Comisarul UE pentru Extindere, Johannes Hahn, a declarat miercuri seară la Strasbourg că în Moldova „UE ar trebui să susțină orice guvern care este gata să întreprindă reformele necesare”.
Vorbind în cadrul unei dezbateri pe marginea implementării Acordurulor de Asociere și a Acordurilor de Comerț Aprofundat și Liber Schimb dintre UE și, respectiv Moldova, Ucraina și Georia, Hahn a adăugat : „UE va sprijini acest nou guvern tocmai votat de Parlamentul de la Chișinău cu tot ce e neviie, de la resurse umane la bani. Știm bine că este nevoie de bani, iar îndată ce FMI își va da acordul vom debloca finanțările.”
Comisarul UE pentru extindere a amintit faptul că de la 1 ianuarie și Regiunea transnistreană are posibilitatea să facă comerț preferențial cu UE , și că acest lucru va contribui la „detensionarea conflictului ”.
Oficialul european s-a plâns însă că „guvernul de la Chișinău nu a implementat o serie de reforme importante”.
Acesta a amintit de situația politică „extrem de instabilă la Chișinău”, care, a arătat el, „este un obstacol în calea implementarii eficiente a Acordului de Asociere ”. „Din această cauză, Moldova nu poate profita de toate oportunitățile acestor acorduri, ” a spus Comisarul.
„Țara are nevoie urgentă de o conducere stabilă, hotărâtă, care să fie capabilă să abordeze o serie de chestiuni problematice, inclusiv corupția la nivel înalt. De aceea Moldova trebuie să adopte reforme în sectoare cheie ca cel financiar, mass media și administrație publică. ”
În dezbaterea care a urmat, o mare parte dintre europarlametari a susținut că Moldova, ca și Georgia și Ucraina, trebuie ajutată să facă față „destabilizărilor instrumentalizate de Federația Rusă”.
De asemenea, unii eurodeputați au propus monitorizarea reformelor, „pentru a nu fi făcute doar de formă”.
Europarlamentarul german Elmar Brok, șef al Comisiei de Afaceri Externe, a spus : „Sunt fericit că în Moldova a fost ales în parlament un nou premier. Sper să poată guverna țara în următorii trei ani”.
Comisarul pentru extindere, Johannes Hahn, a lăudat în încheierea dezbaterii curajul de care au dat dovadă Moldova, Georgia și Ucraina, pentru că au ales UE și reformele cerute de aceasta, „chiar și fără promisiunea aderării la UE. Integrarea europeană a acestor țări va fi un maraton, nu un sprint,” a spus Comisarul.
„Ne dorim succesul acestor țări, pentru că succesul lor este succesul nostru, iar eșecul lor este eșecul nostru”, a continuat el. Cât privește situația tensionată de la Chișinău, oficialul european a declarat : „ Le solicit celor din stradă și Parlamentului să aibă o dezbatere pașnică și să se abțină de la escaladarea violenței.”