Născut pe 6 decembrie 1986 în Chișinău. Absolvent al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău. Medic psihiatru, master în fiziologie umană. Deținătorul Premiului mare în cadrul concursului național de istorie și literatură, cu ocazia a 500 de ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Organizatorul primului program de mobilitate universitară între România și Republica Moldova TransMed, ambasador Young European Scientists Meeting în Moldova, participant și premiant la mai multe conferințe internaționale medicale, autor de articole în reviste recenzate de specialitate, implicat în acțiuni ecologice și de voluntariat. Angajat la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău, secundar clinic în Narcologie, lector asociat la Catedra Psihiatrie, USMF„Nicolae Testemițanu”, promotorul inițiativei Cercetare și Asistență în Psihiatrie.
Luni
IAŞI
Astăzi am mers la Iaşi, cu destinaţia Universitatea de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa. Cu desăvârşire, o revenire placută în oraş, la Universitate, pe străzi şi în librării.
Am avut ocazia specială pentru un dialog-interviu cu Profesorul emerit al Universităţii, Dr. Ostin Costel Mungiu. Întâlnirea vizează Săptămâna Cunoaşterii Creierului din Chişinău, proiect din cadrul iniţiativei Cercetare şi Asistenţă în Psihiatrie. Subiectul abordat este corelat cu inaugurarea Institutului Internaţional pentru Canabis şi Canabinoizi, la Praga, Republica Cehă, pe 15 decembrie 2015. Prof. Dr. Ostin C. Mungiu este Preşedintele Asociaţiei de Algeziologie din România (algezio.ro), iniţiatorul Zilelor Medicamentului la UMF Iaşi, a Congresului Naţional de Durere din România, având şi alte competenţe şi realizări. Discuţia s-a concentrat pe proprietăţile şi aplicaţiile terapeutice ale plantei şi compuşilor săi, cercetările actuale şi cumulative din domeniu, şi reţeaua interdisciplinară implicată.
Your browser doesn’t support HTML5
Totodată, în legătură cu Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite din aprilie curent la New York, în Sesiune specială privind drogurile, am discutat despre ţările votante şi mecanismele legale de utilizare a canabisului medical, cu cele mai recente exemple, bunăoară a Parlamentului Australiei, Croaţiei, Poloniei şi a Preşedinţiei Columbiei, sau decizia Curţii Constituţionale din Georgia în 2015. Legislaţia pe acest subiect din România şi Republica Moldova la fel a fost amintită, dumnealui fiind membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru elaborarea Legii 339 despre plante şi substanţe psihotrope, promulgată de Parlamentul României în anul 2005.
După sfârşitul discuţiei de specialitate, Profesorul m-a plimbat cu paşi mici prin cabinetul său impresionant după conţinut, şi a prezentat unele obiecte de semnificaţie deosebită sau hazlii din activitatea şi viaţa sa, aşa ca diplome, cărţi, suvenire, dedicaţii, manuscrise, dar şi fotografii, inclusiv cu grădina florală a casei sale, de care îngrijeşte împreună cu soţia Mioara.
Marți
MĂRŢIŞOR
Este începutul primăverii şi una din zilele în care marcăm tradiţia noastră seculară. Obiceiul mărţişorului reprezintă un prilej de bucurie, simplitate şi reverie. Tradiţia în toată anvergura ei istorică de legende, pregătiri ornamentale, contemplări afective, completează portretul estetic şi transcendent al spaţiului românesc. Sărbătoarea mărţişorului denotă fineţea de a aduce oameni faţă în faţă, devenind astfel mai asemănători şi binevoitori. Este bine să ţină a priori de tradiție, deşi devine ca neologism şi brand, şi trendy; mai cu seamă este să conducă către spiritul de basm şi, de ce nu, empatie.
Vremea în Chişinău a fost caldă, la fel ca o bună parte a iernii, sporind dezbaterea ecologică. M-am grăbit seara să ascult muzică populară instrumentală audio, alături de fiul Dragomir, cu instrumente de suflat vechi româneşti, în special caval, tilincă, fluier, cu care se îndeletnicesc şi doi prieteni.
În paralel am studiat pe Internet posibilităţile curente de aplicare la programele Organizaţiei Internaţionale de Cercetare a Creierului IBRO şi ultimele publicaţii din Revista Canadiană de Adicţie CJA.
Târziu aflu pe Mednews că directorul Institutului Oncologic Prof. Dr. Victor Cernat şi-a prezentat ieri demisia din funcţie. Rămâne să activeze în unul din laboratoarele ştiinţifice ale Institutului şi în Clinica universitară a cancerului de piele. Dumnealui a avut la un moment dat în carieră un stagiu ştiinţific la Universitatea de Medicină Charité din Berlin, la care urmăresc anumite apariţii editoriale. Ne cunoaştem cu fiii săi care au învăţat la Mircea Eliade şi ambii au absolvit după liceu facultatea de Medicină din Chişinău. Sper să avem toţi în Moldova o primavară frumoasă, harnică, optimistă şi favorabilă.
Miercuri
SPITAL
Revedere cu domnul conferenţiar dr. Ion Coşciug, toată aprecierea, în legătură cu unele detalii despre prelegerea din cadrul conferinţei intraspitaliceşti la care contribuim, având subiectul axat pe perioada de sarcină şi tulburările afective. Prelegerea precedentă de educaţie continuă care am susţinut în faţa colectivului de medici ai spitalului a fost în 2014. Atunci am conlucrat cu o colegă, acum deja plecată din ţară.
Am confirmat ulterior cu asistentul dr. Grigore Garaz data şi ora desfăşurării primei mese rotunde cu bursiera Fulbright în Moldova, Julia A. Gall, cercetător în sănătate publică şi epidemiologie la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health.
Tot astăzi am avut vizită sumară de specialitate în Secţia nr. 2 a Dispensarului Republican de Narcologie, conform secundariatului, prin discuţie cu pacienţi, medici, examinarea unor fişe de observaţie medicală, familiarizarea cu tratamentul psihofarmacologic, somatic, şi de reabilitare utilizat în această unitate clinică.
Spre seară sunt contactat de un medic cu rugămintea de a consulta starea unui bărbat vârstnic internat într-un spital municipal şi am convenit pentru săptămâna curentă.
Astăzi lucrez pentru comunicarea în cadrul Simpozionului de Psihiatrie 2016 din Timişoara, la care mă înregistrez. Ne vom revedea cu unii colegi timişoreni, inclusiv asistent dr. Cătălina Giurgi-Oncu, premiantă a Colegiului European de Neuropsihofarmacologie, fost preşedinte al Asociaţiei Medicilor Rezidenţi Psihiatri din România, organizaţie activă şi vizibilă la nivel european, partener al Asociaţiei de Psihiatrie şi Psihoterapie din România. Preşedinte onorific al simpozionului este Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, care a semnat o carte pentru mine la Bucureşti, când l-am cunoscut pentru prima dată.
Joi
33
Ziua internaţională a scriitorilor. Am dăruit unui prieten care studiază filologia cartea lui Lucian Blaga, Religie şi spirit, modelul facsimil al ediţiei din 1942. Acest prieten, tată de altfel, a scris câteva texte răscolitoare despre condiţia şi tendinţa umană în realitatea contemporană, cu influenţe din René Guenon, Ananda Coomaraswamy, şi hotărât Vasile Lovinescu.
Citesc din ziarul Observatorul cultural despre Tristan Tzara şi anul centenarului Dada, şi privesc imagini ale unor fantasme şi schiţe grafice semnate de el, iar în cameră sună un concert orchestral dirijat de Sergiu Celibidache.
M-am gândit la unele scrieri din istorie şi momente biografice ale lui Andrei Vartic, Paul Emil Raşcu, Ion Dron. Am răscolit şi despre ultima carte lansată de Aureliu Busuioc, fiind acolo la invitaţia domnului Emilian Galaicu-Păun, fapt pentru care, sunt recunoscător. Tot domnul Emilian Galaicu-Păun, mi-a recomandat cartea Eros şi magie în Renaştere a lui Ioan Petru Culianu, şi aşa am redescoperit scrierile profesorului român.
Desigur, străduiesc cu plăcere şi pe realizările oamenilor de litere contemporani din Chişinău, cum ar fi Cosmescu junior dintre semeni de vârstă, sau domnii Crudu, Vakulovski, şi alţi douămiişti, dar şi pleiada înaintaşilor optzecişti ai literaturii şi criticii autohtone. Şi dacă deschidem paranteza literaturii de dramaturgie, cu ocazia zilei profesionale de astăzi, atunci întrezărim luminos şi abnegaţia actorilor şi artiştilor visavis de literatură.
Bunica Ana răposată, profesoară de limbă, vorbea cu satisfacţie despre scriitori, vieţi, scrieri, teatru, din Moldova, dar şi România, sau citeam împreună cu ea din revista Limba română. Recunoştinţă cordială şi pentru profesoara de limbă şi literatură română de liceu, doamna Veronica Postolachi, doctor în filologie, care spunea după Mircea Eliade - „frumos în noi e faptul căutării”, „literatura este fiica mitologiei", "familia este celula de bază a societăţii” ş.a.
Vineri
CARTIER
Astăzi a fost a doua ediţie a Conferinţei medicale pe tema somnului, organizată de Asociaţia de Respirologie din Moldova, cu precădere de domnul conferenţiar dr. Alexandru Corlăteanu şi disciplina Pneumologie din cadrul Universităţii. Din păcate nu am reuşit să fiu acolo, însă ediţia precedentă la care am participat s-a remarcat înalt datorită conţinutului prezentat şi a specialiştilor români invitaţi. Iată de ce sunt convins şi de reuşita ediţiei actuale şi o salut pe această cale.
Seara am mers repede la Librăria din Hol aşa cum era Noaptea cărţilor deschise în librăriile Cartier. Tot cu acest prilej astăzi la Librăria din Centru urma să aibă loc decernarea premiului Om de cuvânt 2016. Aştept apariţia în curând la Cartier a cărţii „În lumea asta sunt femei”, semnată de respectatul Iurie Colesnic. Mai demult, am dăruit enciclopedia Femei din Moldova soţiei mele Victoria, de acelaşi autor, apărută la editura Museum din Chişinău în anul 2000.
Ultimele rînduri de jurnal direcţionează pe undeva şi la provenienţa etimologică a zilei de vineri, aceasta fiind Venus.