2015 a fost în Bulgaria anul cu cea mai scăzută natalitate din perioada postbelică. Aceasta se explică în primul rând prin scăderea, cu peste 450 000 fața de anul 2000, a numărului femeilor în vârsta fertilității, dar și prin deteriorarea situației economice.
Pentru prima dată în ultimele șapte decenii, anul trecut numărul nou-născuților a fost sub 60 000 – de peste trei ori mai mic fața de cel din anul record – 1950. De menționat că limbă maternă a peste 30 000 de nou născuți nu este bulgară.
Tendința negativă a marcat și începutul anului 2016 în care nașterile au fost de 4-5 ori mai puține față de anii precedenți. În primele patru zile ale noului an în Bulgaria s-au născut numai 139 de copii. În 12 din cele 28 de județe nu a avut loc nici o naștere. În aceiași perioada a anului trecut numărul nou născuților a fost de 501, în 2014 – de 657 iar în 2013 – 684.
Unei mame în Bulgaria îi revin în medie 1,5 copii – mai mult decât în România și Grecia în care această cifra este de 1,45 și respectiv 1,39. În Germania, ca și în multe alte țări bogate, natalitatea scăzută este compensată de afluxul de migranți, inclusiv din țări precum Bulgaria și România.
Ca urmare în primul rând a imigrației economice – un sfert din bulgari lucrează în străinătate - numărul femeilor la vârsta fertilității a scăzut vertiginos. Vârsta medie a nașterilor a crescut de la 25 la 28 de ani.
Sărăcia reprezintă un alt factor care determină natalitatea scăzută la familiile de etnici bulgari, nu și la cele de romi care au în medie peste trei copii.
Ca rezultat în primul rând al imigrației, dar și al natalității scăzute, Bulgaria a devenit statul cu cea mai rapidă scădere a populației din lume – 10,1 promilă. Această face între 70 și 80 000 de persoane pe an la o populație de aproximativ 7 milioane.
Pe acest fundal negativ sunt și căteva elemente pozitive. În 2015 numărul copiilor născuți prin metoda în vitro a depășit pentru prima dată cifra de 1000 - cu 100 mai mult fața de 2014. Bulgaria se află pe unul din primele locuri din Europa după mărimea ajutorului de stat pentru cuplurile fără copii. Statul finanțează cu echivalentul a 7500 de euro trei încercări in vitro ale unei familii tinere.