Dacă juriul internaţional al Berlinalei (prezidat de Meryl Streep) ar ţine cont de topurile criticilor de cinema, atunci filmul despre drama refugiaţilor, sosiţi pe insula Lampedusa, al lui Gianfranco Rosi, ar trebui să obţină Ursul de Aur. Pe locul doi al topului întocmit de revista festivalului, „Screen”, respectiv de către ziarul „Berliner Zeitung”, este plasat filmul din Tunisia, „Hedi”, în regia lui Mohamed Ben Attia. Filmul lui Attia tematizează drama unui tînăr, Hedi, care în conformitate cu tradiţiile din lumea islamică, urmează să se căsătorească cu o fată aleasă mama sa. Fără a fi un rebel, Hedi încearcă să se opună, dar nu se poate elibera din această încorsetare şi nu este în stare să se decidă.
Your browser doesn’t support HTML5
Populism estetic
Președinta juriului, actrița Meryl Streep și directorul Berlinalei, Dieter Kosslick
Tot despre o decizie dramatică este vorba şi în filmul german, „24 de săptămîni”, în regia lui Anne Zohra Berrached. O tînără mamă află că va naşte un copil cu sindromul down. În final, ea se decide să facă avort. Acest film mizează mai degrabă pe complicitatea cu un anumit segment de spectatori, creînd o platformă de identificare bazată pe un populism estetic facil, care anulează din start spiritul critic.
Cu mize asemănătoare operează şi filmele, „Singur în Berlin” (o ecranizare germano-franco-engleză a romanului celebru al scriitorului german Hans Fallada, „Fiecare moare singur”) al regizorului Vincent Perez şi coproducţia anglo-americană a lui Michael Grandage, „Geniul”. Părinţii unui tînăr, căzut în război, se decid să lupte singuri contra regimului nazist, sînt identificaţi şi condamnaţi la moarte. Asta ar fi, pe scurt, rezumatul filmului „Singur în Berlin”, o peliculă cuminte, cu cîteva scene stridente care dăunează autenticităţii istorice. Dăunătoare autenticităţii se dovedeşte şi filmul „Geniul” în care regia vine în întîmpinarea imaginii pe care o are micul burghez despre un scriitor. Protagonistul filmului este scriitorul american Thomas Wolfe, creionat ca un boem genial cu tendinţe anarhice şi tentaţii pentru diverse excese, îmblînzit de către lectorul său.
JR al României
Un film difuz din toate punctele de vedere, a avut premieră luni seara în cadrul secţiunii „Panorama”. Este vorba despre producţia româno-americană, „Hotel Dallas”, realizată de tandemul Livia Ungur şi Sherng-Lee Huang. Pornind de la serialul „Dallas”, difuzat în perioda comunismului în România, autorii încearcă să identifice urmele lăsate de această telenovelă în amintirea oamenilor şi să afle cum s-a format o anumită imagine despre America. Un admirator al serialului, devenit după dispariţia regimului un mic oligarh de provincie, construieşte un hotel care primeşte numele de „Dallas”. Clădirea este o imitaţiei a vilei în care a trăit clanul familiei lui JR, iar interiorul este o reproducere grotescă a încăperilor cunoscute din serialul amintit.
Amestecînd planurile naraţiunii şi mesajele inconsecvente care se desprind de aici, acest film hibrid este un balot de impresii confuze. Din acest pachet spectatorul nu ştie ce să aleagă: ironizarea actualităţii sau dezaprobarea unui trecut, străfulgerat de nostalgii nemărturisite.