Gazoductul Iaşi-Ungheni rămâne nefezabil dacă nu ajunge la Chişinău. De ce întârzie extinderea acestuia? Ana-Otilia Nuţu, reprezentant al Expert-Forum din Bucureşti, spune că studiul de fezabilitate efectuat recent demonstrează un alt cost real al extinderii gazoductului.
Your browser doesn’t support HTML5
Interviu cu Ana Otilia Nuțu
Europa Liberă: Pentru că sunteți un bun cunoscător al situației din domeniul energetic din această regiune, să vă întreb dacă Republica Moldova mai rămâne vulnerabilă, fiind dependentă de resursele energetice?
Ana Otilia Nuțu: „Este vulnerabilă în sensul că depinde, practic, de un singur furnizor, atât pe partea de energie electrică, cât și pe partea de gaze.”
Europa Liberă: Deci, importă din Federația Rusă aceste resurse.
Ana Otilia Nuțu
Ana Otilia Nuțu: „Da, și pentru Moldova vulnerabilitatea este dată și de faptul că s-au acumulat, timp de foarte mulți ani, datorii foarte mari. Și care, la o adică, ar putea să fie chiar executate și nu se știe exact ce active ar putea să fie preluate ca urmare a acelei executări. Soluția pe care au găsit-o și celelalte țări, care sunt membre ale comunității energetice și țările din UE, este aceea de a-și diversifica sursele de aprovizionare cu energie. Și acesta este lucrul pe care îl susținem și noi în raportul pe care l-am lansat ieri. Există niște proiecte de interconectare cu România, ca să vorbim despre gaze. S-a inaugurat în 2014 acel interconector Iași-Ungheni, însă trebuie făcute investiții acum și pe partea românească, și pe partea moldovenească.”
Europa Liberă: Dar până nu ajunge gazul la Chișinău, lumea rămâne a fi sceptică.
Ana Otilia Nuțu: „Exact. Raportul pe care l-am lansat ieri vorbește despre extinderea acestei conducte de la Ungheni până la Chișinău. Și ne-am uitat la toate aspectele.”
Europa Liberă: Care parametri sunt mai importanți? Cei tehnici? Pentru că se zice că s-ar cere armonizarea legislației în primul rând, pe de altă parte unii spun că și contribuția financiară ar fi o problemă.
Ana Otilia Nuțu: „Da, sunt foarte multe chestiuni care trebuie rezolvate, înainte să se construiască acea conductă. În primul rând, este vorba de bani. Când s-a făcut inițial estimarea, costul ar fi fost de 70 de milioane de euro, iar Uniunea Europeană era dispusă să dea 1/7 din acești bani. Acum s-a finalizat studiul de fezabilitate și a reieșit că costă mai mult, 92 de milioane de euro. Uniunea Europeană tot 10 milioane dă, iar restul ar urma să fie acoperit dintr-un credit. Credit care, chiar dacă este de la Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, trebuie cumva rambursat. Sigur că noi încercăm să sprijinim ideea că Uniunea Europeană ar putea și ar trebui să dea mai mulți bani. În același timp, ca această conductă realmente să diversifice sursele de gaze pentru Moldova, trebuie să fie independentă de interesele oricărui furnizor. De aceasta s-a și făcut acea companie independentă, de aceasta trebuie să existe un reglementator care să fie suficient de puternic, încât să reziste oricăror influențe sau presiuni din exterior, din partea actorilor care sunt actualmente în piață.”
Europa Liberă: În primul rând, din partea Gazprom-ului pentru că acesta decide actualmente.
Ana Otilia Nuțu: „Da. Și oricum conducta aceasta ar urma să se conecteze până la urmă la rețele existente. Adică, în momentul în care ajunge la Chișinău, ar trebui să se conecteze la rețeaua de transport și de distribuție a Moldovagaz. Acum sigur că reglementatorul trebuie să aibă grijă că nu vor exista pretexte tehnice pentru care această interconectare să nu se poată face sau gazul să nu fie accesibil în rețeaua Moldovagaz. Noi încercăm, pe de o parte, să susținem la Uniunea Europeană că ar trebui să punem mai mulți bani pentru această conductă. Pentru că prin ea, teoretic, și dacă se fac reforme în sectorul de gaze din Moldova, s-ar putea aproviziona inclusiv Ucraina. Și aceasta este o chestiune pe care Uniunea Europeană chiar a susținut-o foarte puternic în ultimii doi ani și anume diversificarea surselor de aprovizionare către Ucraina.”
Europa Liberă: Se pare că Ucraina face pași mai fermi, atunci când e vorba despre diversificare. Am auzit autoritățile de la Kiev care ziceau că sunt disponibile deja să importe gazele din UE și să renunțe la marea cantitate pe care o importau din Federația Rusă.
Ana Otilia Nuțu: „Ideea este să ai cât mai multe alternative. Nu înseamnă neapărat că vei renunța la unul dintre furnizori, ci pur și simplu să-l forțezi să intre într-o concurență reală și să nu te poată amenința că îți întrerupe gazul și nu ai ce să faci. Noi susținem că Uniunea Europeană ar putea să aducă mai mulți bani cu condiția să se facă și niște reforme. Pentru că acesta este principiul după care finanțează Uniunea Europeană infrastructura.”
Europa Liberă: Care sunt aceste reforme?
Ana Otilia Nuțu: „Trebuie întărit reglementatorul. Trebuie făcută o reformă a întregului sistem de energie pentru că revenim la datoria trecută, datoria aceea trebuie cumva să se rezolve.”
Europa Liberă: Datoria e în mare parte cea a consumatorului de pe partea cealaltă a Nistrului.
Ana Otilia Nuțu: „E adevărat. Însă, pe de altă parte, cel mai mare consumator de pe malul stâng este un producător de energie electrică care, la rândul lui, este singurul producător, practic, pentru Moldova, produce cam 80% din ce consumă malul drept. Deci, într-adevăr soluţia per ansamblu ar trebui să fie acea a diversificării şi pentru sursa de gaze, şi pentru cea de energie electrică. Sigur, problema pe care o avem astăzi nu se poate rezolva fără creşterea preţurilor la energie. Însă în acelaşi timp, dacă ne uităm la preţurile care se plătesc acum pentru energia electrică, pentru energia produsă la centrala Cuciurgan, vedem că sunt mult mai mari decât preţurile din România, adică preţul angro de la Cuciurgan este cam 62 de euro pentru MWh (megawatt-oră), în timp ce preţurile în România sunt 40-42.”
Europa Liberă: Deşi până nu demult şi România a importat inclusiv de la Cuciurgan.
Ana Otilia Nuțu: „Foarte puţin. Oricum la noi acum au apărut investiţii foarte mari. Și mai mult decât atât, cea mai mare parte a investiţiilor noi despre care s-a tot discutat în ultimii ani, acele regenerabile, sunt foarte aproape de Moldova, în Dobrogea. Şi atunci interconectarea prin partea de sud, prin Isaccea-Vulcăneşti-Chişinău, ar prelua şi o parte din acea energie care pentru sistemul românesc devine deja o problemă, pentru că toată producţia de energie sau mare parte este concentrată în acea zonă, în timp ce consumul este în alte părţi.”
Europa Liberă: Aveţi o dată aproximativă totuşi când ar putea să fie în deplină funcţionalitate acest gazoduct Iaşi-Ungheni-Chişinău?
Ana Otilia Nuțu: „Depinde foarte mult de cât de repede ne mişcăm şi noi pe partea românească şi cât de repede se mişcă şi Moldova pentru partea de investiţii. Planul iniţial ar fi fost să se finalizeze construcţia în 2017. Cel mai probabil va fi întârziat acest termen. Pe de altă parte, unul din motivele pentru care au apărut întârzieri pe partea românească, spre exemplu, şi probabil că acesta a fost un semnal şi pentru autorităţile din Moldova, a fost faptul că România până anul trecut nu avea intenţii serioase să vândă gaz la export. Pe scurt, la noi se încerca ţinerea gazului de producţie internă în România, pentru a beneficia de el nişte consumatori mari, care aveau nişte relaţii privilegiate cu statul. Respectivul consumator a intrat între timp la închisoare, şi-a închis fabricile InterAgro cu domnul Niculae, avea nişte fabrici foarte mari de îngrăşăminte care s-au închis şi este foarte probabil să nu se mai deschidă. Şi atunci cei doi producători de gaze din România se gândesc: „Ok. Şi acum noi ce facem cu gazul?’.”
Europa Liberă: Cei doi fiind?
Ana Otilia Nuțu: „Romgaz şi Petrom. Romgaz este majoritar de stat, Petrom este privat. Şi se gândesc că trebuie să-şi găsească undeva o piaţă.”
Europa Liberă: De desfacere.
Ana Otilia Nuțu: „Da. Și atunci chiar a început să apară o presiune din ce în ce mai mare din partea actorilor din piaţă din România să se deschidă odată piaţa pentru export. Şi într-adevăr am văzut anul trecut nişte semnale care s-au dat de la Bucureşti. Spre exemplu, nimeni până în 2014 nu se gândea serios la extinderea micului interconector Iaşi-Ungheni. Acum în programul operaţional pe bani europeni s-a pus jumătate din suma de care ar fi nevoie pentru investiţiile pe partea românească. Este foarte probabil să pună şi cealaltă jumătate, dintr-un motiv foarte simplu, alte programe vor merge cu siguranţă mult mai greu, spre exemplu, construcţiile de autostrăzi şi de drumuri în România, care sunt totdeauna foarte întârziate. Şi atunci există posibilitatea să apară o realocare chiar din aceşti bani europeni. Pe de altă parte, se discută de câţiva ani de nişte rezerve foarte mari descoperite în Marea Neagră, care sunt estimate, unul dintre depozite ar fi între 42 sau 84 de miliarde, e o marjă foarte mare, deocamdată. Se explorează în continuare. Şi cantităţile acelea ar fi suficient de mari şi ar fi cam consumul României pe șase-șapte ani, este o cantitate suficient de mare. Şi este foarte aproape totuşi şi de Moldova. Deci, ar exista acest interes pentru a exporta către Moldova.”
Europa Liberă: Voinţa politică acum mai are un rol? Pentru că de multe ori se zicea că se mimează şi această voinţă politică, întrucât unora le-ar fi mai convenabil că pe partea estică mai mult e tolerată corupţia, interesele sunt puse în joc şi atunci nu prea se grăbesc să aducă la lumină situaţia reală.
Ana Otilia Nuțu: „Da, voinţa politică este esenţială. Şi dintr-un motiv foarte simplu, proiectul este de infrastructură, el va trebui să fie independent de interesele furnizorilor, producătorilor ş.a.m.d. Este un proiect care e doar parţial economic, adică e foarte dificil să-şi recupereze banii din tarife de transport. Şi aceasta dintr-un motiv foarte simplu: aşa cum este el conceput, dacă gazul acela, să zicem, ar ajunge doar până la Chişinău, în condiţiile în care Moldova nu are nici spaţiu de depozitare, depozite de înmagazinare, nu se va putea consuma gaz din România decât în perioada de iarnă.”
Europa Liberă: Atunci când e solicitarea mai mare.
Ana Otilia Nuțu: „Da. Capacitatea aceea maximă de 1,5 miliarde este la cantitatea maximă în fiecare zi. Or, cantitatea care se consumă iarna este cu 60-70% mai mare decât capacitatea maximă a conductei, iar vara este un consum foarte mic. Şi atunci soluţia tehnică ar fi ca această conductă, după ce va fi conectată la reţeaua de transport Moldovagaz, să fie conectată şi la magistralele care merg spre Ucraina, în aşa fel încât să cumperi şi vara gaz, îl depozitezi în Ucraina care are capacitate mare de înmagazinare şi după aceea îl transporţi înapoi în România. Aceasta ar asigura şi folosirea într-adevăr la capacitate maximă. Sigur că, pe de o parte, aceasta ar fi o idee susţinută de Uniunea Europeană pentru că îţi diversifică şi sursele posibile pentru Ucraina, gazul acela poate fi transportat înapoi sau consumat în Ucraina la concurenţă cu ceilalţi furnizori. Pe de altă parte, trebuie într-adevăr să existe interes şi din partea Ucrainei să îşi închirieze acele capacităţi de înmagazinare. Deci, iarăşi aici ar fi un rol pentru Comisia Europeană pentru a se asigura că acest lucru se întâmplă. În acelaşi timp, conducta aceasta oferă întâi şi întâi un serviciu public, care este acela de a da o alternativă consumatorilor din Moldova. Era o discuţie şi în România: „Bine, şi ce facem: exportăm noi tot gazul nostru, ne vindem resursele?”. Nu înseamnă aceasta. Înseamnă, pur şi simplu, că va exista o concurenţă între producătorii din România şi Gazprom. Dacă Gazprom va oferi nişte condiţii mai avantajoase, evident că lumea va cumpăra de la Gazprom în continuare, însă niciodată Gazprom nu ar putea să mai ameninţe că îţi întrerupe gazul.”
Europa Liberă: Şi dispare elementul de şantaj. Pentru că în multe situaţii anume acest mecanism s-a aplicat.
Ana Otilia Nuțu: „Da. Economic conducta şi-ar putea recupera investiţia, dacă ar fi folosită la peste o anumită capacitate. Pentru aceasta, trebuie cumva să fie sprijinit de stat, fie se discutau în studiul de fezabilitate mai multe variante, una dintre ele ar fi fost să fie aplicată o taxă de securitate a aprovizionării sau nu ştiu cum să o numesc, care să fie de circa 2% pe toate produsele energetice de import şi cu care să acopere o parte din creditul care trebuie rambursat celor două bănci europene. O altă variantă ar fi fost ca instituţiile publice să cumpere un număr de ani gaz numai din România pentru a asigura acel trafic minim de care e nevoie pentru recuperarea investiţiei, dar din nou, pentru ambele variante trebuie să existe un interes al autorităţilor.”