Întrevederea dintre papa de la Roma, Francisc, și Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, a avut loc pe 12 februarie la aeroportul internațional din Havana și este prima întâlnire personală dintre suveranul pontif și capul bisericii ruse de la Marea Schismă din 1054.
Oficial, discuția a fost dedicată problemelor actuale ale lumii creștine, în special, situației dificile a creștinilor din Orientul Mijlociu și posibila susținere pe care și l-ar putea acorda în mod reciproc reprezentanții celor două biserici. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii dintre papa Francisc și Patriarhul Kiril au fost însă, cel mai probabil, mult mai numeroase, chiar dacă nu toate dintre acestea au fost sau vor fi făcute publice.
Ce se află în spatele înțelegerii dintre Curia Romană și Patriarhia Rusă, ce beneficii și ce riscuri comportă întrevederea de la Havana și care ar fi consecințele acesteia? Cum văd lucrurile experții în domeniu a încercat să afle corespondentul Radio Svoboda, Iaroslav Şimov, care a stat de vorbă cu Nicolai Mitrohin, expert în istoria Bisericii Ortodoxe Ruse și cercetător la Centrul de Studii Est-Europene din Bremen (Germania).
Europa Liberă: Cum a fost posibil acest rendez-vous istoric, în contextul în care între Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică există o varietate de conflicte străvechi – nu doar de ordin canonic sau teologic, dar și tot felul de pretenții mult mai „pământești”. De exemplu, Biserica Ortodoxă Rusă a acuzat catolicii în mod repetat, în trecut, de prozelitism. Au fost recunoscute oare ca fiind irelevante aceste probleme, de vreme ce această întrevedere istorică dintre Papă și Patriarh a avut loc?
Nicolai Mitrohin
Nicolai Mitrohin: Într-adevăr, lista divergențelor principiale dintre cele două biserici (făcută publică cu puțin înainte de întâlnirea de la Havana) exclude complet orice revendicări de ordin istoric, precum și acuzații de prozelitism. Singura contradicție aparentă, care a fost anunțată, ține de complexul de probleme legate de existența Bisericii Greco-Catolice ucrainene pe care Biserica Ortodoxă Rusă o acuză de dizolvarea eparhiilor sale în vestul Ucrainei, transferul reprezentanței sale oficiale la Kiev, ba chiar și de tendințele rusofobe în actualul conflict ucrainean.
Altfel spus, Biserica Ortodoxă Rusă a aprobat o poziție destul de pragmatică, care exclude la ora actuală până și acele pretenții pe care le-a înaintat catolicilor cu 10 ani ani, când i-a acuzat de prozelitism și deschiderea unor noi eparhii în Rusia, Kazahstan și Ucraina. Altfel spus, Biserica Rusă a renunțat la circa 70% din pretențiile sale în numele acelor noi scopuri practice pe care și le propune astăzi.
Europa Liberă: Biserica Romano-Catolică nu are, la rândul ei, pretențiile sale?
Nicolai Mitrohin: Nu. Biserica Romano-Catolică nu are pretenții față de niciuna dintre marile biserici creștine și aplică în raport cu acestea politica „dragostei frățești”, pornind de la faptul că reprezentanții acestor biserici sunt cu toții creștini, au o istorie comună și au mai multe tangențe decât divergențe. Biserica Romano-Catolică consideră că atunci când apar anumite contradicții, acestea trebuie rezolvate și nu ar trebui să facă obiectul unor controverse aprinse. În ce privește logica relațiilor bisericești, Biserica Catolică consideră că dacă apar anumite pretenții, acestea trebuie discutate direct, la masa de tratative. Biserica Ortodoxă Rusă preferă însă o altă cale și își formulează, de regulă, pretențiile în felul următor: „Mai întâi faceți cum vrem noi, iar apoi ne putem întâlni, dacă doriți, ca să discutăm despre ceva frumos.”
Europa Liberă: Dacă e să dăm o apreciere acestei întrevederi, pentru cine dintre cei doi ierarhi acest eveniment ar însemna o victorie, iar pentru cine ar fi mai curând o înfrângere?
Nicolai Mitrohin: Cert este că pentru Biserica Romano-Catolică întâlnirea din Havana este importantă mai mult din perspectiva stabilirii unui dialog constructiv la nivel înalt cu una din marile biserici creștine regionale. Pentru Biserica Ortodoxă Rusă însă această întâlnire are anumite dezavantaje întrucât conducerea Bisericii Ruse și preoția s-au poziționat tradițional în fața credincioșilor drept susținători fideli ai credinței ortodoxe „pure”, gata să lupte fără compromisuri cu toată lumea catolică de dragul acestor valori. Evident, întâlnirea de la Havana nu se prea încadrează în aceste tipare.
Nu cred însă că putem vorbi în termeni biruitor-învins. Nu poate fi comparată nici măcar valoarea celor două figuri: Francisc are un miliard de enoriași, Kiril – maxim 50 de milioane.
În pofida tuturor dezavantajelor aparente, Patriarhul Kiril a făcut totuși acest pas, iar asta nu poate însemna decât faptul că pentru el acest eveniment ascunde mai multe plusuri decât minusuri. Unde mai pui că patriarhul a luat această decizie în mod secret, fără să o discute la recenta ședință a Consiliului episcopilor ortodocși așa cum s-ar fi cuvenit. Care au fost însă adevăratele cauze ale Bisericii Ortodoxe de a merge la acest pas - nu putem decât ghici. Scopul oficial declarat al întâlnirii este îngrijorarea față de soarta creștinilor din Orientul Mijlociu. Nu este clar însă ce influență reală poate avea biserica romano-catolică în acest caz și mai ales în tandem cu ortodoxia rusă, care nu a mai fost implicată în niciun program serios de acest gen.
Personal văd trei principale cauze care au dus la organizarea acestei întrevederi. Mai întâi de toate cred că întâlnirea este o încercare a patriarhiei moscovite de a-l ruga pe Papă să joace rolul de mediator în rezolvarea conflictului iscat în jurul Rusiei, și anume, să contribuie la destrămarea acelei imagini negative pe care Rusia și-a creat-o în lume. Eventual, a unui demers, după modelul cubanez, de această dată în susținerea Rusiei pe care suveranul pontif să-l adreseze președintelui american, Barack Obama. Anume în Cuba, unde tocmai au fost anulate recent sancțiunile a și fost organizată întrevederea.
Europa Liberă: Adică, după cum au mai scris și alți comentatori, patriarhul Kiril joacă în acest caz rolul unui mesager al lui Vladimir Putin?
Nicolai Mitrohin: Da, un soi de ambasador al Bunăvoinței. Cred că Moscova se întreabă dacă Papa Francis a fost în măsură să scoată Cuba din izolare internațională, apoi de ce nu ar va fi capabil să facă acest lucru și pentru Rusia?
Un al doilea posibil motiv ține într-adevăr, după mine, de problema bisericilor din Orientul Mijlociu. Biserica Ortodoxă Rusă nu participă activ în problemele Bisericilor din Orientul Mijlociu și doar ocazional donează bani. Problema este însă că, vara aceasta, în Creta urmează să se desfășoare Consiliul bisericilor ortodoxe, iar Kiril are interesul să se prezinte la această reuniune drept o persoană care s-a îngrijit de bisericile din Orientul Mijlociu, pentru a atrage astfel cât mai multe voturi în favoarea sa, în cazul unor anumite decizii puse în discuție. Iar faptul că această întrevedere are loc la Havana, cred că e rodul efortului personal al patriarhului.
În sfârșit, cel de-al treilea motiv ține chiar de personalitatea lui Kiril - un om foarte ambițios, căruia îi place să fie cap de afiș, iar în trecut a fost, putem spune, chiar un star de televiziune. În ultimii ani însă, Kiril a fost cam dat uitării. După cum susține chiar un fost apropiat de-al său, Vsevolod Chaplin, patriarhul se află acum într-o stare psihologică specifică și există speranță că întâlnirea cu Francis va trezi un nou interes în întreaga lume față de persoana sa.
Cred că, până la urmă, este vorba de toate cele trei motive enumerate, care combinate între ele ar face din reuniunea de la Havana un eveniment cu mai multe plusuri decât minusuri pentru patriarhul Kiril.
Europa Liberă: Nu va avea această întâlnire consecințe prea grave pentru patriarh? Nu va ajunge să trezească nemulțumirea reprezentanților cercurilor conservatoare influente ale Bisericii Ortodoxe Ruse?
Episcopul Nikodim (Rotov)
Nicolai Mitrohin: Da, în mod tradițional, Biserica Ortodoxă Rusă nu-i agreează pe catolici și îi suspectează de tot felul de mașinații. Este cunoscut faptul că Patriarhul Kiril este cel mai apropiat ucenic al mitropolitului Nicodim (Rotov), care a murit chiar în brațele unuia dintre suveranii pontifi. Nicodim a avut o mare simpatie pentru catolicism. Din câte se pare, Kiril este și el atras de catolicism, însă nu atât de ideile bisericești, ci de modelul de management al bisericii catolice. El se vede în postura unui papă ortodox, a cărui ordine sunt executate fără discuții, voința și declarațiile căruia sunt o autoritate supremă pentru credincioși.
Biserica Ortodoxă Rusă are însă un concept diferit, conform căruia patriarhul nu este decât unul dintre episcopi, care poate fi schimbat în orice clipă. Prin urmare, cred că cea mai mare parte a bisericii va privi cu neîncredere și spirit critic evenimentul de la Havana. O altă întrebare este însă cât de mult i-ar strica acest fapt patriarhului Kiril? Cel puțin deocamdată, el a reușit să obțină ce și-a dorit - faptul că toate ordinele sale sunt executate fără prea multă rezistență. Dar cât timp va mai lucra acest model nu se știe deocamdată. Cred că, odată cu diminuarea influenței politice a lui Vladimir Putin, cu care are legături strânse, și patriarhul va începe să se confrunte cu probleme în interiorul bisericii.