Născut în 9 iunie 1948 în s. Coşerniţa, Floreşti. A absolvit Facultatea Filologie, specialitatea Jurnalism, la Universitatea de Stat din Moldova. În mass-media din 1968. 27 de ani a lucrat la ziarul raional „Farul Nistrean” din Rezina, dintre care 19 ani ca redactor-şef. Din 1995 şi până în prezent – fondator şi director al săptămânalului regional independent „Cuvântul”. Membru-fondator şi preşedinte al Asociaţiei Presei Independente (1997-2000, 2014-prezent). Specializare – jurnalismul de investigaţie, economie, ecologie. Autor şi coautor a 10 culegeri de publicistică. Laureat al premiului Uniunii Jurnaliştilor din Moldova (1976, 1980) şi Uniunii Jurnaliştilor din URSS (1982) pentru ce mai bună lucrare a anului; a patru premii „Jurnalistul Anului” (1999, 2003, 2006, 2012) decernate de Clubul de Presă din Chişinău şi Centrul pentru Jurnalism Independent şi peste 50 de premii în concursurile naţionale de creaţie.
Luni
Bugetarii astăzi şi mâine sărbătoresc. Noi, ca de obicei, rămânem la conveierul săptămânalului. Pentru ca numărul obișnuit să apară la timp şi să reflecte maximal evenimentele săptămânii din regiunea Orhei, şi nu numai, noi trebuie să rămânem de gardă.
Mai întâi am coordonat cu redactorul-şef tematica articolelor de bază pentru numărul curent: un conflict de interese la Primăria Ghetlova, Orhei; cheltuirea suspectă a circa două milioane de lei repartizate din Bugetul de Stat şi cel local pentru iluminarea stradală în comuna Rezina; câteva subiecte propuse de cititori despre nişte personalităţi din teritoriu; o istorie controversată despre instalarea unui monument la Podgoreni, etc. Unanim am convenit să schimbăm tema editorialului. Bomba aruncată vineri de Curtea Constituţională ar trebui comentată şi poate nu numai într-un „Apropo”. Ca să vezi, în 2001, vorba preşedintelui Curţii Constituţionale Alexandru Tănase, „Parlamentul a produs o fraudă constituţională” şi 15 ani nimeni n-a observat şi n-a apreciat acest lucru. Cică Curtea Constiuţională nu are dreptul să vadă asemenea fraude şi să intervină. De ce? De ce câteva parlamente, guverne, fel de fel de experţi care nu-şi dau rândul cu comentarii în mass-media atâta timp nu au observant că modificările operate în 2001 în Legiea Fundamentală şi care au generat o mulţime de prejudicii materiale şi morale ţării sunt, de fapt, ilegale? Ori poate celor din vârful piramidei Puterii o atare situaţie le convenea pentru că cei care s-au tot perindat în perioada dată în funcţia de preşedinte a ţării nu aveau nicio şansă să câştige susţinerea electoratului în cadrul unor alegeri directe? Ori poate Parlamentul nu dorea să împartă puterea cu instituţia prezidenţială? Interesant, câte asemenea legi strâmbe au mai fabricat în aceşti ani guvernanţii noştri? Sau poate actuala decizie “vizionară” a Curţii Constituţionale are scopul nu atât să “restabilească constituţionalitatea”, cât să preântâmpine alegerile anticipate şi să permită actualei guvernări să-şi realizeze liniştită planurile?
O sumedenie de întrebări la care noi suntem osândiţi să căutăm şi să găsim răspunsuri convingătoare, ca să le ajutăm cititorilor să se descurce în enigmele guvernării.
După masă am avut câteva momente de adevărată revelaţie sufletească. Un cititor-pensionar din Ghiduleni, a venit să ne mulţumească că i-am ajutat să obţină titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, document după care umblă prin instanţe de cincisprezece ani. Îndeosebi ne-a mişcat declaraţia bătrânului că acum nu mai este supărat pe nimeni, le doreşte multă sănătate şi succese la toţi cei pe care îi ocăra în scrisoarea la redacţie.
M-au bucurat mult şi răspunsurile academicianului Alexandru Roşca la cele 30 de întrebări de-acasă, un serial de interviuri cu personalităţile marcante din regiunea Orhei pe care „Cuvântul” le publică din 2007 şi care apoi sunt editate într-o culegere cu acelaş titlu. Al 4-lea volum a fost lansat recent, în legătură cu aniversarea de 20 de ani de la înregistrarea săptămânalului şi apariţia numărului 1000. Cele 4 volume includ 112 interviuri cu savanţi, scriitori, artişti, compozitori, diplomaţi, politicieni, jurnalişti vestiţi, originari din regiunea Orhei, inclusiv 10 academicieni. Alexandru Roşca este unicul din cei 11 membri ai “aripei orheiene” din actuala componenţă a Academiei de Ştiinţe a Moldovei care încă nu răspunsese la întrebările „Cuvântului”.
Am încheiat ziua cu o adunare festivă a colaboratorilor redacţiei şi tipografiei dedicată Zilei Intrenaţionale a Femeii. Conform tradiţiei, la un pahar de şampanie, am felicitat colegele de serviciu, bucurându-le cu flori şi premii. Iar seara, verificând poşta am dat de interviul acordat postului de radio Europa Liberă de către rezineanul Vadim Brânzan, unul din cei 9 candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale. Deşi destul de mare, l-am citit dintr-o răsuflare şi am decis să-l preluăm în „Cuvântul”, să vadă şi cititorii noştri cine cu adevărat ar putea scoate Moldova din mocirla politică, economică şi socială în care au băgat-o agrarienii, comuniştii, democraţii şi alţi pro-europeni porecliţi. Mai ales, că Vadim este originar din Rezina, aici mai locuiesc mulţi colegi de-ai lui, rude şi colegi ai părinţilor, inclusiv mamei dumnealui, Nadejda Brânzan, medic şi care a reprezentat Raionul Rezina în primul Parlament al R.Moldova.
Marţi
Ca de obicei, ziua a început cu felicitările. Familia, fiicele Renata şi Natalia sunt prima şi cea mai mare realizare pe care o avem la activ cu soţia Lidia. Renata, medic psihiatru de profesie, s-a dovedit a fi cea mai operativă, bucurându-ne până la lacrimi încă în ajun cu mărturisirea:
„Mami, draga mea, ai ştiut să mă înveţi să fiu puternică, optimistă, independentă, să decid ce
este mai bine pentru sufletul meu, ai ştiut să-mi fii mereu în preajmă, şi la bine, şi la greu. ..M-ai învăţat să fiu respectuoasă, să lupt cu greutăţile şi să nu fac greşeli, să iubesc oamenii aşa cum sunt şi să le ofer sprijinul meu atunci când este solicitat…
Îţi mulţumesc că mi-ai dăruit sufletul tău minunat şi că mi-ai împrumutat chipul tău frumos. Grijile, nopţile petrecute lângă mine, lacrimile pe care le-ai vărsat au lăsat urme pe faţa ta, dar tu eşti mereu mama mea frumoasă. Îţi mulţumesc pentru reuşitele, realizările mele, mici şi mari, pentru ceea ce am devenit, pentru eforturile tale de a transforma copilul încăpăţânat într-un adult responsabil; pentru tot ce ai sacrificat de dragul meu: sănătatea, frumuseţea, liniştea sufletească. Sunt şi eu acum mamă şi înţeleg, cum e să creşti un copil-bărbat adevărat, de-abia acum îmi dau seama ce înseamnă răbdarea, pe care ai avut-o cu mine, pe care o am eu acuma…”
La Paris mă gândem să telefonez mai târziu. Natalia este însărcinată în 7 luni și jumătate cu două fetiţe şi nu vroiam s-o derajez prea devreme ştiind că nu prea are somn. A telefonat ea, mult mai devreme ce de obicei. După ce au făcut schimb de felicitări cu mămica, ne-a spus că medicii i-au stabilit data naşterii (prin cezariană) la 29 martie şi dânsa a comandat deja bilete la avion pentru mămica, tur-retur pentru luna aprilie. Mămica îndată a şi început a-şi pregăti bagajele.
Între timp am primit câteva mesaje prin poşta electronică de la câţiva consăteni privitor la cartea despre satul natal şi oamenii lui asupra căreia lucrez. Unii mă anunţau că au citit şi mi-au înapoiat intreviurile cu unele modificări, alţii solicitau să-i mai aştept vre-o săptămână-două pentru că n-au reuşit să răspundă la toate întrebările.
Astfel, deşi afară era o zi frumoasă, cu soare şi noi planificasem să mergem la vilă mai devreme ca să facem ordine în grădină şi să mai savurăm din frumuseţea florilor de primăvară, am ieşit din casă aproape de amează.
Lucrul în grădină îmi produce o plăcere deoasebită. Pe cei circa 15 ari de pământ am vre-o 30 de pomi fructiferi, vre-o 15 specii de trandafiri, viţă de vie, fel de fel de pomuşoare, sectoare aparte pentru flori şi legume. Şi din primăvară până toamna târziu, când îmi pot permite să ies din redacţie, încoace fug. Grădina este locul meu de refugiu, locul unde îmi încarc bateriile pentru a putea rezista la procesul tot mai complicat de menţinerea pe linia de plutire a unui ziar neangajat faţă de autorităţi şi politic şi strâmtorat tot mai dur de internet. Deocamdată ne reuşişte. Tirajul ziarului, dar şi veniturile redacţiei rămân constante, asigurându-ne şi un mic profit. În pofida tuturor temerelor, anul al 21-lea de activitate a „Cuvântului” l-am început cu un tiraj chiar mai mare decât în anul precedent, lucru care ne insuflă speranţe…
Miercuri
E ziua când paginăm şi începem tiparul numărului. De obicei miercuri vin majoritatea ştirilor, materialelor publicitare, care trebuie redactate, aranjate în pagini, după ce urmează corectura textelor ca apoi paginile să meargă la tipar. De regulă, marţi şi miercuri avem cei mai mulţi vizitatori, telefoanele sună ca bezmetice. Ziua de azi nu a fost o excepţie. Special am cronometrat: la telefonul fix şi cel mobil am vorbit 1,57 ore, în audienţă doar până la amează am avut 7 persoane cărora le-am dedidcat mai mult de o oră. Totodată a trebuit să prezint în seceratriat câteva ştiri proprii, altele câteva pregătite de reporterii noştri să le redactez, să coordonez cu ei, dar şi cu dl dr. Mihai Taşcă, colonelul în rezervă Andrei Covrig, profesorul Teo-Teodor Marşalcovschi de la Universitatea din Bălţi temele unor articole pentru numărul următor, dar şi pentru cel care va apărea în ajunul zilei de 27 Martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România. Apropo, dl professor Marşalcovschi este un cititor permanent şi un recenzent consecvent al „Cuvântului”. Mulţi ani abonează săptămânalul nostru la Bălţi şi după ce îl citeste îl trasmite pentru colectie la biblioteca universitaţii.
Am ieşit din redacţie în amurg. Am dus colegele până pe terasa a treia şi am mers să verific încă o dată iluminarea pe străzile principale ale oraşului. În numărul curent publicăm o investigaţie despre eficienţa cheltuirii în ultimii doi ani a câtorva milioane de lei în acest scop. Milioanele au fost cheltuite, dar pe străzi nu avem mai multă lumină. În anul curent se preconizează investiţii de încă vre-o şase milioane în acest domeniu ca “Rezina să arate ca un adevărat oraş european” precum susţine administraţia oraşului şi noi ne-am angajat să monitorizăm îndeaproape acest obiectiv ca să informăm operativ şi obiectiv populaţia cum se chltuiesc banii publici şi de la cine va trebui să cerem socoteală în cazul unor nereguli. Astfel m-am convins: nu degeaba nici administraţia raionului, nici firmele care au valorificat investiţiile bugetare predestinate pentru iluminarea străzilor din comuna Rezina refuză să ne ofere informaţii despre lucrările efectuate şi materialele utilzate.
Joi
Primul mesaj primit astăzi prin poşta electronică a fost de la Ion Cojocaru, primarul satului Coşerniţa, baştina mea. I-am solicitat o informaţie detaliată despre situaţia social-economică din sat, agenţii economici, domeniile gestionate de administraţia publică, un şir de date statistice, etc. care urmază să fie folosite în schiţa despre trecutul şi prezentul satului din cartea asupra căreia lucrez împreună cu publicistul Tudor Topa şi un grup de consăteni, incluisv doctorul în filosofie Nicolae Cojocaru, directorul Liceului Teoretic Mihai Sadoveanu din Chişinău, Grigore Munteanu, generalul Simion Rusu ş.a. Primarul mi-a răspuns destul de operativ, oferindu-mi toată informaţia solicitată, o mulţime de fotografii de la diverse evenimente din sat.
Din cauza unor evenimente noi, ziua de lucru a trebuit s-o începem cu remodelarea primelor pagini ale numărului. Ieri seara ne mai rămăsese loc pentru câteva stiri, texte publicitare. Astăzi ne-am trezit că trebuie sa scoatem ceva pentru a plasa câteva stiri mai importante care ne-au parvenit. De fapt, cam aşa se întâmplă în fiecare săptămână. IAr ceea ce nu încape în paginile ediţiei print imediat ajunge pe site-ul nostru, care n-are limite. Ne bucurăm că varianta on-line a săptămânalului devine tot mai solicitată, mai ales peste hotare, numărul vizitatorilor fiind în continuă creştere. Din păcate, creşterea interesului faţă de variantă electronică influienţează negariv asupra tirajului variantei print a ziarului, dar şi a veniturilor redacţiei, pentru că vizitatorii site-ului beneficiază de produsul muncii noastre gratuit, deocamdată site-ul nu aduce în haznaua întreprinderii niciun bănuţ. Încercăm să schimbam situaţia, dar nu prea reuşim.
La ora 14 am trimis la tipar ultimile pagini. Tipografia îi dă zor cu tiparul, insertarea şi ambalarea ziarului. Peste vre-o două ore vom începe repartizarea tirajului pe la Centrele de Postă din teritoriu. Parcă mai ieri, noi, o mână de ziarişti ambiţioşi şi încăpăţinaţi din Rezina, ne-am avântat într-o aventură cu un viitor absolut incert. În cei câţiva ani de libertate relativă de după scoaterea presei din subordinea partidului comunist, noi ne molipsisem de-a binelea de virusul indepependenţei. Şi chiar dacă viziunile noastre privind independenţa mass-media erau destul de ceţoase, nu mai puteam, dar nici nu vroiam să rămânem în rolul de sculă de manipulare a opiniei publice. Nu eram siguri că vom rezista. Uite că am reuşit să prindem rădăcini trainice şi să trecem bariera de 20 de ani…
La ora 15 ne-am înţeles cu redactora-şefă Elena Roman să analizăm mersul realizării celor două proiecte – „Evaluarea conţinutului săptămânalului „Cuvântul” prin prisma egalităţii de gen” şi „Consolidarea independenței în mediile de comunicare” care se apropie de sfârşit. Tocmai încheiam disuţia când am fost solicitat de şeful Inspecţiei Ecologice Rezina Ruslan Roşca. A venit să-mi comunice că intenţia noastră de a organiza un concurs pentru cele mai eficiente acţiuni de salubrizare a localităţilor, realizate de autorităţile publice locale, a fost suţinută de Ministerul Mediului. Noi am propus ca Inspecţia să instituie din Fondul Ecologic Teritoriual 3-4 premii pentru primăriile care se vor evidenţia prin cele mai eficiente acţiuni în parioada campaniei de salubrizare. iar premiile să fie alocate sub formă de granturi pentru alte proiecte de ordin ecologic. Pană la urmă am convenit cu Ruslan ca lunea urmatoare să convocăm comisia de repartizare a resurselor din Fondul Ecologi Territorial ca să aprobăm regulamentul concursului şi mărimile granturilor pentru premianţi pentru ca în numărul următor al săptamânalului să informăn autorităţile şi populaţia despre condiţiile şi scopurile acţiunii.
Vineri
Zilele de vineri, de regulă, sunt dedicate problemelor manageriale, diferitor activităţi extraredacţionale, inclusiv acţiunilor legate de activitatea Asociaţiei Presei Independente de care sunt responsabil.
De obicei, vineri ziua mea de muncă începe la ora 5, deoarece pâna la ora 7 trebuie sa ducem tirajul ziarului la centrele de poştă Orhei şi Teleneşti, apoi mergem la Chişinău.
Astăzi, la Chişinău, mai întâi m-am întâlnit cu câţiva protagonişti ai volumului 4 al culegerii „30 de întrebări de-acasă” care n-au avut posibilitate să participle la lansarea cărţii pentru ca să le las exemplarele solicitate. Totodată am convenit asupra unor articole pentru numerele viitoare.
La amiaza ne-am întâlnit cu colegii de la alte redacţii membre ale Asociaţiei Presei Independente (API) la un atelier în cadrul proiectului „Experienţe de monitorizare a investiţiilor capitale şi organizarea consultărilor publice pentru determinarea priorităţilor investiţionale”. De câţiva ani API, prin diferite proiecte, încearcă să orienteze redacţiile la o implicare mai activă în procesul de monitorizare şi analiză a eficienţei utilizării de către autorităţi a finanţelor publice. Până nu demult, acest domeniu era tratat foarte superficial, mai ales în presa locală. Graţie acestor proiecte, care presupun şi instruiri serioase în domeniu, dar şi publicarea unor seriale de articole, inclusiv anchete reportericeşti, tematica mai multor ziare din API a devenit mult mai interesantă, mai combativă, cu un impact mai evident asupra opiniei publice.
La Rezina până nu demult autorităţile publice erau convinse că audierile, consultaţiile publice, implicarea cetăţenilor în procesul decizional sunt nişte mofturi ale ongi-ştilor, că ele ştiu mai bine ce trebuie să facă şi cum să cheltuiască banul public. Am reuşit să-l convingem pe primarul oraşului că practicând aceste forme de lucru cu populaţia ea numai va câştiga, dacă într-adevăr a venit în această funcţie pentru a face ceva bun pentru comună şi nu pentru a realize nişte interese proprii.
Consultările publice privind obiectivele prioritare spre care administraţia oraşului preconizează să direcţioneze investiţiile capitale în anul current au durat aproape trei ore în loc de o oră precum preconizasem. A fost o discuţie foarte activă, controversată dintre activul oraşului, reprezentanţii societăţii civile locale şi conducerea primăriei. Primarul a fost impus să apere cu argumente concrete fiecare din cele sapte obiective declarate prioritare pentru anul curent, rfeferindu-se şi la sursele de acoperire a cheltuielilor. Până la urmă toţi au căzut de acord că aceste obiective cu adevărat sunt foarte importante şi merită să fie realizate în mod prioritar, totodată s-a format o listă din încă vre-o 12 obiective foarte necesare comunităţii şi pentru care autporităţile trebuie să caute investiţii pentru anul viitor.
Potrivit colegilor, cam aşa au decurs consultările organizate de redacţii în parteneriat cu autorităţile publice locale şi în celellate 14 oraşe, acoperite de acest proiect.
După atelier, încărcând automobilul cu hartie-autocopiant pentru tipografie, am pornit înapoi spre casă. În drum spre Rezina am mai reuşit să ofer un interviu pentru radio Europa Liberă. La redacţie colegii mi-au spus că ziua a trecut fără incidente. În calculator am găsit câteva articole trimise de reporteri pentru numărul următor. Conveierul „Cuvântului” continuă…