În ajunul summitului de la Bruxelles pe tema unui acord cu Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron salutat miercuri la Bruxelles de Martin Schulz, președintele Parlamentului European

Cea mai disputată cerere a Londrei este de a avea dreptul să limiteze temporar accesul cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie la beneficii sociale.

La Bruxelles începe joi seară summitul Uniunii Europene la care premierul britanic David Cameron speră să obțină un acord final privind condițiile în care Marea Britanie ar putea rămâne în Uniunea Europeană.

Reuniunea din această seară a fost pregătită de un turneu european al premierului Cameron, care a fost luni la Paris și la Bruxelles, pentru discuții cu președintele François Hollande, cu liderii fracțiunilor din Parlamentul European și cu președintele Comisiei Europene.

Cu această ocazie, președintele Parlamentului European, Martin Schultz, l-a asigurat că odată ce șefii de state și guverne din cele 28 de țări membre ajung la un consens, acesta va fi imediat prezentat Parlamentului, pentru dezbateri. Schultz a atras însă atenția că nu poate garanta că Parlamentul va și aproba înțelegerea.

Pe de altă parte, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a afirmat din nou că ieșirea Marii Britanii din UE „nu este o opțiune”.

Sprijin pentru poziția lui Cameron a venit miercuri din partea cancelarei Germaniei, Angela Merkel, care a declarat în Parlamentul de la Berlin că revendicările Londrei sunt „de înțeles”, chiar dacă nu sunt acceptate ușor de toate țările membre în Uniunea Europeană și promit să provoace noi dezbateri aprinse la actualul summit.

Cea mai disputată cerere a Londrei este de a avea dreptul să limiteze temporar accesul cetățenilor europeni stabiliți în Marea Britanie la beneficii sociale. Este o cerere criticată mai ales de țările est-europene care au mulți cetățeni stabiliți în Marea Britanie. Președintele Klaus Iohannis, care va conduce delegația României, a declarat din nou miercuri că Bucureștiul nu poate accepta această cerere decât dacă nu este aplicată retroactiv și dacă limitarile au caracter temporat, fiind puse în practică numai în cazuri excepționale.

Franța pe de altă parte este deranjată de unele cereri ale Londrei în domeniul financiar, dar și de pretenția de a avea un cuvânt de spus în decizii privind zona euro, din care nu face parte.

Premierul conservator David Cameron a fost reales anul trecut și pe promisiunea că va negocia condițiii mai favorabile pentru Marea Britanie în cadrul Uniunii Europene, ceea ce se traduce printr-o serie de exceptări de la practicile și regulile care guvernează Uniunea. Cameron s-a angajat ca până în 2017 să organizeze un referendum despre viitorul Marii Britanii în Uniunea Europeană, o consultare populară care ar putea aduce și mult temutul „Brexit”. Este ceea ce indică sondajele de opinie în acest moment.

Dacă până vineri Cameron obține un acord final, presa britanica speculează că premierul va convoca guvernul în aceeași seară pentru a aproba înțelegerea. Chiar dacă membri ai guvernului vor avea dreptul, în nume personal, să militeze după aceea pentru ieșirea Marii Britanii din UE.

După ședința guvernului, Cameron ar putea anunțat referendumul pentru iunie. Dacă nu obține un acord final vineri, premierul va aștepta până la summitul din martie, dar cel mai târziu în 2017 trebuie să organizeze referendumul, așa cum a promis electoratului la realegere.