Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4 şi actual învinuit în dosarul morţilor de la Colectiv, a încercat în fel şi chip să revină în cursa electorală. Şi-a făcut cruci largi, s-a pupat cu mulţimea, şi-a tras cămaşa morţii politice pentru ca electoratul să-i sară în ajutor. Şi, dacă nu ar fi încurcat ca primarul nişte semnături şi ştampile, şi-ar fi croit din nou drumul către inimile şi buzunarele de la piept ale alegătorilor. Dacă e să ne luăm după covorul de flori întins de la Direcţia anticorupţie până în pragul Biroului electoral, avea şanse mari. Cam tot atâtea câte are acum să fie închis mai multe mandate pentru abuz în serviciu. Suspină de dorul electoratului, susţinând că va rămâne primarul de suflet al locuitorilor sectorului 4. „Justiţia, spune el, a decis că nu pot candida, din cauza unui viciu de procedură al partidului pe care l-am ales în graba să îl reprezint”. Această insensibilitate la culorile politice a devenit normală, căci doar fanaticii democraţiei se mai uită la doctrina şi culoarea de pe tricoul partidelor. Oricum politicienii, ca şi fotbaliştii, au obiceiul să-şi schimbe tricourile cu ale adversarilor, doar că nu la final, ci în timpul meciului.
Your browser doesn’t support HTML5
Sinteza săptămînii politice românești cu Sorin Șerb
Penalul de la sectorul 4 nu este singurul PSD-ist în transhumanţă politică: Marian Vanghelie, primarul suspendat de la sectorul 5, şi el un obişnuit al Direcţiei anticorupţie, s-a alfabetizat buchisind la cele nouă dosare de mită şi abuz în serviciu şi la celelalte şapte de spălare de bani în care e erou principal. El s-a înscris în cursa pentru primăria sectorului pe ultima sută de metri, susţinut de Partidul Dreptăţii Sociale, conceput în grabă, în vorbitorul puşcăriei. Spune că vrea să-şi recapete demnitatea terfelită de procurorii anticorupţie şi de liderii PSD cu care, cel puţin declarativ, este în război total că au vrut să-l golească de conturi şi terenuri. Chiar şi-aşa, cu demnitatea terfelită, Vanghelie şi-a găsit un reprezentant pe potrivă la Primăria generală a Capitalei unde l-a propus pe Adrian Severin, proaspăt condamnat de Înalta Curte la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare, decizie atacată de fostul europarlamentar. S-ar zice că dosarul penal e mai important ca diploma de doctor, infracţionalitatea fiind mai de înţeles, mai populară şi mai accesibilă pentru o parte însemnată a electoratului decât aroganţele intelectuale. Abia aşa vedem triumful noii democraţii româneşti în care deţinuţii muncesc în folosul comunităţii economice, politice şi intelectuale producând cărţi, conducând afaceri şi, mai nou, candidând la alegeri. Măreţia dreptului face ca infractorii de lux ai partidelor să fie marii câştigători ai democraţiei: deşi produc prejudicii de zeci de milioane, ei se aleg deseori cu pedepse simbolice sau sunt achitaţi şi se pot întoarce cu torţe în partid pentru a-şi continua lupta pentru reforme şi piaţă liberă.
Olguţa Vasilescu, altă pesedistă fruntaşă în producţie, s-a înscris şi ea în cursa pentru primăria Craiovei, sperând să fugă mai repede pe calea democraţiei ca procurorii care ar vrea-o în puşcărie pentru extorcare de bani electorali. Tudor Pendiuc, pe vremuri vedetă a PSD-ului, apoi a DNA, vrea să iasă ca pasărea Phoenix din urnele electorale. Ar fi al şaptelea mandat pentru el care a depus atâta efort infracţional la locul de muncă, acolo unde a fost trimis de încrederea concetăţenilor. Candidează independent pentru că partidul nu vrea deocamdată să i se întineze valorile. În caz de succes, poate fi recuperat mai târziu, pentru că ştim bine că prevederea legală ca partidele să prezinte doar câte un candidat la primărie este pentru naivi. Legea electorală românească este permisivă: toate partidele trebuie să aibă şanse la scrutin. Cât mai multe şanse. Candidatul oficial este flancat de alţii, propuşi de partidele-satelit înfiinţate peste noapte, graţie noii şi generoasei legi a partidelor care permite clonarea politică. Nu-i va opri nimeni să revină la sânul partidului-mamă după ce se închid urnele. E drept că alegerile dintr-un singur tur s-ar putea să-i descurajeze să-şi canibalizeze electoratul însă e bine să fie pregătiţi în cazul în care s-ar putea aproba contestaţia depusă zilele trecute la Curtea Constituţională pentru modificarea legii electorale şi revenirea la alegerile din două tururi pentru primărie.
Lista infractorilor care vor să-i salveze pe români încă un mandat poate continua. Zeci de inşi cu probleme penale s-au înscris, din nou, în campania electorală, tânjind la iubirea necondiţionată a votanţilor. Sunt foarte inspiraţi de portofelele lor. Cumva, partidele, pline de penalii care vor o nouă şansă, au reuşit să transforme democraţia într-un lux teoretic. Şi-apoi, legea permite prezenţa lor în partide, pe liste, în televizoarele şi casele noastre. Trăim în democraţie, nu? unde fiecare politruc are dreptul să se aleagă şi să fie ales.
Reciclarea penalilor în formă electorală continuată nu are cum să ducă, desigur, la detoxifierea clasei politice, aşa cum promitea preşedintele Iohannis care spunea că va călca şarpele corupţiei cu călcâiul. Efortul de a scoate atâtea săbii retorice pe gură l-a obosit. Este, în aceste zile, într-o pierdere accelerată de charismă şi energie. A acceptat starea de fapt şi chiar şi-a dat seama că o intervenţie frontală ar lovi partidele în lobul percepţiei, instinctelor şi memoriei, paralizându-le. Ologindu-le corupţii şi finanţele, le loveşte în ce au ele mai sfânt şi-şi periclitează propriul destin politic. Preşedintele a evoluat astfel de la discursul care exalta necesitatea reformării partidelor din exterior şi de jos în sus - către paradisul de partid şi de stat -, la convingerea că partidele nu pot fi reformate decât din interior.
Cu alte cuvinte, a descoperit că, deşi are voinţa reformei, nu are putinţa politică de a o impune. Din promisiunea lui de a impune un pachet voluminos de legi pentru reforma clasei politice s-a născut un şoarece mort. Ca să grăbească lucrurile, preşedintele Iohannis e dispus să strâmbe articolele constituţionale. Vrea să-şi cultive relaţiile politice şi ţină aprinsă luminiţa de la capătul tunelului. De aceea nu se fereşte să-şi scoată la plimbare candidaţii săi preferaţi la alegerile interne sau la primărie şi nici să organizeze plenare de partid la Cotroceni, după modelul predecesorului său. E de mirare că Traian Băsescu şi-a schimbat părerile şi ar fi dispus să bată palma cu PNL-ul în acest an electoral?
De asemenea, e posibil ca pe Klaus Iohannis să-l preocupe şi influenţa pe care o exercită asupra guvernului pe care el l-a plăsmuit din haosul manifestaţiilor de după incendiul din clubul Colectiv. Apolitismul acestuia i-a fost la început pe plac pentru că putea interveni în decizii fără a fi acuzat de ingerinţe pe scena politică. Între timp, pe umerii miniştrilor au început să se vadă epoleţii politici, iar succesiunea de evenimente din ultima vreme a adus guvernul sub cota de avarie: mecanismele de absorbţie a fondurilor europene s-au gripat cronic, ministrul agriculturii a făcut nişte declaraţii halucinante despre conspiraţia alimentară care se joacă cu burţile românilor, ministerul muncii a promovat o lege a salarizării cu consecinţe imprevizibil de comice, ministrul culturii s-a încurcat în propriile bâlbâieli şi a schimbat de patru ori într-o săptămână directorii Operei Naţionale. Cabinetul apolitic plin de acoperiţii partidelor plesneşte din toate cusăturile. Guvernul Cioloş pe care electoratul, dintr-un raccourci politic greşit, îl percepe ca fiind al PNL-ului, scade din speranţa la vot a liberalilor. Percepţia tulbure a oamenilor obişnuiţi este că partidul Alinei Gorghiu, al lui Vasile Blaga şi al preşedintele Iohannis a manipulat tragedia de la clubul Colectiv şi voinţa străzii pentru a-şi impune agenda politică, folosindu-se cinic de emoţiile din stradă pentru a-şi înlătura adversarii şi a le capitaliza eşecul în timpul acestui an electoral.
Obişnuiţi ca în spatele faţadei apolitice a preşedinţiei, să bată aorta partidului, oamenii nu au avut nicio reacţie când, într-o logică aproximativă şi plină de clişee, preşedintele a explicat deunăzi de ce a aprobat modificările legislative care blochează orice încercare a fiscului de a pune poprire pe conturile electorale ale partidelor. De acum, fondurile de campanie şi finanţatorii partidelor sunt protejaţi de lege, transformând conturile de partid în paradise fiscale. După lupte seculare cu imunitatea politicienilor, preşedintele a optat, în fine, pentru imunizarea partidelor care sunt protejate de controale cel puţin în acest an electoral. Un creditor de partid, explică preşedintele, ar putea migra către alt partid, la fel şi simpatia sa „şi atunci putem să ne imaginăm situații în care competiția politică este falsificată dacă se aplică o executare silită la contul unui partid, exact în campania electorală”. De asemenea, susţine preşedintele, dacă se blochează din orice motiv conturile de campanie ale unui partid, acesta nu mai poate participa la alegeri, „o situație care afectează semnificativ felul în care acel partid se poate exprima sau poate contribui la formarea voinței politice.”
Aşadar, nu traseismul, nu interlopii partidelor şi combinaţiile lor economice, nu alianţele încheiate pe sub masă, nu plenarele PNL cu apoliticul de la Cotroceni afectează voinţa politică a electoratului, ci banii finanţatorilor care trebuie protejaţi. Contribuabilul de rând poate fi executat silit, conturile de campanie ale partidelor însă, cuibuşorul de nebunii al infractorilor de toate felurile, trebuie protejate prin lege. Ce va urma nici nu mai contează de vreme ce rapoartele Curţii de Conturi care identificau ilegalităţi la alegerile de acum patru ani nu au fost cercetate nici astăzi de procuratură şi banii aceia negri circulă şi azi prin economia paralelă din buzunarele politicienilor. Acolo s-au dus banii interlopilor finanţatori care şi-au spălat astfel registrele contabile de toate păcatele fără să se teamă că îi va controla cineva. După un an şi jumătate de promisiuni că va reforma clasa politică, preşedintele Iohannis s-a reformat el însuşi, arătând că, deşi aparent rigid şi economicos în mişcări, nicio contorsiune politică nu-i este străină.
Mulţi s-au revoltat cu ani în urmă când Ion Iliescu le promitea românilor o democraţie originală. Această perspectivă nu mai pare atât de îndepărtată acum, când fostul partid comunist s-a descentralizat şi cioburile lui dau impresia pluripartitismului. Foştii activişti au devenit între timp apostolii democraţiei. Securiştii întreţin democraţia ca pe-o cocotă de lux din conturile comuniste, din devalizarea bugetului şi din afacerile livrate de partid. Economia de piaţă este o caricatură. Proprietatea a devenit un moft, democraţia este considerată un lux teoretic, intimitatea e de domeniu public, iar libertatea de expresie a ajuns un delict. Instituţiile, birocraţia, interesele de partid au devenit mai importante ca oamenii pe care cică îi slujesc. Cumva democraţia în zeghe a lui Ion Iliescu a devenit de la o vreme funcţională şi este condamnată să ne conducă, indiferent de starea civilă sau culoarea politică. Să ne încătuşeze democratic.