Ministerul Sănătății este îngrijorat că procentul copiilor care primesc toate vaccinurile recomandate rămâne mai mic decât ținta de 95 la sută. Chiar dacă vaccinurile sunt gratuite, unii părinți nu-și vaccinează copii. Ministerul crede că una din cauze este lipsa de cunoștințe despre beneficiile vaccinării și a lansat un efort de informare a publicului. Astăzi, a organizat un club de presă la care a fost de față și Tamara Grejdeanu.
Your browser doesn’t support HTML5
Ministerul Sănătății îi îndeamnă pe părinții care pun la îndoială eficiența și siguranța vaccinurilor să meargă la medicul pediatru pentru un sfat în loc să creadă orbește în sursele din mediul online. Or, spun medicii, de cele mai multe ori părinții renunță la imunizare făcând referire la informații neprobate sau la opiniile unor părinții îndurerați a căror copii ar fi suferit anume după administrarea vaccinului. Medicul Anatol Melnic, Șeful Centrului de Profilaxie Specifică spune că după imunizare este firesc să apară o reacție a organismului, sub formă de temperatură bunăoară. Ce trebuie să rețină părinții, crede el, este că imunizarea este cea mai indicată măsură pentru a preveni îmbolnăvirile:
„În primul rând, internetul nu-i prieten cu vaccinarea, sunt acele rețele de socializare, mass-media unde acolo cineva a spus că cumătra ei a auzit că nu știu unde ceva s-a întâmplat. Da, noi avem reacții adverse, noi avem undeva până la 7 cazuri de reacții care se manifestă. Ele toate se investighează și aici nu este vinovat vaccinul, dar este reacția individuală a organismului, care, spre regret noi nu știm cât ar reacționa.”
Specialiștii Centrului Național de Sănătate Publică nu exclud posibilitatea că uneori și medicii derutează părinții, pentru că nu sunt convingătorii și nu au răspunsuri pentru toate întrebările părinților. Profesorul în medicină, Constantin Spânu spune că și angajații din sistem pot fi uneori influențați de așa-zise expertize în defavoarea vaccinării:
„Din păcate și în rândul medicilor sunt persoane poate nu totalmente pregătite, nu totalmente cunoscute cu ultimele realizări, dar care poate cad și sub influența anumitor persoane. Eu înțeleg că în ziua de azi să pun în discuție interesele comerciale are unor companii și așa mai departe.”
Toate temerile însă pot fi combătute ușor de datele statistice înregistrate după administrarea primelor vaccinuri în Republica Moldova. Și tabloul la care fac referire medicii arată în felul următor: din 1993 nu au mai fost îmbolnăviri cu poliomielită, din 2003 nu au mai fost cazuri de difterie, în anii 2008-2011 nu au fost înregistrate cazuri de rujeolă. Virusul unor maladii însă poate fi adus de peste hotarele țării, și atunci cei mai expuși sunt copiii nevaccinați avertizează medicii.
Referindu-se la o altă întrebare care alimentează teama părinților, și anume, calitatea vaccinurilor, Tatiana Zatîc de la Ministerul Sănătății a precizat că autoritățile cumpără doar vaccinuri înregistrate, de la producători supravegheați de Organizația Mondială a Sănătății. Ea spune că și administrarea vaccinurilor este ținută sub control, iar părinții trebuie să știe că sunt anumite etape premergătoare vaccinării:
„Fiecare copil, înainte de a fi vaccinat este examinat de medicul de familie. Vaccinarea o efectuează asistentul medical care este instruit în efectuarea vaccinului, toți au fost instruiți și sunt monitorizați de Centrul de sănătate publică teritorial, cum o fac și în ce condiții o fac. După vaccinare, copilul trebuie să fie obligatoriu în instituție cel puțin 30 de minute, pentru a vedea care este reacția imediată la vaccin.”
În această Săptămână Europeană a Imunizărilor, Depozitul Național de Vaccinuri poate fi vizitat de oricine dorește să se convingă că vaccinurile sunt păstrate cum se cuvine, în camere frigorifice și congelatoare speciale. Observațiile medicilor Centrului de Sănătate publică arată că la sate, practic nu există părinți care să refuze vaccinarea, cei mai mare rată de reticență fiind înregistrată în orașe, în special în capitală.