Vecini cu trenul
Your browser doesn’t support HTML5
În fiecare dimineață, la ora 10.00, Ion Micleușan întâmpină trenul ce trece pe lângă casa lui. „Kilometrul 109 pe traseul feroviar Cimișlia-Basarabească” i-a devenit bărbatului adresă de domiciliu în urmă cu mai bine de 30 de ani. Împreună cu soția sa, feroviarul locuiește în unul din așa-numitele cantoane, case construite pentru muncitorii ce deservesc căile ferate. Cantonul lui Ion Micleușan e unul – putem spune - cu istorie, a fost construit încă în perioada țaristă.
De-a lungul anilor, soții Micleușan s-au obișnuit cu zgomotul roților de tren. S-au împăcat și cu faptul că de 34 de ani, de când s-au mutat aici, nu au în gospodărie nici gaz și nici acces la apeduct. Principala ocupație și misiune a lui Ion Micleușan și a subalternilor săi este să verifice zilnic starea căilor ferate din regiunea de sud a țării. Despre viața în canton și problemele cantonierilor, în reportajul realizat de Adrian Ianovici.