Vladimir Putin la întîlnirea cu Andrei Artizov noul șef al arhivelor federale (Credit: Kremlin.ru)
Ocupate cu așa-numitele „Panama Papers” și dezvăluirile lor despre acoliții Kremlinului, mediile de informare internaționale reacționează lent sau de loc la un anunț important făcut la Moscova în urmă cu două zile. Arhivele de stat ruse, celebre sub denumirea prescurtată Rosarhiv, au fost trecute din nou sub administrația directă a președintelui statului, Vladimir Putin. O măsură cu consecințe deosebit de importante pentru cercetările istorice în curs și viitoare despre sistemul sovietic și istoria epocii comuniste, și, pe de alta, semnificînd, într-o măsură și în ciuda dezmințirilor publicate pe site-ul web al Kremlinului, o așteptată extindere a cenzurii de către regimul Putin.
Your browser doesn’t support HTML5
Rosarhiv: de la deschidere înapoi la controlul ei de către Kremlin
Era o măsură previzibilă, chiar așteptată, dată fiind demiterea recentă din funcție a lui Serghei Mironenko, directorul de lungă durată al Arhivelor de Stat Ruse, „vînat”, s-ar putea spune de conservatorul ministru al culturii Vladimir Medinski, ce s-a remarcat în ultimii ani cu numeroase decizii și declarații îndoielnice, pe urma indicațiilor sugerate sau primite de la aparatul prezidențial.
Sergei Mironenko prezentînd în 2015 o nouă colecție de documente despre așa-numita Armată a lui Vlasov
Pentru comentatorii ruși, așa cum se scria în cotidianul Moscow Times cu o săptămînă în urmă, „ieșirea din scenă a lui Mironenko marchează sfîrșitul unei ere. Cei 24 de ani ai lui la conducerea arhivelor statului au deschis istoria modernă a Rusiei. Sosirea sa a avut loc pe fundalul exploziei de deschidere ce a măturat Uniunea Sovietică; el pleacă acum pe fundalul temerilor că un Kremlin, pe zi ce trece mai naționalist și autoritar, caută să suprime adevărurile neconfortabile din istoria rusă și sovietică”.
Numit în 1992, Mironenko își declara public programul în sentințe scurte: „Mai puțin comentariu, mai mult document”, „să lăsăm documentul să vorbească pentru el însuși”. Într-o trecere în revistă a activității sale, făcută în cursul unui interviu cu Moscow Times la 24 martie, fostul director amintea că în 1992, circa 40% din documentele Arhivei de Stat erau marcate ca „secret” și că numai în 1993 au fost declasificate peste 300 de mii de documente, în ceea ce el numește „o revoluție în arhive”. Astăzi, procentul documentelor clasificate secret s-ar ridica la numai 5%.
Clădirea Arhivelor Statului în 2007
Deschiderea aproape totală a fost însă de scurtă durată, iar permisiunea acordată arhivelor să declasifice fonduri de documente pe răspunderea lor a fost retrasă în 1996, cînd a fost creată o „comisie pentru păstrarea secretelor de stat” însărcinată ea cu procedurile de declasificare. Deciziei inițiale a lui Boris Ielțîn de a pune toate arhivele de stat sub umbrela Rosarhiv și responsabilitatea lui Mironenko, i s-au opus Ministerele de Externe și al Apărării, împreună cu Serviciul de Securitate Federală, succesorul KGB-ului, care, după ce au transferat o mînă de fonduri Arhivelor de Stat, au oprit procesul la mijlocul anilor 1990.
Cum amintește un istoric citat de Moscow Times, la venirea la putere a președintelui Vladimir Putin în anul 2000, atitudinea față de rolul arhivelor la Kremlin s-a modificat din nou în sens restrictiv. „Kremlinul a început să anunțe de la o zi la alta - spune Nickolai Petrov - că Rusia (și URSS-ul) au avut perioade de istorie luminoase și altele întunecate și că nu este nevoie de o axare pe cele întunecate”. Bătălia eroică împotriva naziștilor a fost readusă în centrul atenției de propagandă, ca un simbol pentru Rusia și o justificare a regimului sovietic.
Numirea lui Vladimir Medinski la Ministerul Culturii în 2012 a fost un pas mai departe, așa cum nota într-o prelegere la ONG-ul „Open Rusia” un alt istoric, pentru el „adevărul istoric nefiind important... Trebuie să ne referim la faptele istorice din cursul războilui la fel cum Biserica se referă la viețile sfinților”. De aici și un prim conflict și scandal cu directorul Arhivelor Statului, astăzi demis, Serghei Mironenko, care a demitizat istoria falsificată a Regimentului de gardă din Divizia 316 a Armatei Roșii, condus de Gleb Panfilov. Istoria oficială spune 28 din oamenii lui Panfilov și-au sacrificat viețile, aruncînd în aer 18 tancuri germane pentru a opri înaintarea trupelor naziste. Străzi și monumente, școli, cîntece, și filme le-au fost dedicate timp de decenii.
Cercetările lui Serghei Mironenko au dovedit însă, anul trecut, că povestea a fost inventată de un ziarist de război și că presupușii eroi erau în viață în deceniile postbelice. Cazul Gleb Panfilov este însă unul minor în raport cu realitatea cercetărilor din Rusia, unde istorici trebuie să recurgă la tribunal pentru a obține documente de la sfîrșitul anilor 1940, unde rezultatele anchetei din 1990 referitoare la masacrul de la Katyn au fost din nou clasificate secrete, unde numeroase documente referitoare la politica externă sovietică rămîn în continuare secrete, la fel ca și mărturiile despre felul în care Armata Roșie și-a consolidat controlul asupra Europei de Răsărit după cel de-al Doilea Război Mondial și sprijinul acordat grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu și America Latină.
Vladimir Putin a încercat în urmă cu două zile să dezmintă aceste realități într-o discuție cu nou instalatul director al Rosarhiv, parțial publicată pe site-ul web al Kremlinului. (Va continua)