Un ziar în fiecare seară: Gazeta de Sud

Invitatul serii este Ion Ciumeică, redactor-șef.

„Ministerul Mediului a pregătit un proiect de hotărâre, care prevede concesionarea zăcământului de apă minerală Cahul, pentru o perioadă de zece ani. Documentul a fost prezentat spre dezbateri publice. Potrivit inițiativei, agentul economic care va concesiona rezervele de apă minerală naturală, cu efect curativ, din Cahul, evaluate în volum de 945 de metri cubi, timp de 24 de ore, va fi obligat să facă investiții, să foreze și să modernizeze sonda, și să finalizeze construcția hidrotehnică în doi ani.

Ion Haret, șeful secției Securitate publică, a Inspectoratului de Poliție din raionul Ștefan Vodă, a declarat că sunt frecvente cazuri de abandon a locuințelor de către minore de 13-14 ani. Au fost înregistrate 16 cazuri, fetele fiind căutate de poliție și întoarse în familie.

În cadrul „Galei Sportului 2015” din raionul Cimișlia, printre alte nominații, au fost desemnați cea mai bună sportivă și sportiv al anului. De aceste titluri s-au învrednicit Valeriu Capmare, câștigătoare a șase concursuri internaționale la alergări pe distanțe lungi, și Lilian Bălan, discipol al școlii sportive din orașul Cimișlia, care a ocupat locul doi la Campionatul Național de lupte libere.

Despre acestea și alte știri din zona de sud, puteți citi în publicația Gazeta de Sud.”