SUA a salutat decizia Azerbaidjanului de a-i lăsa pe doi activiști să părăsească țara

Statele Unite au salutat ca pe „un pas pozitiv” decizia Azerbaidjanului de a permite militanților pentru drepturile omului, soților Leila și Arif Iunus să plece peste hotare pentru un tratament medical de urgență. Într-un comunicat al departamentului de stat american se spune că „extinderea libertății de exprimare și a participării la viața politică va fi în avantajul Azerbaidjanului și al relațiilor bilaterale”. „Îndemnăm guvernul Azerbaidjanului să întreprindă pași suplimentari și să elibereze toate persoanele care se află în detenție pentru că și-au exercitat drepturile fundamentale”, se mai spune în declarație. Activiștii azeri au ajuns marți în Olanda, după ce un tribunal de la Baku le-a permis să părăsească țara. Leila și Arif Iunus au fost condamnați la 8 ani și jumătate și, respectiv, 7 ani de închisoare, în august 2015, pentru presupuse crime economice. Au fost eliberați din motive de sănătate anul trecut, iar pedepsele au fost ulterior suspendate. Organizații internaționale pentru drepturile omului au criticat persecutarea celor doi.