Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului Internaţional al Filmului de la Berlin s-a încheiat cu decernarea premiilor, Ursul de Aur şi Urşii de Argint.
Filmul extraordinar despre drama refugiaţilor, ajunşi pe insula Lampedusa, al regizorului italian, Gianfranco Rosi, „Foc pe mare” a obţinut Ursul de Aur.
Marele premiu al juriului (prezidat de actriţa Meryl Streep) a fost decernat filmului din Bosnia-Herţegovina al regizorului Danis Tanovici, „Moarte la Saraievo”. La baza peliculei distinse cu un Urs de Argint stă o piesă a lui Bernard-Henry Lévy.
Cel mai lung film al Berlinalei – care a durat 8 ore – cel al regizorului filipinez Lav Diaz, „Cîntec de leagăn despre o întîmplare tristă” a fost distins, de asemenea, cu un Urs de Argint.
Tot Urşi de Argint au primit şi următoarele filme: „Viitorul” de Mia Hansen-Løve (producţie franceză, pentru cea mai bună regie); filmul danez „Colectivul” (Trine Dyrholm pentru cel mai bun rol feminin), filmul tunisian „Hedi” (Majd Mastoura pentru cel mai bun rol masculin); filmul polonez „Statele Unite ale Iubirii” (Tomasz Wasilewski pentru cel mai bun scenariu).
Filmul românesc, de scurt metraj, „O noapte în Tokoriki”, în regia Roxanei Stroe, a fost distins cu premiul special al juriului care a apreciat filmele prezentate în cadrul secţiunii „Generaţie 14plus”.