O serie de declarații ale unor experți și politicieni ruși și bulgari au atras atenția mediilor sofiote asupră posibilității reluării unor proiecte comune cu Rusia în energetică.
Your browser doesn’t support HTML5
Președintele Comisiei energetice a Dumei de stat, Pavel Zavalni, a anunțat într-un interviu pentru postul sofiot de radio „Orizont” că în pofidă semnării acordului preliminar pentru gazoductul „Turk Stream”, proiectul „South Stream” cu Bulgaria nu a fost oprit. „Nu există nici-un document în acest sens. Proiectul este de fapt înghețat și poate fi reluat oricând”, a spus Zavalni, confirmând o serie de declarații făcute în cursul anului 2015 de premierul bulgar Boiko Borisov și de ministrul de externe Daniel Mitov.
Cuvintele deputatului rus au venit la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat nedumerirea de faptul că „renunțând la „South Stream” Sofia neglijează, din motive neclare, interesele sale naționale”. Putin a mai spus – „intenționam să investim 3 miliarde în tronsonul bulgăresc din care ei urmau să primească 400 de milioane pe an sub forma taxelor de tranzit.”
Borisov a răspuns într-un mod politicos, constatând – „Vladimir Putin știe foarte bine că oprirea proiectului se datorează nu poziției antiruse a Bulgariei ci faptului că în calitatea de un membru loial al Uniunii europene ea respectă întocmai prevederile pachetului energetic nr. 3”.
Într-un alt interviu, premierul a declarat că Bulgaria dorește să devină principalul nod al tranzitului de gaze pentru Europa centrală și de sud și duce tratative în acest sens cu Bruxelles-ul.
Fostul ambasador la Moscova, Ilian Vasilev, a avertizat că, în urmă înrăutățirii relațiilor cu Turcia, Rusia va încerca reînvierea nu numai a proiectului „South Stream”, dar și a conductei de petrol Burgas-Alexandroupolis. Prin trecătorile Bosfor și Dardanele controlate de Turcia trec acum 60% din exporturile ruse de petrol.
Liderul Partidului socialist, Mihail Micov, a declarat că schimbarea în relațiile între Moscova și Ankara oferă șanse noi Bulgariei. Moscova are nevoie de rute sigure pentru exportul său de petrol și gaze și Sofia le poate oferi. Va putea renaște și proiectul nuclear „Belene”. Liderul opoziției a constatat că autoritățile încearcă să demonstreze o nouă politică fața de Moscova. El a acuzat Turcia că în Balcani duce o politică ce nu corespunde valorilor euro-atlantice.