Un ziar în fiecare seară: „Câmpia Glodenilor”

Invitata serii este redactoarea Maria Focșa.

„Deţinătorii de ovine şi caprine din localităţile raionului Glodeni recent au avut o întrevedere cu preşedintele raionului, dar și cu alţi factori de decizie pentru a discuta problemele existente şi încălcările admise. Discuţiile s-au axat pe gestiunea păşunatului, abaterile de la cadrul legal de activitate a întreţinătorilor de ovine, acumularea de furage pentru iernatul vitelor etc. Şeptelul de ovine şi caprine în raion este de aproximativ 800 000 de capete.

Your browser doesn’t support HTML5

Pre-revista presei moldovene de joi

Inspectoratul Fiscal de Stat Glodeni în primul semestru al anului în curs a depus eforturi pentru micşorarea restanţelor la Bugetul Public Naţional. Dacă la începutul anului suma depăşea șase milioane, în prezent a fost micșorată până la peste trei milioane de lei.

Rezervele de apă ale raionului devin tot mai „scunde”. Toate râuleţele mici din teritoriu (Camenca, Glodeanca, Căldăruşa) nu se mai încadrează în ridicarea nivelului apei din râul Prut. În timpul raidurilor de control s-a stabilit că din teritoriul raionului Glodeni numai o şuviţă de apă se scurge în Prut, cea din rezervorul Buteşti. În comuna Cuhneşti nu au unde adăpa nici vitele. Rezervele de apă potabilă ale raionului sunt interzise pentru irigare.

Doi miniştri la Glodeni: cel al tineretului şi sportului şi cel al sănătăţii, iar mâine întro vizită de lucru glodenenii îl vor avea şi pe prim-ministrul Pavel Filip. Abordările de probleme sunt înflăcărate, iar reacţiile vor veni în timp. Dezvoltarea busnessului mic şi mijlociu dă nu mai puţine bătăi de cap conducerii de vîrf a raionului. În anul precedent toate întreprinderile industriale din raion de toate formele, 3.232 la număr, au fabricat producţie în valoare de peste 62 de milioane de lei, ceea ce depăşeşte cu 20% volumul anului 2014.

Recent glodenenii din familii social-vulnerabile au avut parte de zahăr şi colete cu produse alimentare, oferite gratuit de România.

Formaţia corală „Cimpoieşul”, dirijată de către Mariana Iaţco, de pe lângă Casa de Cultură Glodeni, a participat la Botoşani la Concursul coral de cîntece naţionale româneşti, de unde s-a întors cu locul I în secţiune şi cu un premiu în valoare de 12 mii de lei moldoveneşti.

În detalii, despre cele menţionate şi despre multe alte lucruri şi activităţi netrecute în revistă, citiţi în ziarul raional Câmpia Glodenilor.”

[Transcriere: Nicu Gușan].