Premierul ucrainean sugerează organizarea unui referendum în vederea adoptării unei noi Constituții

Premierul ucrainean Arseni Iațeniuk s-a pronunțat pentru organizarea unui referendum în vederea adoptării unei Constituții noi. Iațeniuc a spus duminică, într-un discurs televizat săptămânal, că poporul ucrainean trebuie să se pronunțe pe marginea unei Constituții care va redistribui puterile între autorități, va descrie relațiile între centru și regiuni, va reforma sistemul judiciar și va trasa obiectivele Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană și NATO. Propunerea lui Iațeniuk survine pe fundalul încercărilor președintelui Petro Poroșenko de a trece prin Parlament amendamente constituționale care ar îndeplini acordurile de la Minsk pentru reglementarea conflictului cu separatiștii pro-ruși din estul Ucrainei. Poroșenko a avertizat că un potențial eșec poate declanșa un conflict militar direct cu Rusia.