Elixirul tinereții

Your browser doesn’t support HTML5

De cel puțin două-trei ori pe săptămână, câteva femei din satul Țareuca, raionul Rezina, se întâlnesc la grădinița din localitate… pentru a face sport. Majoritatea sunt la pensie, iar ședințele de terapie fizică sunt și o ocazie să mai schimbe o vorbă una cu alta. Fac parte dintr-un grup de voluntari, iar sportul nu e singura ocupație ce-i unește pe aceștia. Deși ei înșiși sunt la o vârstă venerabilă, își ajută semenii care au nevoie de sprijin. Datorită unui proiect finanțat de Crucea Roșie, cei 25 de voluntari din Țareuca îngrijesc de 125 de vârstnici din localitate care o duc mai greu: fie au rămas singuri, fie au probleme de sănătate. Voluntarii pensionari spun că asta îi face să se simtă utili și să se bucure de viață. Plini de entuziasm și energie sunt și membrii Asociației „Speranța” din satul Cinișeuți, din același raion, care la fel întrunește pensionari dornici să fie de folos comunității. Un reportaj de Adrian Ianovici.