Născut la 22 august 1961, în satul Lozova, Strășeni. A absolvit filologia la USM și Academia de Administrare Publică. Decorat cu „Meritul civic”. Din 1993 e director la Școala nr. 56, pe care în 2000 a transformat-o în LT „Spiru Haret”.
Luni
De dimineață m-am trezit supărat. Este aniversarea a 165 de ani de la nașterea lui Spiru Haret, iar eu l-am visat pe Adriano Celentano. Pe bune. Ce-a căutat el în visele mele habar nu am. A și găsit momentul.
Chiar dacă ne-am trezit ca de obicei, la liceu am ajuns mai repede. Acolo a început forfota obișnuită pentru un început de săptămînă. Discuții cu părinții, colegii, în special cu Liviu, adjunctul la gospodărie. Între timp mi-am amintit că le-am promis vineri celor din a 12-a că voi asista la ora de română așa că, odată cu primul sunet, m-am îndreptat spre sala lor de clasă. Am fost atent la subiectul abordat de profesoară, poezia modernistă și simbolismul, la „Lacustra” lui Bacovia. Atmosfera era în discordanță cu spiritul de sărbătoare din liceu, chiar dacă Spiru Haret a fost cel încântat de poezia „Liceu, cimitir al tinereții...” scrisă de poetul băcăoan, egalând-o cu un sondaj de opinie. Au urmat două dintre cele patru ore publice prezentate într-a 7B pentru un grup de profesori din republică, delegați de Institutul de Științe ale Educației. Acolo mi-am regăsit echilibrul, transpunîndu-mă într-o atmosferă de creație totală, cu profesoara și elevii care emanau o energie pozitivă constantă.
Your browser doesn’t support HTML5
Jurnal săptămînal: Victor Ambroci
Aproape de mijlocul zilei m-am deplasat în sectorul Rîșcani unde m-am întîlnit cu specialiștii care urmează să ne realizeze medalia și insigna jubiliară, dedicate aniversării lui Spiru Haret, dar și o variantă a decorației pentru profesori „Răsplata muncii pentru învățământ”, o medalie românească instituită, tot la inițiativa lui Spiru Haret, de Carol I, la 3 octombrie 1898.
A urmat ședința operativă cu profesorii și un spectacol dedicat lui Grigore Vieru, realizat inspirat de clasa 10-a umanistă, spectacol care a încununat această zi pe cât de agitată, pe atât de consistentă parcă. Dar mai știi...
Marți
Meteorologii au anunțat cea mai călduroasă zi din această iarnă, până la 20 de grade Celsius. Probabil din această cauză Moțu, pechinezul nostru, la plimbarea obișnuită de dimineață era mai moleșit ca de obicei. Și nici eu nu mă simțeam în apele mele. De obicei gerul matinal mă înviorează și mai alungă din grijile cotidiene.
Ziua a trecut mai repede ca de obicei. Am avut lecții în a 12-a, după care am participat la prezentarea responsabililor de la DGETS Chișinău care, după promovarea concursului, ne-au adus la cunoștință ordinul prin care am fost numit în funcția de director pentru următorii cinci ani. Drept răspuns la acest gest, copleșit de emoții, am bâlbâit câteva cuvinte de mulțumire în adresa șefilor și colegilor mei aflați în sală, iar în minte îmi sunau cuvintele lui Spiru Haret: „Pot să zic că familia mea, de timpuriu, foarte de timpuriu a fost numai școala, așa încât bucuriile și întristările școlare au fost bucuriile și întristările mele”. Ce-i drept e drept, toată tinerețea, dar și perioada de maturitate mi-am petrecut-o între pereții acestei școli. Sper că nu degeaba, cel puțin ca să mă consolez.
După-amiaza mi-am petrecut-o la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu” unde, în cadrul „Dialogurilor chișinăuiene”, ne-am împărtășit impresiile din viața trăită și din cărțile citite, cu Veronica Herța, șefa Direcției finanțe a Primăriei municipiului Chișinău. Am avut ocazia să-mi revăd colegii, să ne transmitem mesaje încurajatoare.
Acasă am ajuns gândindu-mă cât de frumoasă și bogată ar putea fi viața pe care încă n-am trăit-o și cartea pe care încă n-am citit-o!
Miercuri
Spiru Haret
Formal, miercuri am zi metodică. O zi pe care nici eu și nici cei care mă înconjoară nu o respectă. Ideal ar fi să stau toată ziua acasă sau la bibliotecă și să-mi lărgesc orizonturile mele de specialitate. Ideal dar ireal. Oricum, mă bucur că astăzi nu am nicio sarcină urgentă și obligatorie, lucru care rar se întâmplă. De aceea încep ziua prin a răsfoi arhiva cu fotografii de la evenimentele dedicate lui Spiru Haret din anii trecuți. Găsesc câteva și, însoțite de un raționament al patronului nostru spiritual despre importanța corelării instruirii cu educația tinerii generații, le postez pe pagina mea de Facebook. Nu de alta dar, cu părere de rău, nu prea mulți valorifică moștenirea lăsată de Haret. Și când te gândești că este la fel de actuală ca și pe vremea ministeriatelor lui... Voi insista ca în acest an, al aniversării a 165 de ani de la naștere, să nu contenească valorificarea operei sale, cel puțin în liceul nostru.
Mă concentrez, în continuare, la scrierea unui articol pentru „Convorbiri didactice”, revista noastră științifico-metodică, exercițiu pe care am fost nevoit să-l abandonez pentru un timp, ca să cercetez un caz de indisciplină școlară. Pe parcursul „anchetei” descopăr mai multe probleme ce urmează a fi soluționate de urgență în instituție. Mă conving (a câta oară!) că adevărata măiestrie managerială rezidă în comunicarea permanentă cu elevii și cadrele didactice.
Spre seară, cu gândul la concursul intelectual de joi, am timp să mă concentrez la proiectarea orelor pentru a doua zi, dar și să mai răsfoiesc volumele lui Spiru Haret. Închei cu o culegere de editoriale mai vechi, publicate de Mircea Cărtărescu în „Jurnalul Național”.
Joi
Este ziua pe care o așteptam demult, mai bine zis de când am înaintat Consiliului municipal Chișinău demersul cu privire la instalarea bustului lui Spiru Haret în scuarul din fața liceului, drept omagiu Marelui Om și Ministru, cum a mai fost supranumit de contemporanii săi. Urmează să aibă loc ședința la care, așa cum mi s-a promis, va fi aprobată această decizie importantă pentru spiriști și nu numai. Mai ales că o facem din sursele noastre bănești. Așa că, doldora de optimism, mă îndrept spre sala de clasă unde mă așteaptă liceenii din a 11-a. Pe lângă subiectul de bază, „Relațiile Republicii Moldova cu principalele organizații europene”, urmează să vorbim și despre Spiru Haret. Îmi închipui eu ce relații am fi avut noi acum dacă realizam reformele domniei sale...
După lecții merg la concursul „Vlăstarele erudiției”. Rămân plăcut impresionat de cunoștințele elevilor mei care, trebuie să recunosc, pe alocuri ne depășesc. Competiție, emoții, glume, victorii și înfrângeri... ne-am despărțit convinși că o școală e, în primul rând, un mediu academic, un spațiu al culturii generale, și asemenea activități ar fi bine să devină frecvente.
Seara aflu că aleșii urbei noastre n-au ajuns la pct. 50 din ordinea de zi, aprobarea deciziei cu privire la dezvelirea bustului lui Spiru Haret. Păcat. Dar poate joia viitoare? Mai știi. Vorba optimistului, speranța moare ultima.
Vineri
Ieri a fost luni și azi e vineri. Tot mai des îi aud pe colegii mei afirmând acest lucru. Probabil, timpul se scurge extrem de repede sau noi nu știm cum să-l gestionăm eficient. Numărăm zilele fără rost, pe când alții au știut să dea sens fiecărei clipe. Mă gândesc la geniul lui Leonardo da Vinci, expoziția căruia am admirat-o astăzi cu un grup de colegi și de elevi. Dacă am citi cel puțin CV-ul acestuia, ne-am simți neînsemnați în deșertăciunea sarcinilor noastre cotidiene.
După o asistență la o lecție de informatică, câteva discuții aprinse cu câțiva elevi și părinți, dar și cu juristul Direcției municipale referitor la rezultatele Inspecției financiare, am mers, împreună cu niște elevi din clasele mari la Galeria La Rond, din preajma statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt unde a avut loc vernisarea expoziției „Constantin Brâncuși - Pasărea măiastră”. Materialele expuse merită examinate cu grijă ca să înțelegem afirmația autorului: „Opera de artă trebuie să fie creată ca și o crimă perfectă – fără pată și fără urmă de autor... Arta (mea) este realitatea însăși. Arta nu este o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată – poate în singura realitate adevărată”.
Fiecare își găsește propria ușă de evadare din realitate. Pentru unii e familia, pentru alții serviciul, pentru foarte puțini – experiențele spirituale. Important este ca să putem reveni din ea mai buni, mai puternici, mai valoroși. Aștept zilele de odihnă ca pe o eventuală cale de evadare, pentru a reveni luni cu noi forțe și poate, mai inspirat, în realitatea unei săptămâni care va începe.