Protest frînt

Acum, după busculada de duminică de pe strada Bulgară, Poliţia din Chişinău şi participanţii la protest se acuză reciproc, fiecare parte susţinînd că nu a generat violenţe, că vinovat e celălalt. Nu ştiu cine a fost mai violent, şi nu despre asta vreau să vorbesc azi. Vreau să remarc un detaliu care mi se pare de domeniul evidenţei, care nu prea provoacă dubii.

Protest frînt

Faptul care mi se pare evident nu e doar acela că actualii conducători nu vor să plece de la putere, că vor face tot posibilul pentru a o păstra, ci şi că ei se simt nevinovaţi, că se simt aşa de parcă nu ar avea nici o tangenţă cu vînătoarea din Pădurea Domnească şi cu dispariţia sumelor uriaşe din bănci. Pesemne, alţii sînt vinovaţi, iar conducătorii se cred infailibili şi corecţi. Prin urmare, de ce şi-ar da demisia? Nu, ei vor rămîne să guverneze o veşnicie. Asta pe alte meridiane, un conducător suspectat de mişmaşuri îşi dă demisia. Aici conducătorii sînt făcuţi din alt aluat. Aici guvernantul de bunăvoie nu va pleca. Aici el nu se simte cu musca pe căciulă. Aici el, ajuns în vîrful puterii, e un soi de stăpîn al mărilor şi oceanelor, care face totul după bunul lui plac. Din păcate, cam atît a putut plămădi tranziţia moldovenească în materie de conducători. Asta avem, asta se pare vom avea în continuare.

Cred deci că protestele paşnice, chiar dacă sînt pigmentate cu nervi şi excese, nu pot să-i responsabilizeze pe conducători, nu pot să-i facă să plece. Moldova e ţara în care poţi să protestezi paşnic o veşnicie şi nimic nu se va schimba. Fireşte, protestatarii au o altă părere. Ei cred în izbîndă şi au tot dreptul să creadă. Dar eu, după ce am urmărit cu atenţie comportamentul conducătorilor autohtoni din 1991, am convingerea fermă că aici protestul paşnic, oricît de îndreptăţit ar fi, e egal cu o boare de vînt pornită să răstoarne un munte. Ceea ce spun nu e o încurajare a violenţei. Să fie clar asta. E doar o constatare legată de specificul maşinăriei statale făurite cu elan şi trîmbiţe în zorii tranziţiei.