Ministerul Justiției a radiat din registrul partidelor politice Partidul Comunist Reformator

Ministerul Justiției a anunțat că a radiat din registrul partidelor politice Partidul Comunist Reformator, a cărui înregistrare în 2014 fusese contestată vehement de Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). Într-o postare pe pagina de net, Ministerul Justiției spune că a fost „radiată” și simbolica formațiunii, asemănătoare cu sigla PCRM. Partidul Comunist Reformator s-a constituit în mai 2014 sub conducerea mai multor fugari din PCRM în frunte cu Ruslan Popa. Partidul lui Vladimir Voronin a spus mereu că noua formațiune este creația puterii politice care încearcă să submineze popularitatea PCRM fabricând un nou partid care să-i „fure” voturi, inclusiv prin confuzia stârnită de asemănarea siglelor.