În România opinia publică urmărește cu sufletul la gură soarta televiziunilor magnatului Dan Voiculescu, Antena 1 și Antena 2. Fiscul a hotărât să confiște clădirile de unde transmit, ca să recupereze banii fraudați de patronul aflat la închisoare, și a dat redacțiilor apropiate stângii politice cinci zile să se mute. Suporterii „Antenelor” au protestat, dar cei care le consideră din calea afară de părtinitoare s-au bucurat și l-au criticat aspru pe președintele Klaus Iohannis pentru că a pledat în favoarea întâietății libertății de exprimare.
Your browser doesn’t support HTML5
Cu excepția Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), celelalte instituții publice tind să ia apărarea Antenei 3 și celorlalte posturi ale trustului Intact, pe care Fiscul vrea să le scoată afară din sediile lor. Liderii politici, inclusiv președintele Klaus Iohanis au invocat libertatea de exprimare atunci când au cerut clemență. În acest fel, însă, este sabotată acțiunea Fiscului de a pune în aplicare sentința penală dată de judecători în 2014. Instanța l-a condamnat acum aproape doi ani la închisoare pe Dan Voiculescu, fondatorul trustului în care se află Antena 1 și Antena 3, pentru fapte de corupție în procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare. Pentru a recupera prejudiciul de 60 de milioane de euro produs statului, judecătorii au cerut confiscarea mai multor imobile aflate în proprietatea directă sau indirectă a lui Voiculescu, între care și sediile în care se află televiziunile.
Abia după aproape doi ani, Fiscul a cerut evacuarea și potrivit legii, Antena 3 și celelalte ar trebui să elibereze clădirile în 5 zile de la primirea notificării, care a avut loc luni. Premierul Cioloș, chemat în Senat să explice așa zisele abuzuri ale Fiscului le-a transmis parlamentarilor că pot schimba legea dacă nu le convine termenul conținut de aceasta, adăugând că se poate face o contestație în așa fel încât compania media să se poată muta în altă parte în timp util. Reprezentanții Antenelor nu par, însă, dispuși să accepte această mutare și cer să rămână pe loc și să-i plătească statului chirie. Acest lucru e imposibil, după cum le-a reamintit premierul Dacian Cioloș, fiindcă legea prevedere recuperarea bunurilor, vânzarea lor și vărsarea banilor la bugetul de stat.
În ciuda legii și a deciziei judecătorești definitive, parlamentarii, indiferent de culoare, președintele Klaus Iohannis și chiar Avocatul Poporului fac front comun cu Antena 3 împotriva Justiției. Antena 3 este un post de televiziune care nu respectă principiul echilibrului politic, care în campaniile electorale a făcut propagandă în favoarea candidaților social-democrați și care a încercat prin orice mijloace să-i discrediteze pe procurorii anticorupție sau pe judecătorii de la Înalta Curte, care în general dau verdictele pentru demnitarii acuzați de corupție.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Mircea Aron a criticat mesajele publice împotriva Fiscului date de reprezentanții puterilor executive și legislative, începând cu președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș. Amândoi s-au referit la modalitățile în care funcționarii Fiscului ar fi procedat atunci când au cerut evacuarea. Dar în vreme ce premierul a avut o abordare oarecum echilibrată și a declarat că susține „fondul intervenției ANAF” (Agenția Națională de Administrare Fiscală), președintele a spus, cităm că „libertatea de exprimare în media nu poate fi suprimată pentru banale motive administrative”. Această bagatelizare a unei decizii judecătorești de către șeful statului a fost urmată de incriminarea Fiscului pentru abordarea „heirupistă”, „nepotrivită”, „dacă nu chiar discutabilă”.
Klaus Iohannis care de obicei nu are reacții și nu vorbește despre lucruri concrete nici măcar atunci când sunt necesare, de data aceasta s-a repezit să ajute un post de televiziune, care nu este în niciun fel amenințat cu dispariția, dar care vrea să demonstreze că are puterea să-și impună voința în fața justiției. În acest fel ar putea demonstra inclusiv că Dan Voiculescu, fondatorul Antenelor ar fi nevinovat.
Șeful CSM îi avertizează pe toți politicienii și liderii de opinie care au intrat în corul apărătorilor trustului Antenelor că „pun sub semnul precarității o procedură judiciară”, că manifestările lor „riscă să exceadă cadrul constituțional” „prezentând un potențial de afectare a independenței justiției”.