Un prim grup de avioane de transport și bombardiere ruse a decolat marți de la baza Hmeimim din Latakia (nord-vestul Siriei) spre Rusia în cadrul retragerii principalei părți a contingentului militar rus din această țară, a anunțat marți ministerul rus al apărării.
Adjunctul ministrului rus al apărării, Nikolai Pankov, a declarant însă la ceremonia marcând plecarea primilor piloți militari că „trupele care rămân în Siria vor continua să atace obiective ale grupărilor teroriste”, inclusiv pozițiile Statului Islamic, ale Frontului Al-Nosra (aliat al rețelei teroriste al Qaida) și ale altor organizații teroriste, listate ca atare de Națiunile Unite.
Motiv pentru care Pankov a lăsat de înțeles că nu se poate vorbi încă despre o victorie asupra terorismului.
Totodată, Moscova a anunțat că va menține cele două baze militare de la Tartus și Hmeimim.
În replica, militanții grupării teroriste a Frontului Al-Nosra, ramura siriană a Al Qaida, au declarat că vor lansa o ofensivă în Siria în următoarele 48 de ore. Unul din argumente este că armata siriană, fără sprijinul Rusiei, nu va reuși să-și mențină pozițiile cucerite în ultimele luni, relatează AFP.
Anunțul retragerii parțiale a fost făcut luni seară de președintele Vladimir Putin, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că liderul sirian Bashar al-Assad a acceptat decizia. Mai mult, președintele Vladimir Putin l-a asigurat, într-o convorbire telefonică, că Federația Rusă va continua să susțină guvernul de la Damasc în lupta cu terorismul.
Opoziția siriană a reacționat cu prudență la anunțul Rusiei. „Dacă armata rusă într-adevăr va fi retrasă, acest lucru va impulsiona pozitiv negocierile de pace”, a declarat Salim al-Muslat, purtătorul de cuvânt al Înaltei comisii pentru negocieri, adăugând că dacă intenția Federației Ruse este una serioasă, aceasta va constitui un element major de presiune asupra regimului, pe care Rusia l-a susținut de-a lungul timpului.
De aceeași părere este și ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, care crede că decizia Moscovei ar putea intensifica presiunea asupra președintelui Bashar al Assad pentru încheierea unui acord privind tranziția politică în Siria.
Casa Albă a anunțat că președintele Statelor Unite, Barack Obama, și omologul său rus, Vladimir Putin, au discutat la telefon retragerea parțială a armatei ruse din Siria, inclusiv pașii necesari pentru încetarea totală a ostilităților.
Rusia a fost criticată în repetate rânduri de Statele Unite și alte puteri occidentale că ar fi lansat raidurile de bombardament din Siria în primul rând pentru a sprijini regimul președintelui Bashar al-Assad, nu atât pentru a lupta cu milițiile organizației teroriste ale Statului Islamic.
Statele Unite estimează că Rusia avea între 3 și 6 mii de militari în Siria și că la baza aeriană din regiunea Latakia erau în jur de 50 de elicoptere și avioane de luptă. Tot acolo a fost instalat și un sistem de rachete sol-aer S-400.