David Cameron: fostul spion Alexandr Litvinenko a fost victima unei „acțiuni sponsorizate” de statul rus

Premierul britanic David Cameron a spus că fostul spion rus Alexandr Litvinenko a fost ucis cu voia autorităților de la Moscova. Vorbind de la Davos, în Elveția, Cameron a spus unei televiziuni britanice că un raport privind moartea lui Litvinenko atestă ceea ce Londra a susținut mereu, anume că el a fost victima unei „acțiuni sponsorizate” de statul rus. Raportul judecătorului britanic Robert Owen, publicat joi, spune că „există o mare probabilitate” ca uciderea lui Litvinenko în 2006 la Londra cu poloniu radioactiv să fi fost pusă la cale de serviciul rusesc FSB și că operațiunea „a fost probabil aprobată” de președintele rus Vladimir Putin. Rusia a negat ieri acuzațiile.