Reacții internaționale la dezvăluirile din Panama Papers

Vedere exterioară a birourilor firmei Mossack Fonseca din Panama City

Publicarea informațiilor nu s-a numărat printre știrile televiziunilor rusești.

Publicarea unui număr imens de documente despre afacerile off-shore ale politicienilor și altor celebrități din lumea întreagă – așa numitele Panama Papers (Documentele Panama) a reaprins în lumea întreagă interesul față de misterioasele „paradisuri fiscale” și a provocat deja reacții – atât din partea unora dintre cei vizați, cât și a autorităților financiare din unele țări. Detalii într-o relatare Associated Press.


Poliția fiscală din Australia a anunțat luni, la doar câteva ore după publicarea așa-numitelor Panama Papers, că anchetează sub bănuiala de evaziune fiscală 800 de oameni bogați, pe baza legăturilor cu firma din Panama Mossack Fonseca, aflată în centrul investigației jurnalistice internaționale.

În Noua Zeelandă, premierul John Key a respins epitetul folosit pentru țara lui de autorii investigației jurnalistice, anume că ar fi unul din cele 21 de paradisuri fiscale folosite de casa de avocatură Mossack Fonseca pentru a ascunde veniturile clienților săi din lumea întreagă. Poliția fiscală din Noua Zeelandă a anunțat într-o declarație separată că cercetează cu atenție materialele publicate pentru a vedea dacă existe date compromițătoare despre neo-zeelandezi.

Președintele Franței, socialistul François Hollande, a spus că dezvăluirile Panama Papers sunt „o veste bună”, pentru că vor ajuta la o percepere de impozite mai bună și a promis o anchetă operativă și completă pe baza materialelor publicate.

Guvernul britanic a spus că va cere o copie a materialelor pentru a le studia, dar nu a reacționat la știrea că tatăl decedat al premierului David Cameron, Ian Cameron, este menționat în dezvăluiri, împreună cu câțiva membri de frunte ai Partidului Conservator.

Mexicul a spus că va verifica fiecare cetățean al țării care va apărea eventual în documentele fiscale din Panama.

La Moscova, Kremlinul a anticipat încă de săptămâna trecută ceea ce numea un iminent „atac informațional”. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, le spunea reporterilor că s-ar fi primit „întrebări grosolane” de la o organizație care ar încerca să-l denigreze pe liderul rus.

Luni la prânz AP scria că în Rusia, unde ancheta a fost publicată de ziarul independent „Novaya gazeta”, pare să fie în vigoare o interdicție de a vorbi despre Panama Papers – a căror publicare nu s-a numărat printre știrile televiziunilor rusești.

Biroul de presă al structurii naționale anti-corupție din Ucraina a spus pe pagina sa de FB că nu are competența de a declanșa vreo anchetă în urma informațiilor referitoare la afacerile off-shore ale președintelui Petro Poroșenko.

Printre cei incriminați de ancheta jurnalistică se află nu doar indivizi, ci și instituții. Potrivit materialelor publicate, bănci de frunte ca HSBC, UBS, Credit Suisse sau Deutsche Bank au colaborat cu Mossack Fonseca la deschiderea de conturi off-shore. Dar, într-o declarație citată de AP, purtătorul de cuvânt al băncii HSBC Rob Sherman a spus că „acuzațiile sunt istorice, în unele cazuri vechi de 20 de ani, și denigrează reformele substanțiale, bine mediatizate” pe care banca le-a făcut în ultimii ani. O dezmințire asemănătoare a publicat și Nordea, cea mai mare bancă din țările nordice.

Pentru mulți dintre cei care au citit primele știri despre conținutul Panama Papers, o supriză a fost prezența printre politicienii menționați a premierului Islandei, țară pe care mulți o consideră aproape liberă de corupție.

Ziarul britanic „Guardian”, care a participat la investigație, a publicat duminică pe site-ul său un interviu cu premierul islandez Sigmundur David Gunnlaugsson.

În timpul interviului cu televiziunea suedeză STV, premierul islandez este întrebat de legăturile sale de afaceri o firmă off-shore numită Wintris. Premierul se enervează din ce în ce mai tare și insistă că ar fi fost atras de jurnaliști într-o capcană sub pretextul interviului, după care iese din încăpere.

Premierul pakistanez Nawaz Sharif, ai cărui copii apar în Panama Papers ca proprietari de firme off-shore, a negat astăzi că ar fi ceva ilegal în acest lucru.

Fostul fotbalist Michel Platini, anchetat sub bănuiala de corupție într-unul din scandalurile FIFA, apare în documentele din Panama pentru că a fost ajutat de către casa de avocatură Mossack Fonseca să administreze o companie offshore creată în Panama în decembrie 2007. Într-un comunicat de presă, Platini a spus că toate conturile și investițiile sale sunt cunoscute de autoritățile Elveției, țară unde locuiește din 2007, și nu are nimic de comentat în plus.