale”, lansat de Fanfara Ciocârlia împreună cu ghitaristul Adrian Raso în 2014.