Revenirea la tricolor s-a decis la prima sesiune a Sovietului Suprem al R.S.S.M din 27 aprilie 1990. Tot atunci a fost arborat din nou pe clădirea Parlamentului. 20 de ani mai târziu, în 2010, Parlamentul a creat „Ziua Drapelului de Stat” - încă o zi gândită să întărească conștiința națională și abuzată „propagandistic” de toate forțele politice.
Panglici tricolore s-au prin azi la piept, le-au agățat și șoferii la automobile în semn de sărbătoare. Cu un tricolor mai mare însă, de circa 100 de metri au mărșăluit pe străzi din centrul capitalei, membrii Asociației unioniste „Onoare, Demnitate și Patrie”.
Your browser doesn’t support HTML5
Nuanțele drapelului național, albastrul cerului, galbenul soarelui și roșul focului, spun tinerii, transmit un mesaj de libertate și frăție între cele două maluri de Prut, este un crez al lor pe care tind să-l popularizeze, zice Corina Bezer, vicepreședinta asociației:
„Observăm că în ultima perioadă tânăra generație își cam uită rădăcinile și valorile de la care a provenit, însă noi avem menirea să implicăm tânăra generație și s-o educăm în spiritul acestor valori naționale românești. Sperăm ca prin marșurile noastre, acțiunile noastre să-i facem să-și iubească într-adevăr patria și tricolorul.”
Pânza tricoloră a fost omagiată în atmosferă de cântec și îndemnuri unioniste. Unii trecători care împărtășesc aceeași viziune s-au alăturat acțiunii, alții au preferat să urmărească în tăcere mișcarea. Stau de vorbă cu Vlad Caragea, care își amintește de ziua în care a fost arborat arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului:
„Aveam 17 ani și țin minte cum Gheorghe Ghimpu s-a urcat cu tricolorul și a schimbat acest simbol, care, de fapt și trebuie să fie tricolorul la noi. Cu el s-a urcat de asemenea și maestrul Nicolae Pojoga. Venim aici pentru amintire, dar nu numai pentru amintire, pentru că tricolorul nu ne duce doar în trecut la istorie, dar ne dă și o speranță, speranță că totuși vom trăi și acele momente când țara va fi reîntregită. Tricolorul, el este simbolul unității naționale, cum cânta și Doina și Ion Aldea-Teodorovici: „Trei culori și o singură simțire ”
De altă părere este însă Veronica Dabija, o tânără care s-a alăturat mișcării, doar că din alte motive:
„Iubiți tricolorul, iubiți Republica Moldova, este cea mai frumoasă țară. Noi toți suntem responsabili să promovăm aceste valori, nu trebuie să ne lăsăm la o parte de celelalte naționalități.”
Ziua Drapelului a fost marcată azi și la Ministerul Apărării, unde premierul Pavel Filip a spus că drapelul de stat se identifică cu independența, suveranitatea și integritatea Republicii Moldova. Tot azi, președintele Nicolae Timofti a acordat distincții de stat unor cetățeni, precum „Ordinul Muncii”, „Gloria Muncii” sau „Meritul militar”.