Între marile aniversări culturale ale anului, Olanda celebrează cinci sute de ani de la moartea celebrului pictor Hieronymus Bosch printr-o amplă retrospectivă a moștenirii sale, expusă la Muzeul Brabantului de Nord aflat în orașul Den Bosch. O expoziție la care nu vă putem invita să mergeți din simplul motiv că toate, dar absolut toate, biletele au fost vîndute aproape imediat după deschiderea ei, în februarie trecut.
Your browser doesn’t support HTML5
Martor de cîteva luni - ce au coincis în timp cu cele scurse de la deschiderea expoziției aniversare din Olanda „Hieronymus Bosch: Viziuni ale geniului” - la rezistența manifestată de mulți intelectuali români față de eforturile azi fostului ministru al culturii de la București de a pune pe picioare o serie de proiecte culturale de mare anvergură, nu pot să nu amintesc cum au tratat olandezii un demers similar.
Proiectul expoziției de imens succes în aceste zile datează din 2001 și a fost o idee a primarului localității Hertongebosch (sau, mai pe scurt, Den Bosch), orașul natal și în care și-a trăit viața celebrul pictor. Scepticii spuneau atunci că nu ar fi posibil, fiindcă Muzeul Brabantului nu are lucrări de Bosch pe care să le ofere la schimb atunci cînd ar negocia cu alte muzee. În 2007, însă, unul din cei mai cunoscuți experți în Bosch, profesor de istoria artei, împreună cu directorului Muzeului Brabantului de Nord, Charles de Mooij, au propus Primăriei să inițieze ceea ce s-a numit în final „Proiectul de Cercetare și Conservare Bosch”, cu participare internațională, focalizat pe moștenirea artistică a pictorului și cu sediul în orașul Den Bosch.
A urmat o vizită la muzeele din Statele Unite, cu invitația de a colabora la proiectul de cercetare, a fost constituită o Fundație Jheronimus Bosch 500, și a fost alcătuită o echipă internațională interdisciplinară de cercetare care, din 2010 pînă astăzi a examinat sistematic, iar cînd a fost necesar a restaurat, cu tehnicile cele mai moderne și aparatura cea mai avansată, toate tablourile și desenele atribuite lui Bosch. Întreaga documentație poate fi văzută astăzi pe un portal Internet absolut pasionant.
Cine are curiozitatea să-l deschidă va afla din start că moștenirea artistică a pictorului Joen sau Jeroen van Aken, alias Hieronymus Bosch, născut în jurul anului 1450 și dispărut victimă a unei molimi în 1516-17, constă în circa 45 de picturi și desene, răspîndite astăzi în zece țări, 18 orașe și 20 de colecții muzeale și private.
Proiectul de cercetare, încununat cu actuala mare retrospectivă, din care lipsește un singur mare triptic, Grădina deliciilor [sau a] desfătărilor umane, pe care Muzeul Prado din Madrid a refuzat să-l împrumute, dat fiind dimensiunile sale mari, riscurile transportului, și valoarea imensă, a oferit și cîteva date suplimentare despre pictor, urmare a unor studii aprofundate în arhive.
S-a aflat astfel că bunicul lui Bosch, pictor și el, s-a mutat la Hertogenbosch în 1426, că a avut cinci fii, între care patru au devenit la rîndul lor pictori. Din 1462, tatăl lui Hieronymus s-a mutat într-o casă, în care și-a avut și atelierul, pe o latură a pieții centrale a orașului (Markt), iar tînărul Bosch s-a dezvoltat în acest mediu, urmînd tradiția familiei, asemenea altor doi frați ai săi și, o generație mai tîrziu, a doi dintre nepoți. Studiul documentelor de impozit îl arată pe Bosch ca un artist cu o viață îndestulată, fără a fi fost un om bogat. Alte documente, în special cele legate de înmormîntarea sa și de costurile Requiem-ului intonat în onoarea sa în calitate de „membru jurat” al Frăției Fecioarei (Lieve Vrouwe Broederschap), indică faptul că se bucura de un mare prestigiu și respect în societatea locală.
Același proiect de cercetare s-a încheiat cu atribuirea clară lui Hieronymus Bosch a 24 de picturi și a 20 de desene, 17 tablouri și 19 desene fiind expuse în expoziția „Viziuni ale geniului” la Den Bosch. Între ele, organizatorii evidențiază două noi descoperiri spectaculoase: desenul Peisaj de infern, dintr-o colecție privată belgiană și pictura Tentația Sf. Anton, de la Muzeul de Artă Nelson-Atkins din Kansas City, Missouri, în Statele Unite.
Expuse în expoziție sînt și șase picturi pe care cercetătorii le consideră relizate de asistenți ai lui Bosch din atelierul său și o serie de obiecte (manuscrise, tipărituri, sculpturi și lucrări de mai mici proporții de argintărie și aur) care evocă mediul artistic în care s-a dezvoltat și a trăit Bosch. Altfel, muzeele Prado, Louvre, Metropolitan, Accademia de la Veneția, Galeria de Artă din Berlin, Muzeul de Istorie a Artei din Viena și-au oferit toate colaborarea cu lucrări celebre, bine cunoscute, între care Căpița de fîn, Nava netoților, sau cele patru panouri ale Judecății de Apoi.
Rezultatul final al proiectului internațional de cercetare și celebrare a celor 500 de ani de la moartea lui Hieronymus Bosch îl constituie două ample și impresionante volume, cel dintîi un Catalog raisoné al operei sale, cel de-al doilea prezentînd studii științifice ocazionate de studiul și restaurarea tablourilor.
O echipă de presă și muzeală de o mare eficacitate și prietenie însoțește vizitatorul norocos, între zecile de mii ce au putut să-și rezerve un bilet online, pentru o expoziție ale cărei bilete sînt total vîndute pînă la închiderea ei, în ciuda unui program de vizită extins la maximum, de la opt dimineață pînă la unu noaptea...