Premierul sârb Aleksandar Vucic a obținut la alegerile parlamentare de duminică ceea ce a dorit când a convocat scrutinul anticipat: un mandat mai puternic, pentru a continua fără piedici apropierea dintre Serbia și Uniunea Europeană. Extrema dreaptă care respinge această apropiere este prezentă din nou în Parlament, dar nu este mulțumită de rezultate.
Rezultatele preliminare sugerează că Partidul Progresist Sârb al lui Aleksandar Vucic a obținut aproximativ 48% din voturi. Premierului de centru dreapta, în vârstă de 46 de ani, a spus că este un rezultat istoric.
„Cred că este un rezultat istoric să câștigi și în cifre reale, și în procente mai multe voturi decât aveam cu doi ani în urmă, când am lansat reforme foarte dificile. Este un rezultat extraordinar”, le-a declarat jurnaliștilor, la Belgrad, premierul Vucic.
El a convocat alegerile anticipate la jumătate de termen pentru a obține un mandat mai clar de aplicare a reformelor pro-europene. Și a câștigat ceea ce mulți au descris drept un plebiscit asupra integrării europene în țara care a început negocierile de aderare în 2014.
„Serbia va merge înainte pe calea ei europeană. Vom încerca să ne accelerăm parcursul și, după cum am mai spus, nu vom face nici un compromis în această privință, tot așa cum ne vom apăra cu ardoare relația tradițională de prietenie cu Federația Rusă, cu Republica Populară Chineză, cu multe alte țări și, bineînțeles, cu Statele Unite, de asemenea”.
Vucic a câștigat alegerile din nou, chiar dacă a condus țara de 6,7 milioane de oameni într-o perioadă de austeritate. Austeritatea i-a fost impusă parțial de reformele prevăzute de un acord de împrumut de 1,2 miliarde de euro cu Fondul Monetar Internațional.
Dar alegătorii sârbi au fost mult mai zgârciți cu alte partide. În urma alegerilor de duminică, Partidul Socialiștilor aflat în coaliție cu Vucic a pierdut din sprijin și rămas pe un îndepărtat loc doi, cu aproximativ 11% din voturi.
Partidul Radical al naționalistului Vojislav Seselj care spera să fie ajutat de recenta sa achitare în procesul de crime de război la Tribunalul de la Haga pentru fosta Iugoslavie s-a situat pe locul trei cu aproximativ 7,8%.
„Trebuie să recunosc că nu suntem mulțumiți de rezultate, le-a spus Seselj jurnaliștilor la sediul partidului său, la Belgrad. Ne-am așteptat la mai mult, dar așa au decis oamenii, nu ne putem supăra pe popor. Oamenii au estimat că merităm atâtea voturi câte ne-au acordat”.
Un alt partid naționalist mai mic a obținut peste 5% din voturi, cât este necesar accederii în Parlament. În jurul pragului de 5% mai gravitează încă trei mici formațiuni pro-occidentale.
Comisarul european pentru negocieri de extindere, Johannes Hahn, a reacționat la victoria Partidului Progresist Sârb. Într-un comentariu pe Twitter, Hahn și-a exprimat încrederea că premierul Vucic „va folosi sprijinul puternic al cetățenilor de o manieră responsabilă, iar alegerile vor întări perspectiva europeană a Serbiei”.