Liderul social-democraților români, Liviu Dragnea, este astăzi politicianul cel mai criticat în presă. Totul se leagă de proiectul Legii anti-defăimare, inițiat de Dragnea, și care ar fi pe punctul de a intra în plenul Parlamentului pentru aprobare. Presa arată că încă din luna septembrie a anului trecut proiectul a stârnit nemulțumire. Dragnea a promis că proiectul va fi mult îmbunătățit. N-a fost așa. Dublează alte legi și activitatea unui organism special dedicat combaterii acestui tip de atitudine (Consiliul pentru Combaterea Discriminării) și prevede amenzi până la 20.000 de euro. Jurnaliștii au scris și zilele trecute că, practic, se intenționează crearea unui mecanism politic care să decidă cine se face vinovat de „defăimare” a unui grup social, și care să funcționeze nu prin intermediul justiției, ci prin decizie proprie.
Pe site-ul ziare.com, Emilian Isăilă arată că furtuna declanșată în ultimele zile vine dinspre utilizatorii de Facebook, care și ei, pentru postările lor, ar putea fi acuzați că „defăimează” și ar putea fi cenzurați. Ce l-a putut face pe liderul social-democrat să meargă mai departe cu inițiativa, deși era previzibilă reacția? Interesul politic, crede Isăilă. Alegerile bat la ușă, iar Dragnea vede că Partidul Social-Democrat „e calul de bătaie pe rețelele de socializare”, „inamic al liberei exprimări”. „Partidul nu are strategii de comunicare pentru acest dificil mediu și [...] nu mai are timp sa le dezvolte”. Își imaginează deci că prin această lege poate crea un instrument de control asupra Facebook-ului din România. Concluzia acestui comentator de la ziare.com. este că Liviu Dragnea încearcă „să salveze PSD simultan cu salvarea personală” (întrucât se știe că este încă cercetat penal pentru fraudarea unui referendum). Pariază totul pe o carte și o face ”sacrificând, din nou, interesele celui mai dinamic segment al societății.
Pe site-ul republica.ro, Florin Negruțiu explică totul mult mai simplu: prostie. „Oricâte schimbări ar mai suferi, (legea) este un dezastru uriaș de PR pentru PSD și pentru Dragnea. Și, cu fiecare nouă explicație, (politicianul) se scufundă și mai adânc în ridicol și în batjocura generală”. Negruțiu arată numai ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore: staff-ul social-democrat a încercat să scape prin ștergere de cele 4000 de comentarii furioase, cu care s-a răspuns unei postări pe Facebook a lui Liviu Dragnea despre „toleranța”. De altfel, jurnalistul crede că nici expunerea de motive a legii nu are miză. Un studiu independent privind nivelul discursului instigator la ură în spațiul românesc a arătat anul trecut că e vorba de o incidență de circa 1%. În consecință, avertizează jurnalistul de la republica.ro, „dacă nu renunță acum, s-ar putea ca năstrușnica lege a dlui Dragnea să atârne greu pentru pesediști în campania electorală: în fond [...] electoratul român poate urma un hoț, dar niciodată un personaj ridicol”.
Și pentru Mircea Marian, de la în Evenimentul zilei, e vorba de un politician de calibru mic. „Dincolo de problemele personale ale ridicolului lider PSD, este şocant să vezi că acest partid a ajuns în anul de graţie 2016 cu o mentalitate mai îmbătrânită decât pe vremea lui Ion Iliescu”. Pe atunci, „se adresa pensionarilor şi electoratului de la ţară, dar nu avea mentalitatea acestora, nu era la nivelul lor intelectual. [...] Liderii de azi, tineri sau bătrâni, sunt pe tipicul lui Dragnea: şmecheri, lunecoşi, cu ochii pe bani, aculturali şi amorali.”